Florin Roman pune tunurile pe USR-PLUS: Scandalul din Guvern, provocat de Vlad Voiculescu, este acum exportat la Primăria Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roman FOTO Florin Roman / Facebook
Florin Roman FOTO Florin Roman / Facebook

Deputatul PNL, Florin Roman, îl acuză pe fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu că aduce scandalul de la nivelul conducerii centrale a coaliţiei de guvernare în plan local, după ce proiectul bugetului Capitalei a fost respins în şedinţa Consiliului General.

Deputatul este de părere că USR-PLUS nu a votat bugetul pentru Primăria Capitalei pentru că viceprimarul USR-PLUS nu a primit controlul total al spitalelor. 

„Nu, la mijloc nu stau grijile fata de investiţii sau de incapacitatea de plata a primăriei Capitalei, ci doar supărarea ca vicele domnului Vlad Voiculescu nu a primit ce îşi dorea, un control total asupra spitalelor! Se pare ca scandalul din guvern provocat de dl Voiculescu este acum exportat la primaria Bucuresti. Cine are de câştigat din tot acest joc politic plin de interese? Unul singur: PSD! Iar doamna Firea e in culmea fericirii...Paste luminat!”, a transmis deputatul PNL, Florin Roman pe Facebook. 

Florin Roman a explicat că gestul colegilor de coaliţie arată lipsă de respect pentru bucureşteni. 

„M-am abţinut de la postări politice in săptămâna Mare, sperând ca impreuna, vom fi cu toţii mai buni şi mai smeriţi. Constat ca unii nu se satura de tămbălău! Gestul colegilor de la USR-Plus de a nu vota bugetul propus de primarul general Nicusor Dan, după săptămâni îndelungate de discuţii şi dezbateri, arată iresponsabilitate şi lipsa de respect fata de bucureşteni!”, a explicat deputatul. 

Proiectul bugetului Capitalei a fost respins miercuri, în şedinţa Consiliului General, înregistrându-se 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri. Horia Tomescu, viceprimar susţinut de Vlad Voiculescu, a fost cel care a dat tonul opoziţiei faţă de buget, miza fiind faptul că edilul Capitalei nu vrea să-i delege dreptul de semnătură în ceea ce priveşte spitalele din Bucureşti.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite