Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13, recompensat de PSD cu funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Florin Iordache, care, din postura de ministru al Justiţiei, a scos sute de mii de oameni în stradă după ce a elaborat Ordonanţa 13, a fost propus de PSD pentru ocuparea postului de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Propunerea urmează să fie votată în şedinţa de plen de marţi, a anunţat secretarul Camerei, Ioana Bran, însă votul e doar o formalitate, din moment ce PSD are majoritate.

„Această funcţie a rămas vacantă ca urmare a numirii doamnei Rovana Plumb în funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene. Propunerea grupului parlamentar PSD este domnul Florin Iordache. Acest punct a fost introdus pe ordinea de zi a plenului ca să intre în dezbatere, apoi la vot final”, a declarat Ioana Bran.

Deputatul a mai spus că numirea lui Florin Iordache în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor va fi votată secret, cu bile.

Florin Iordache, de la „Marţea Neagră” la „altă întrebare”

Deputatul PSD a ajuns în atenţia publică după adoptarea faimoasei OUG 13 pentru modificarea legislaţiei penale, care a produs cea mai mare mişcare stradală din România postcomunistă.  Legăturile sale cu modificare legislaţiei penale sunt însă mai vechi. Iordache este cunoscut despre figura centrală din cazul „Marţea Neagră“, prin care deputaţii  USL  de la acea vreme au modificat mai multe acte normative în favoarea politicienilor cu probleme penale.

„Deputatul Florin Iordache (PSD) este <<omul din umbră>> care a coordonat, în Parlament, modificările aduse Codului Penal de Comisia Juridica a Camerei Deputaţilor şi aprobarea proiectului de lege privind amnistia şi gratierea. Deşi nu ocupa oficial funcţia de lider de grup al PSD, Iordache este cel care supraveghează toate mişcarile din Parlament ale social-democraţilor în privinţa proiectelor legislative”, se arată într-un articol semnat de cei de la Gândul.

După alegerile din decembrie 2016, a devenit Ministru Justiţiei în Guvernul Grindeanu. În seara de 31 ianuarie face publică adoptarea OUG prin care erau dezincrimate mai multe fapte de corupţie, iar asta dă naştere unui val mare de proteste, care se traduc şi prin demisia acestuia de la Justiţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite