Florin Călinescu putea fi Zelenski al României, dar a ratat startul cu 20 de ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
florin calinescu foto pro tv

În primăvara lui 2019, alegerea actorului de comedie Volodimir Zelenski în funcţia de preşedinte al Ucrainei, prin votul a peste 73% dintre cetăţenii ţării vecine, a generat un puseu de atenţie a presei internaţionale către partea noastră de lume.

Cu totul ieşit din comun era faptul că Zelenski nu avea în prealabil nicio experienţă politică, alta decât cea de a fi jucat timp de trei ani şi jumătate, într-un serial satiric TV, rolul unui oarecare profesor de istorie care devine din întâmplare preşedintele ţării sale. După victoria obţinută în turul II al alegerilor prezidenţiale, jurnaliştii străini au trasat paralele facile între Zelenski şi fostul preşedinte american Ronald Reagan, anterior vedetă a marelui ecran, ori Jimmy Morales, actualul preşedinte al Guatemalei, la rândul său ex-actor şi star TV sau chiar între Zelenski şi Donald Trump, el însuşi vedetă de reality show pe micul ecran.

Numele producţiei de televiziune care l-a lansat pe Volodimir Zelenski pe orbita celebrităţii la nivel naţional în Ucraina s-ar traduce mot-à-mot în limba română ca „Sluga Norodului”. Şi tot astfel se numeşte partidul politic fondat de el în 2018, din partea căruia actorul în vârstă de 41 de ani a candidat şi a câştigat funcţia de şef al statului ucrainean. După un scenariu scris chiar de Zelenski, serialul „Sluga Norodului” a început ca satiră fără o adresă precisă, pe tema corupţiei şi a situaţiei economice precare a Ucrainei, apoi a devenit tot mai acidă şi mai ţintită asupra unor politicieni, partide şi evenimente din actualitatea brutală a acestui stat înglodat în grave probleme de la A la Z. Cifrele de audienţă TV au ghidat ele însele direcţia şi tonul acestui show ale cărui episoade se pot urmări gratuit şi pe canalul de Youtube omonim – Слуга народу.

Într-un stat aflat în pragul disoluţiei puterii legislative, „Sluga Norodului” şi protagonistul său au preluat agenda cetăţeanului mai abitir decât instituţiile legitime de la Kiev şi i-au vorbit omului de rând, pe toate subiectele care îl frământă, mai convingător decât orice politician. Reţeta avea succes la public garantat: cu ajutorul umorului şi ironiei, chiar şi temele complicate ale Ucrainei erau despicate şi recompuse în elemente simple şi lesne de înţeles, pentru ca soluţia să pară evidentă şi să fie livrată pe şleau unui public care nu gustă fineţurile. Cei care o încasează, fie şi simbolic, sunt politicienii autentici, mai ales cei care exercită puterea de stat, deoarece par să nu găsească soluţia care, pentru profesorul de istorie devenit preşedinte, este „la mintea cocoşului”.

Cineva făcea în România încă de acum 20 de ani o astfel de producţie TV care se numea „Chestiunea Zilei” şi viza cu obstinaţie actualitatea politică naţională. Cu deosebirea că era vorba de o „pastilă” constând într-o scenetă de 10 minute cu frecvenţă cotidiană care se difuza de mai multe ori pe parcursul după-amiezii şi serii la postul Pro TV, şi nu de un serial cu episoade şi sezoane. Însă realizatorul „Chestiunii Zilei”, actorul şi regizorul Florin Călinescu, se punea în pielea şi în situaţia celor care conduceau România. S-a pus, de pildă, în pielea lui Radu Vasile explicând, în cheie comică, substratul ignobil al deselor sale remanieri guvernamentale, sau în locul preşedintelui Emil Constantinescu în desele sale vizite în ţări exotice, alături de consilierul de stat Zoe Petre şi de ministrul de externe Andrei Pleşu.

Era perioada în care Florin Călinescu se număra printre vedetele emblematice din Pro TV, alături de Andreea Esca sau Mihai Călin. Iar talk-show-ul în direct moderat seară de seară de acelaşi „Floriiin Călinescuuu”, numit tot „Chestiunea Zilei”, era lider naţional de audienţă în prime time. În formatul brevetat peste Ocean de Letterman şi Leno, Călinescu obişnuia să aibă în faţa sa un politician sau o altă persoană publică pe scaunul invitatului. Dincolo de poantele care îi făceau pe membrii publicului să aplaude spontan şi de schimbul de cadouri din final, discuţia cu invitatul din platoul de filmare nu era atât de consensuală ca în emisiunile concurente, de exemplu cele de la postul public. Călinescu dădea voce curiozităţii sau, după caz, revoltei telespectatorilor. Nu doar o dată l-a avut ca invitat pe Traian Băsescu – în calitate de ministru al transporturilor în diferite guverne – faţă de care manifesta o evidentă afinitate, şi pe care l-a susţinut în anul 2000 pentru a deveni primar al Bucureştiului. Pe vremea aceea, Pro TV făcea şi desfăcea preşedinţi de ţară şi primari ai capitalei, amprenta postului în perioadele electorale fiind deosebit de mare, mai ales în rândul publicului urban.

Florin Călinescu a povestit într-un interviu în urmă cu cinci ani că, în 2000, Virgil Măgureanu l-a ofertat să candideze cu susţinerea sa pentru funcţia de preşedinte al României, dar că a refuzat propunerea, aşa încât fostul director al SRI l-a „făcut preşedinte” pe Traian Băsescu în 2004. Cariera sa în presă şi televiziune a intrat în vrie după o serie de decizii profesionale neinspirate, precum cea de a prelua conducerea postului TV muribund Tele 7 ABC sau a cotidianului „Ştirea Zilei”, apoi a revenit pe uşa din dos în trustul Pro, dar s-a cantonat ani la rând într-o nişă de public: cea a pasionaţilor de fotbal.

Încercând să iasă dintr-o fundătură a carierei în care intrase de bunăvoie, în martie 2008, Florin Călinescu a lansat serialul de comedie „Anticamera”, produs de MediaPro şi difuzat de ProTV în fiecare duminică seară. Aşa cum era de aşteptat, a condus regia artistică şi s-a distribuit în rolul principal: acela de preşedinte al României. Scenariul era croit în jurul preocupărilor şi problemelor unui şef de stat: de la panica scăderii în sondaje la ţinerea în şah a adversarilor politici cu ajutorul dosarelor de corupţie până la ascunderea amantei de ochii primei doamne. Echilibristică între interesele divergente ale baronilor locali, minciună, manipulare, şantaj, dezbinare – toate erau abordate în tuşe groase pentru a stârni râsul. Asemănarea dintre scenariul „Anticamerei” şi cel al serialului de comedie care începând cu 2015 l-a adus pe Volodimir Zelinski în prim-planul scenei publice din Ucraina este izbitoare.

Calităţile şi defectele preşedintelui în exerciţiu al României constituiau tiparul pe care era brodată intriga fiecărui episod al „Anticamerei”. Asemănarea de temperament şi limbaj dintre Băsescu şi personajul Boerescu interpretat de Florin Călinescu în serialul satiric era cât se poate de străvezie. În ciuda admiraţiei sincere a actorului pentru marinar, tonul nu era chiar măgulitor pentru locatarul Palatului Cotroceni, care nu aprecia ironia la adresa sa. Adept al umorului cu tentă sexuală, Călinescu îl portretiza pe preşedinte ca pe un fustangiu căzut în plasa farmecelor consilierei-amante. Or lui Băsescu nu-i plac decât propriile glume deocheate. La nici o săptămână după difuzarea primului episod, Băsescu ataca dur într-o declaraţie de presă pe de-o parte aşa-numiţii „jurnalişti-tonomat”, adăugând că „Vântu nu se lasă mai prejos şi nici Sârbu, care l-a revitalizat pe Călinescu”.

Având în vedere greutatea lui Călinescu în trustul Pro, „Anticamera” a fost un sitcom cu buget mare, creat fără compromisuri după viziunea sa regizorală. Producătorii i-au adus ca recuzită până şi biroul de lucru comandat de primul preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu. Cifrele de audienţă nu au fost însă pe măsura aşteptărilor sau a investiţiei, astfel că până în toamna lui 2008, serialul era scos fără o explicaţie publică din grila de programe a postului. Pentru Călinescu, explicaţia pentru trecerea pe linie moartă a „Anticamerei” era alta: presiunile venite dinspre Cotroceni prin diferite pârghii, la care patronul trustului nu putea rămâne insensibil. Presiuni despre care Călinescu a vorbit în mod explicit într-o emisiune TV, în calitate de invitat al lui Ion Cristoiu.

„Jignirile lui Băsescu mă aduc în politică” – afirma Florin Călinescu într-un interviu pentru Adevărul, în septembrie 2008, după care a urmat o carieră meteorică de numai două luni în PNL: în luna octombrie a acelui an s-a înscris în partid, în noiembrie a candidat fără succes pentru un post de senator de Argeş, pentru ca în decembrie să demisioneze (după alte surse, a fost exclus cu scandal) din PNL. Dezamăgit de liberali, Călinescu s-a întors la susţinerea activă, militantă a lui Traian Băsescu, inclusiv după 2010, când popularitatea acestuia din urmă intrase în picaj. De la tăierile de salarii şi pensii până la planul lui Băsescu de regionalizare prin desfiinţarea judeţelor, toate acestea erau susţinute fără rezerve de Călinescu în studiourile de televiziune unde era invitat să-i combată pe reprezentanţii opoziţiei sau ai societăţii civile. Legătura sa cu partidul de guvernământ, PDL, trecea prin Băsescu, de la care nutrea speranţa că va primi cândva decretul de numire într-un post de ambasador. La fel ca şi Silviu Prigoană, un alt personaj public care îşi tocea turul pantalonilor în studiourile TV, în apărarea lui Traian Băsescu. N-a fost să fie carieră diplomatică pentru niciunul dintre cei doi purtători de scut ai preşedintelui.

Florin Călinescu s-a dezis din nou de Băsescu spre sfârşitul celui de-al doilea mandat al acestuia la Cotroceni. Nu a pregetat niciun prilej de a-l ironiza pe succesorul său, Klaus Iohannis, dar nu a rămas dator nici faţă de PSD, făcându-i praf pe Victor Ponta şi, ulterior, Liviu Dragnea. În prima jumătate a acestui an, gura târgului vorbea cu argumente credibile fie despre faptul că Ponta negociază intrarea lui Călinescu în Pro România în vederea candidaturii la Primăria Timişoara, de unde actorul este originar, fie că PMP i-ar oferi un loc pe lista sa de europarlamentare, fie că s-ar înscrie în PSD. N-a optat pentru niciuna dintre aceste variante, iar înainte de alegerile din 26 mai pentru Parlamentul European şi-a făcut publică susţinerea candidatului independent George Simion, liderul mişcării civice care promovează mesajul „Basarabia e România”.

Două luni mai târziu, în iulie, Florin Călinescu a fost ales preşedintele unei formaţiuni politice de buzunar – Partidul Verde – pe care o doreşte instalată în Parlamentul României după alegerile legislative din 2020. Înfiinţat în 2005, PV a intrat în atenţia publică în 2009, susţinând candidatura activistului civic Remus Cernea la alegerile prezidenţiale din acel an. În 2012, Cernea şi preşedintele de atunci al PV, un anume Ovidiu Iane, au obţinut mandate de deputaţi în Parlamentul României, candidând sub umbrela USL, însă cel din urmă s-a înscris în PSD la circa 6 luni după alegeri. Partidul Verde pare din acest punct de vedere uşa din fundul curţii PSD. De altfel, la mijlocul lunii august, Florin Călinescu a mărturisit la TVR că PSD l-a ofertat – nici mai mult, nici mai puţin – să candideze în numele celor trei trandafiri la alegerile prezidenţiale din toamnă, atâta doar că, la întrevederea programată, Viorica Dăncilă l-a lăsat cu ochii în soare prin absenţă. O săptămână mai târziu, Dăncilă a fost desemnată de PSD în postura de prezidenţiabil, Călinescu etichetând-o foarte sarcastic cu acest prilej.

Numele lui Florin Călinescu era enumerat înainte de startul campaniei de strângere de semnături de susţinere printre cei 24 care formulau pretenţii la candidatura pentru Cotroceni, însă a renunţat pentru moment la idee, amânând-o pentru 2024. A catalogat drept „trufie imbecilă” scenariul în care şi-ar asuma candidatura în 2019. „cel mai onest candidat”. În condiţiile în care Verzii nu propun un candidat la prezidenţiale, scrutinul care suscită cel mai ridicat grad de atenţie din partea electoratului, şansele partidului de a obţine 7% la alegerile legislative din 2020 sunt extrem de reduse. O altă lecţie de bază pe care Florin Călinescu ar trebui să o inveţe despre politică.

Din 2014, de când a devenit jurat la emisiunea „Românii au talent”, publicul la care are trecere Florin Călinescu a coborât spre vârsta de 7 ani, după cum el însuşi a recunoscut. Dacă nu a făcut-o în 2000 sau 2004, când competiţia era echilibrată prin faptul că preşedintele în exerciţiu nu participa la scrutin, şansele de a candida cu succes 20 de ani mai târziu sunt extrem de mici. Dacă în privinţa candidaturii sale a întârziat, cu Verzii s-a grăbit: partidele cu doctrină ecologistă sunt jucători de prim-plan în multe ţări din Europa occidentală, acolo unde mulţi cetăţeni sunt preocupaţi de problemele de mediu, ceea ce nu va fi cazul în viitorul imediat al României.

O previziune personală: peste cinci ani, preşedintele Klaus Iohannis îşi va fi încheiat cel de-al doilea mandat la Cotroceni, iar 2024 va fi anul unui alt om de televiziune – unul convertit mult mai pragmatic în politică – Rareş Bogdan. Un demagog care în debutul emisiunii „Jocuri de Putere” pe care o modera la oră de maximă audienţă pe Realitatea TV susţinea un lung expozeu ca un discurs de preşedinte în faţa naţiunii, întocmai ca Florin Călinescu în vremea de aur a „Chestiunii Zilei”, Rareş Bogdan are toate şansele de a fi desemnat următorul prezidenţiabil al PNL.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite