Florin Cîţu, întâlnire cu liderii USR PLUS pe tema rectificării bugetare

Florin Cîţu, întâlnire cu liderii USR PLUS pe tema rectificării bugetare

Florin Citu FOTO Facebook / Guvernul Romaniei

Premierul Florin Cîţu urmează să se întâlnească, joi, cu liderii USR PLUS, pentru discuţii pe tema rectificării bugetare, au declarat surse politice pentru „Adevărul”. Întâlnirea ar urma să aibă loc după şedinţa de Guvern.

Ştiri pe aceeaşi temă

Discuţiile vin în contextul nemulţumirilor miniştrilor USR PLUS legate de modul de distribuire a banilor.

Spre exemplu, Ministerul Transporturilor a primit, conform draftului consultat de "Adevarul", de nouă ori mai puţin decât a solicitat.

Premierul Florin Cîţu a precizat recent că ministerele au cerut în total 38 de miliarde de lei, adică 4% din PIB şi că alocările vor fi făcute în funcţie de execuţia bugetară. „În funcţie de execuţia bugetară, vedem dacă este nevoie să modificăm ceva la alocarea resurelor în buget, pentru a menţine deficitul bugetar la ţinta de 7.16%. Acesta este singurul rol al rectificării bugetare”, a spus Cîţu.

După apariţia datelor privind modul în care se va realiza rectificarea, prim-ministrul a precizat:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările