Florin Iordache declară război Comisiei Europene: Implementarea solicitărilor absurde din MCV ar bloca întreaga justiţie din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, spune că implementarea „solicitărilor absurde“ ale Comisiei Europene din Raportul MCV ar bloca întreaga justiţie din România şi că instituţia europeană arată „nu doar că îşi depăşeşte prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedeşte dispreţ total faţă de întreaga ordine de drept şi constituţională din România“.

Florin Iordache a transmis un comunicat de presă după publicarea Raportului MCV, în care vorbeşte despre niste „experţi“ necunoscuţi care „dau indicaţii României cu privire la aplicarea unor legi deja în vigoare". „Astfel, Comisia Europeană solicită Parlamentului, prin raportul MCV, nici mai mult nici mai puţin decât «oprirea imediată a implementării legilor justiţiei realizate de Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, precum şi a ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern, stoparea implementării Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală». Printr-o astfel de solicitare, Comisia Europeană nu doar că îşi depăşeşte prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedeşte dispreţ total faţă de întreaga ordine de drept şi constituţională din România", spune Iordache.

Iordache susţine că dacă o asemenea cerere, "aberantă", ar fi implementată de Parlament, ar duce la blocarea întregului sistem de justiţie din România. Fostul ministru al Justiţiei mai susţine că dacă astăzi Parlamentul ar da o lege prin care ar abroga toate modificările la legile justiţiei, nu ar mai exista cadrul legal pentru admiterea în magistratură, promovare, constituirea completelor, funcţionarea CSM, în condiţiile în care atât legea veche, cât şi legea nouă ar fi abrogate. „Este incredibil că cineva cu pretenţii de «expert» de la nivelul Comisiei Europene nu are în vedere astfel de chestiuni elementare de funcţionare a justiţiei, atunci când formulează recomandări României, solicitând ca acestea să fie respectate cu stricteţe", spune deputatul PSD.

Florin Iordache mai spune că reîntoarcerea la vechiul cadru legislativ ar însemna păstrarea unor texte neconstituţionale, o pregătire iniţială a judecătorilor şi procurorilor insuficientă faţă de lipsa totală de experienţă a acestora în momentul intrării în sistem, permiterea unui sistem de promovare mascată în parchete, prin delegări şi detaşări netransparente, fără îndeplinirea condiţiilor de vechime (procurori care nu au dat niciun examen, fără vechime, ce funcţionează în carul Parchetului de pe lângă ICCJ, fiind salarizaţi la acel nivel) şi renunţarea la sistemul de evaluare psihologică regulată a judecătorilor şi procurorilor, a pensiei de invaliditate şi a multor altor reglementări vădit superioare celor din legea veche, adoptate la propunerea CSM şi necontestate de nimeni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite