Florin Popescu îşi suspendă activitatea în PMP: „Nu am luat mită niciun pui şi nu mă consider un pericol“

Florin
Popescu îşi suspendă activitatea în PMP: „Nu am luat mită niciun pui şi nu mă
consider un pericol“

Deputatul Florin Popescu FOTO Arhiva Adevărul

Deputatul Florin Popescu a anunţat, miercuri,  că îşi suspendă activitatea în Partidul Mişcarea Populară  până la clarificarea situaţiei sale şi a precizat că s-a retras  din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Având în vedere suspiciunile legate de persoana mea, am decis să îmi suspend activitatea în cadrul PMP până la clarificarea situaţiei apărute. Totodată, pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală, am decis să mă retrag şi de pe lista de candidaţi ai PMP la alegerile europarlamentare. Aşa cum am procedat şi în alte situaţii similare, mă pun şi de această dată, fără niciun fel de rezerve, la dispoziţia Justiţiei şi am încredere că Justiţia va analiza obiectiv şi imparţial faptele de care sunt acuzat. Fiind vorba despre fapte care s-au petrecut în urmă cu doi ani, consider că nu este necesară, în ceea ce mă priveşte, cererea de arestare preventivă“, se arată într-un comunicat semnat de Florin Popescu.

De asemenea, el a susţinut, la România TV, că va cere colegilor din Parlament să nu împiedice Justiţia să îşi facă treaba şi a adăugat că „nu a luat mită niciun pui“.

„Mă pun la dispoziţia oricărui organ de anchetă, 24 din 24 de ore. Consider, totuşi, că nu sunt un pericol public. Nu am de gând să atac justiţia, nicio instituţie. Le voi cere colegilor din Parlament să nu împiedice acest demers“, a mai spus el.

Citeşte şi:

UPDATE Procurorii vor să-l aresteze pe deputatul Florin Popescu. El ar fi cerut mită 80 de tone de pui pe care le-ar fi dat alegătorilor în campania electorală

Deputatul Florin Popescu, reprezentant al Partidului Mişcarea Populară (PMP), a fost chemat miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile care i se aduc într-un dosar privind fapte de corupţie. Procurorii susţin că acesta ar fi cerut mită, 80 de tone de pui, cu ocazia campaniei electorale din iunie 2012 şi au cerut încuviinţarea Camerei Deputaţilor de arestare preventivă a acestuia.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: