Florin Iordache, discurs dur la preluarea preşedinţiei UE: Ne dorim să fim trataţi pe deplin ca cetăţeni europeni. Cred că ţara mea merită să fie respectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a criticat în mai multe rânduri Uniunea Europeană în discursul ţinut la Ateneul Român, cerând respectarea României şi a românilor.

„Încep prin a vă asigura prin faptul că majoritatea parlamentară va sprijini Guvernul în toate acţiunile sale la Preşedinţia Consiliului UE. Vreau să vă asigur de deschiderea noastră totală, proeuropeană şi de dorinţa noastră sinceră ca România să îşi consolideze statutul în cadrul acestei Uniuni. A fost decizia suverană a poporului român de a parcurge drumul european şi de a ajunge aici în cea mai onorantă postură, cea de a conduce Preşedinţia Consiliului UE. Vrem să fim europeni şi ne dorim să fim trataţi pe deplin ca cetăţeni europeni. Nu îmi pot imagina că să ne plasăm în afara UE. Cred că ţara mea merită să fie respectată ca un partener al unui proiect atât de ambiţios care se numeşte UE. Chiar dacă rolul ţării mele este de prelua prioritatea agendei europene faţă de cea naţională, suntem constienţi că România are datoria de a fi un mediator“, a delcarat Florin Iordache.  

Apoi, fostul ministru a continuat. „Vă pot garanta că la Bucureşti există voinţa politică foarte clară ca România să îşi îndeplinească mandatul la Preşedinţia Consiliului UE. Am tratat cu toată seriozitatea recomandările de a avea un consens politic pe perioada Preşedinţiei. Doamna premier a avut un discurs în Parlamentul României către toate partidele politice de a avea un consens”, a mai spus Florin Iordache, la Ateneul Român.

Citeşte şi: 

LIVE VIDEO Ceremonia de preluare a preşedinţiei Consiliului UE. Preşedintele Parlamentului European cere primirea României în Schengen

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite