Florin Iordache loveşte din nou: schimbă Regulamentul Camerei Deputaţilor ca să blocheze Opoziţia. Lege: amendamentele respinse nu se mai supun votului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Florin Iordache a depus, împreună cu Tudor Ciuhodaru (PSD) şi Marian Cucşa (ALDE), un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât, în plen, după epuizarea timpului alocat dezbaterilor, amendamentele admise se supun votului la pachet, iar cele respinse se mai votează doar în anumite cazuri. Dacă modificarea propusă de Iordache ar fi fost ieri în vigoare, Opoziţia n-ar mai fi putut bloca legile Justiţiei

Astfel, cei trei iniţiatori vor ca Regulamentul să stabilească această procedură: ”În situaţia în care timpul de dezbatere aprobat s-a epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele Camerei supune unui singur vot toate amendamentele admise la un articol cuprins în raportul comisiei. Amendamentele respinse se supun votului numai în cazul în care, prin vot, Camera a respins amendamentele admise de comisie”.

Iniţiativa a fost semnată şi de deputaţii Tudor Ciuhodaru (PSD) şi Gheorghe Cucşa (ALDE) şi a fost înregistrată miercuri, chiar în ziua dezbaterii legii privind statutul magistraţilor.

”Iordache şi PSD modifică Regulamentul pentru a pune pumnul în gură Opoziţiei. Ultima hoţie marca PSD, de astăzi: Iordache a depus modificare de Regulament pentru a se vota în bloc amendamentele în plen. Iar cele respinse (ale Opoziţiei, în general) să nu mai poată fi susţinute. Am descoperit grozăvia săpând în site-ul Camerei astăzi pentru că au făcut totul pe repede înainte. Ieri au depus proiectul de lege la Biroul Permanent, imediat i-au dat număr de înregistrare şi număr de proiect de hotărâre a Camerei şi azi l-au şi băgat în şedinţa de B.P. cu termen de depunere amendamente până luni”, a scris deputatul USR Cătălin Drulă pe Facebook. ”Oamenii ăştia nu au niciun fel de respect faţă de democraţie! Pumnul în gură e tot ce ştiu!”, a adăugat el.

Iniţiativa PSD-ALDE vine după ce miercuri adoptarea pe articole a Legii privind statutul magistraţilor a durat 13 ore în plenul Camerei Deputaţilor, pentru că USR a recurs la prevederile regulamentare de a susţine amendamentele în plen, încercând astfel să împiedice majoritatea să treacă în timp record prin Parlament modificările la legile justiţiei.

Florin Iordache i-a criticat, la finalul dezbaterii legii 303/2004, pe reprezentanţii opoziţiei care au încercat să blocheze dezbaterea actului normativ, susţinând că modul în care s-au desfăşurat lucrările plenului nu a fost unul normal.

La rândul lor, partidele de opoziţie, PNL şi USR, au criticat dur modul în care s-a desfăşurat şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, acuzând partidele din arcul guvernamental, PSD, ALDE şi UDMR, de abuz şi încălcarea regulilor democratice.

Barna: Se introduce dictatura majorităţii

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, joi, că iniţiativa lui Florin Iordache pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor introduce dictatura majorităţii în plen.

“Nu credeam să ajung să spun asta despre întoarcerea dictaturii în Parlament. (...) Vă daţi seama de absurditatea acestei reglementări. Această reglementare nu face decât să introducă o dictatură a majorităţii pe ceea ce înseamnă plenul. Domnii Iordache, Ciuhodaru şi Cucşa au propus o modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât ceea ce s-a întâmplat ieri, utilizarea de instrumente parlamentare pentru blocarea unei legi să nu mai fie posibil. Practic, se încearcă interzicerea posibilităţii de a dezbate amendamente în plenul Camerei Deputaţilor. Ea este o încercare de ascundere pentru câteva modificări insignifiante şi o perdea de fum destul de transpartentă”, a afirmat Dan Barna.

Liderul USR a subliniat că, prin această iniţiativă, se elimină dreptul fundamental al parlamentarilor de a îşi susţine amendamentele.

“Până acum aveai posibilitatea, ca deputat al statului român, să îţi susţii un amendament în măsura în care era necesar sau considerat necesar pentru societate. Acum se elimină acest drept fundamental al parlamentarilor. Este un pas mai departe în abuzul pe care îl vedem de zile întregi în România”, a mai spus Barna.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite