Florin Cîţu, despre tăierea sporurilor pentru bugetari: Eu aş fi mers puţin mai departe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a declarat că ar fi „mers puţin mai departe” în ceea ce priveşte modificarea legii salarizării şi tăierea sporurilor bugetarilor dar „n-a prea fost voinţă politică” pentru adoptarea acestor măsuri. Cîţu e mai adăugat că angajaţii din sistemul de stat ar trebui plătiţi în funcţie de performanţa fiecăruia.

„Am fost primul care a oprit creşterile salariale fără niciun fel de legătură cu performanţa. De curaj am dat dovadă. Se lucrează la legea salarizării exact în direcţia pe care am spus-o în spaţiul public, mai e nevoie şi de voinţă politică. Eu aş fi mers puţin mai departe în acest moment. N-a prea fost voinţă politică, dar o găsim. În ceea ce mă priveşte, am mers până acolo unde s-a putut prin ordonanţele de urgenţă”, a declarat Cîţu, citat de Agerpres.

Şeful guvernului a susţinut că performanţa trebuie să fie principalul criteriu de remunerare a angajaţilor din sistemul de stat.

„Nu e vorba de a tăia ceva sau de a elimina. E vorba de a lega un venit de performanţă. Întotdeauna se spune că în sistemul public nu se poate să măsori performanţa. Cum nu se poate să măsori performanţa? Se vede cu ochiul liber unde este performanţă în domeniul public şi unde nu este. Dumneavoastră ştiţi cel mai bine cum să măsuraţi această performanţă. Doar trebuie să vi se dea uneltele respective. Prin această lege a salarizării încercăm ca acei oameni buni din sectorul public să fie remuneraţi, acei oameni care merită să primească mai mulţi bani şi nu cei care stau pe lângă ei şi primesc salariu”, a spus Cîţu la o dezbatere organizată de Consiliul Judeţean Vrancea pe teme privind bugetul pentru anul 2021.

Premierul Florin Cîţu declara, în luna februarie, că sporurile angajaţilor din sistemul de stat s-au dublat în ultimii 4 ani. Anul trecut, cheltuielile de personal au fost de 110 miliarde lei, dintre care aproape o treime au reprezentat sporuri.

„Legea salarizării a fost adoptată în Parlament, e normal să mergem cu o lege în Parlament care va reaşeza salarizarea, sistemul de sporuri. Sunt 110 miliarde lei cheltuieli de personal în 2020, din acestea, 27 de miliarde o reprezintă sporurile. Aceste cheltuieli de personal s-au dublat în perioada 2016-2020. Eu doar îi întreb pe români dacă au simţit că performanţa celor care primesc o treime sporuri şi cărora li s-au dublat salariile s-a dublat în această perioadă. De aceea, eu aduc aminte de reformă şi de a lega performanţa de venituri. Şi apoi putem să discutăm şi de sporuri”, a spus Florin Cîţu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite