Acum, pe segmentul A-B, care ţine de o singură direcţie, putem avea două sensuri de mişcare, de la A la B, dar şi de la B la A. În acest sens, oricare direcţie are cel puţin două sensuri de mişcare. Se înţelege, sau se subînţelege că direcţia este una şi este statică, pe când sensurile sunt două şi sunt dinamice, adică sunt sensuri de mişcare. Cele două noţiuni sunt preluate şi în Sociologie, în acele teste sociologice care pun întrebarea cum este direcţia în care merge un fenomen concret sau altul?  Pe o aceeaşi direcţie, întrebarea care îl conţine pe cum , angajează două răspunsuri posibile: că merge pozitiv, adică Bine, sau că merge negativ, adică Rău. Diapazonul sensurilor poate fi multiplicat, dar în jurul celor două sensuri de bază, iar aici intră în joc expresia graduală „mai mult sau mai puţin” Bine, respectiv Rău. 

Pe lângă cele două sensuri de bază, cu diapazonul lor gradual, mai pot intra aici în joc încă două „sensuri”, adică nu merge nicicum, adică stă, dar şi  nu ştiu. Sensul „nicicum” angajează nemişcarea sau statul pe loc, care în Fizică se asociază cu  Statica. Acest „nicicum” are un sens şi în Agricultură, care este şi ea o formă a Culturii. În acest sens, pe vremea comuniştilor a fost elaborat conceptul de „Nouă revoluţie agrară”. Referindu-se la ea, Bulă invocă un distih dintr-o cunoscută poezie populară despre badea şi boii lui, în care aflăm că ei, aflaţi la arat pe un deal „Nici nu urcă, nici coboară / Bate boii de-i omoară”. Pentru a evita orice neînţelegere, precizăm aici că nu este vorba despre Badea de la „Antena 3”. În sfârşit, a patra alternativă, adică „Nu ştiu”, ţine de subiectivitatea epistemică şi fiind ignorantă, o putem ignora şi noi. Este interesant că aceste patru sensuri, reductibile la trei, le găsim şi în Teoria generală a Dezvoltării, care angajează creşterea şi descreşterea, deci, în ultimă analiză, Progresul şi Regresul. În Economie, spre exemplu, avem conceptul care pare cu totul paradoxal, dacă nu chiar bizar, de „creştere negativă”. Aceasta înseamnă că pe o linie curbă  care marchează creşterea, aceasta fiind simbolizată prin  A-B, se înscrie un mini-segment, care este b-a, deci care marchează descreşterea. Acest fenomen economic se numeşte „recesiune”, iar dacă  Institutul Naţional de Statistică (I.N.S.), ca un „frate mai mic”, nu l-a putut măsura, această estimare cantitativă a făcut-o echivalentul european al acestui Institut, ca un „frate mai mare” şi iubitor. Reprezentanţii radicali ai unui Protocronism, radical şi el, dar şi politicienii Corneliu Vadim Tudor sau confratele său de cruce, Gheorghe Funar, ar putea să se întoarcă în timp până la Prinţul Dimitrie Cantemir, care a scris o „Istorie a creşterii şi descreşterii Imperiului otoman”, căreia Cronicarul îi spune „Lăţire a Împărăţiei ali-osmăneşti”, carte pe care Voltaire a citit-o. Personal, eu nu ştiu dacă pe atunci exista şi fenomenul de „creştere negativă”, respectiv de recesiune, dar, probabil că cercetările istoricilor continuă aici pe o linie „progresivo-regresivă”, sau „regresivo-progresivă”, ca să folosim o expresie a lui J.P.Sartre.

Toată această paranteză teoretică şi referenţială a fost prilejuită de mirarea rudei mele, prilejuită de aflarea diferenţei dintre Direcţie şi Sens, la o lecţie de Fizică. Numai că această amintire s-a petrecut în contextul dialogului nostru despre candidatul la postul de Preşedinte al României, adică despre domnul Klaus Iohannis, care este şi profesor de Fizică. Analogia a fost intuită de către doamna, partenera mea de dialog, dezvoltarea analogiei mi-am asumat-o eu. Punctul cheie al analogiei este următorul. În lupta pentru Putere, direcţia este ocuparea Scaunului de la Cotroceni, iar în această luptă sunt angajaţi Premierul Victor Ponta şi Preşedintele A.C.L, Klaus Iohannis. În această luptă sunt folosite două Strategii, care au două sensuri absolut diferite, dacă nu chiar opuse de mişcare. Victor Ponta, împreună cu staful dânsului, recurge la strategia Negocierii, strategie acreditată deja în Diplomaţie, dar şi în Politică. Politica a început chiar să fie numită şi o tehnică sau artă a Negocierii. În acest sens a şi avut loc o întâlnire cu candidaţii care au ieşit din concurs în prima tură, iar întâlnire a fost programată explicit, „expressis verbis”, în vederea negocierilor. Primele roade au fost culese, în această toamnă târzie, prin adeziunea la Gruparea Victor Ponta  a patru dintre foştii candidaţi şi concurenţi

Dar, nu spre surpriza, ci spre uluirea, dacă nu chiar spre stupefacţia tuturor, inclusiv a unor colegi de Partid,  Klaus Iohannis refuză categoric orice fel de Negociere, care i-ar putea avea în vedere chiar pe alegători. Alegători dintre care, cei din diasporă , prin grija dublă, a Guvernului şi a B.E.C., au fost transformaţi în alergători. S-ar putea scrie deja o carte de Reportaje privind  atitudinea etică şi strategia politică ale lui Klaus Iohannis, care sunt, ambele, cu totul surprinzătoare. Aici vine firesc întrebarea deja clasică a  personajului din Moromeţii, numit  „a lu-Parizianu”, adică „Pe ce te bazezi?” Din punctul meu de vedere, pot fi luate în vizor câteva considerente, dintre care aici  selectăm doar trei:

1. Atmosfera generală este saturată, iar alegătorii sunt sătui de atâtea negocieri. Mai ales că multe dintre ele au fost făcute, apoi desfăcute şi re-făcute, în cele mai ciudate variante Gruparea Ponta, spre exemplu, reuşeşte performanţa, greu de imaginat, de a aduce în aceeaşi Nouă alianţă, sau Neo-Alianţă, ceea ce pare şi probabil că şi este de neîmpăcat , adică România Mare şi U.D.M.R.. Fie spus aici, doar în trecere, că este păcat că un concept atât de important cum este „România Mare”, a ajuns să fie atât de mic sau de minor reprezentat. Altfel spus, în sfera negocierilor, complexul a ajuns să fie complicat, iar complicatul a devenit deja confuz.  În această confuzie generală, două sensuri sunt clare, chiar dacă ele sunt într-o controversă continuă şi echivocă. Victor Ponta afirmă că Traian Băsescu este un Dictator, încât urmaşii lui, inclusiv Klaus Iohannis, ar fi doar măşti sub care se ascunde Traian Băsescu. Dar, tendinţa lui Victor Ponta de a-şi lărgi Alianţa –de „a-şi lăţi Împărăţia”, cum zice Cronicarul-,  este văzută de mulţi alegători, tot ca o aspiraţie spre Dictatură. Încât ritualul funebru regal „A murit Regele, trăiască Regele!”, ar putea fi înlocuit cu urarea „A plecat Dictatorul, trăiască Dictatorul”, adică Tânărul Dictator, care ar putea fi o umbră vagă, dar periculoasă, a Dictatorului Ceauşescu..În schimb, mergând tot spre Cotroceni, Klaus Iohannis ne propune ceva nou, cu care putem merge înainte, nu înapoi, la o Neo-dictatură, iar acest ceva nou este cristalizat într-o Viziune nouă, chiar dacă ar fi vorba numai despre respingerea  Negocierii cu liderii de grupuri. Opţiunea lui Klauss Iohannis merge pe relaţia directă cu cetăţenii , fără intermediari şi mijlocitori, mai mult sau mai puţin profitori.

2. Apoi, în primul tur de scrutin, au ieşit la vot  -unii alegători fiind chiar în alergare, cum notam- 53% dintre cetăţenii cu drept de vot. Aceasta înseamnă că din diverse motive, aproape jumătate din populaţia matură a ţării a fost rezervată, dar a şi rămas în rezervă., ca un bazin latent, virtual.  O fi fiind Victor Ponta „scârbit” de prezenţa Grupului Iohannis în sediul fostei U.S.L., dar cred că şi mai scârbită este populaţia rămasă acasă, de balamucul celor două Direcţii ideologice, numite sintetic Stânga şi Dreapta. Între cele două direcţii ideologice au avut loc toate combinaţiile imaginabile şi chiar greu de imaginat, încât s-a ajuns la o confuzie care nu poate genera decât sau indiferenţa sau repulsia, „scârba” lăsând-o în seama Premierului. Iar teoreticienii ideologi au „binecuvântat” practica politică, astfel că, spre exemplu, „Excelenţa Sa”, Andrei Marga, în conexiunile subtile pe care le descoperă între Stânga şi Dreapta, pare să fie inspirat de cântecul şi dansul ardelenesc „ Uite-aşa se joacă fata / Când pe stânga, când pe dreapta”. Se subînţelege că Fata, fie ea mică sau mare, este aici România. Reacţia populaţiei este estimată şi prin enunţurile lui Bulă, o întruchipare anonimă a geniului poporului român, pe latura lui de Umor. Pe vremea Preşedintelui Emil Constantinescu, inspirat de un vers al lui Al. Vlahuţă, Bulă enunţă poetic „Nu de dreapta mă cutremur, ci de stângăcia ei!”. Şi, cum Bulă este neutru şi echidistant, mai recent, el a contrapunctat cu „ Nu de stânga mă cutremur, ci de nedreptatea ei”.

3 Al treilea considerent este chiar autorul strategiei repingerii negocierilor, adică însuşi Klaus Iohannis, ca persoană şi Personalitate. Toate încercările de a-l denigra , venite din toate părţile, par să fie zadarnice. Ele se lovesc de un caracter puternic şi ferm, care nu cedează nicicui şi nicicum,  şi care merge, chiar potrivit titlului cărţii sale, „Pas cu pas”. Ca şi oricare alt cetăţean, sunt curios să văd ce se va petrece mai departe, respectiv în ce măsură ipoteza mea se va adeveri. Părerea şi ipoteza mea sună simplu: Probabilitatea ca autorul Non-negocierilor, deci domnul Klaus Iohannis, să ajungă Preşedintele României depăşeşte 50%, fiind de aşteptat ca să intre în joc şi bazinul latent al celor scârbiţi şi de toate combinţiile politice, ca şi de mizeria falsei opoziţii Stânga-Dreapta.

P.S  Deja am observat în Tabăra Ponta unele semne ale renunţării la cuvântul „negociere”, ca unul care ar putea fi deja „nomina odiosa”! Nu am niciun fel de îndoială că fenomenul se petrece sub influenţa, zadarnic contestată verbal, a lui Klaus Iohannis, autorul emblemelor SE POATE , şi nu orice, ci doar LUCRUL BINE FĂCUT!