Florina Presadă critică documentul ideologic al lui Barna pentru USR: Un gest de imaturitate politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florina Presada - FOTO Eduard Enea
Florina Presada - FOTO Eduard Enea

Senatorul USR Florina Presadă a criticat luni documentul prezentat de echipa Dan Barna privind poziţionarea USR ca partid de centru-dreapta. Acea explică că documentul „nu vine cu nimic nou”, că ideile au fost dezbătute şi asumate deja intern şi cataloghează drept un „gest de imaturitate politică” definirea ca partid de centru-dreapta „şi abia apoi «vom face opoziţie real liberală la guvernul Partidului Naţional Liberal»”.

Florina Presadă susţine că documentul echipei lui Barna „nu vine cu nimic nou” şi că multe dintre idei sunt deja incluse în statutul USR.

„Documentul lui Dan Barna cu privire la „USR de centru-dreapta modern” nu vine cu nimic nou, cel puţin pentru membrii USR. Sunt idei pe care noi le-am dezbătut deja, pe unele ni le-am asumat în diverse documente programatice, multe sunt incluse în statutul USR ca obiective politice, dar şi în Carta Valorilor. Nu înţeleg rostul acestui demers de etichetare a USR ca partid de centru-dreapta, nici pentru noi, nici pentru electoratul românesc”, precizează Presadă pe Facebook.

Aceasta mai critică faptul că o parte dintre soluţiile din document nu au fundament sau date reale şi că arată prea mult ca nişte „idei venite dintr-un manual de secol 19”.

„Totodată, unele dintre soluţiile promovate şi în acest document, dar şi în alte propuneri de politici publice venite de la USR au nevoie de o mai mare fundamentare, cu exemple clare despre ceea ce va face USR în acele domenii. Şi asta pentru că să îţi spui pur şi simplu partid de centru-dreapta nu vine cu soluţii viabile la anumite probleme. Ba dimpotrivă, ar putea fi neproductiv. Nu poţi să spui că deschizi manualul de ideologie sau doctrină şi acolo ai reţeta pentru a combate sărăcia, de exemplu. Nicăieri în lume nu se (mai) întâmplă asta. Iar în România cea mai mare problemă rămâne lipsa datelor şi informaţiilor sau lipsa evaluărilor pentru diferite măsuri sau programe adoptate de-a lungul timpului. USR trebuie să susţină politici bazate pe date reale, pe dovezi, nu pe idei venite dintr-un manual de secol 19. Asta înseamnă o guvernare modernă, deschisă, orientată către nevoile reale ale cetăţenilor.


Nu de acest referendum sau etichetare are nevoie USR. Trebuie să ne pregătim serios de alegerile care vin, trebuie să continuăm selecţia candidaţilor şi să ne stabilim nişte strategii politice. Iar în acest context, să spui că întâi te defineşti ca partid de centru-dreapta, şi abia apoi „vom face opoziţie real liberală la guvernul Partidului Naţional Liberal”, este un gest de imaturitate politică”, a conchis senatorul USR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite