Firea, după ce sora ei şi-a pierdut funcţia de la Garda de Mediu: Trebuia să lase loc sponsorilor PNL şi agramaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea, a comentat vineri informaţia că sora sa, Angelica Cobzaru, îşi va pierde funcţia pe care o ocupa la Garda de Mediu, spunând că „neavând 3 la BAC, un doctorat în protecţia mediului (...) trebuie să lase loc sponsorilor PNL şi agramaţilor”.

Declaraţia Gabrielei Firea vine după ce Comisarului General al Gărzii de Mediu, Gabriela Dorojan, şi-a dat demisia, în cursul zilei de joi, în urma unor discuţii pe care le-a avut cu ministrul Mediului, Costel Alexe. Odată cu ea, va pleca şi sora primarului Gabriela Firea, care ocupa funcţia de director de cabinet al Gabrielei Dorojan.

„Sora mea, neavând 3 la Bac, că aşa se promovează, nefiind sponsor PNL, nefiind agramată, având două facultăţi, realizate cu adevărat, nu copii după diplome şi un doctorat în protecţia mediului, nu mai poate să lucreze în domeniu, trebuie să lase loc unora cu 3, unora care s-au ocupat de Cadastru, sponsorilor PNL şi agramaţilor. Ea a avut oferte şi propuneri de a fi mult mai mult decât de a fi şeful de cabinet al comisarului Gărzii de mediu, dar având în vedere că eu sunt primar general şi sunt implicată în activitatea politică, înttodeauna am sfătuit-o să nu accepte aceste avansări pentru a nu se specula că au fost făcute pe criteriul personal şi nu pe cel profesional”, a spus, vineri, Firea, la o dezbatare organizată de Municipalitate, pe tema poluării din Bucureşti.

Gabriela Firea: Am pregătit plângere împotriva ministrului Mediului, care a indus panică în rândul populaţiei

Încă de luni, Gabriela Firea şi Costel Alexe s-au contrat pe tema poluării din Bucureşti.
Costel Alexe a declarat, luni, că depăşirile privind poluarea aerului din Capitală sunt tot mai mari de la an la an şi că instituţia pe care o conduce va suplimenta fondurile pentru ca primăriile din oraşele poluate să îşi poată achziţiona mijloace de transport public electrice.

În replică, Primăria Capitalei a transmis, luni seară, că reţelele independente de măsurare a calităţii aerului nu sunt autorizate/omologate de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor. În plus, indicii de calitate la care se face referire ”reprezintă valori momentane înregistrate de către staţiile fixe de monitorizare, prin alte metode de măsurare decât metoda gravimetrică, fiind nevalidate”.

Schimbul de replici între cei doi a continuat apoi la diferite tlevizuni, dar şi pe Facebook.

În ceea ce priveşte poluarea aerului, Alexe a spus, marţi seară, la Antena 3: „Orice depăşire a concentraţiei maxim admise de PM 10 sau PM 2,5 ne pune sănătatea în pericol. În Bucureşti, acest prag de pericol sau de alertă se depăşeşte în ultimii doi ani o dată la cinci zile. Datele ne arată că, în 2018, din cele 365 de zile ale anului, în mai bine de 70 de zile bucureşteni s-au plimbat pe străzile oraşului în mijlocul pragului de alertă”.

Alexe a spus că, potrivit Comisiei Europene, cele mai poluate oraşe sunt Braşov, Iaşi şi Bucureşti, primarii celor trei localităţi fiind invitaţi la discuţii la Bucureşti, în 20 ianuarie.

Miercuri, Gabriela Firea l-a invitat pe ministrul Mediului, Costel Alexe, pentru a-i prezenta măsurile antipoluare luate de Primăria Generală, iar joi a prezentat date din care rezultă că, la sfârşitul lui 2019, indicele calităţii aerului în Bucureşti era ”Excelent”, în replică la criticile ministrului Mediului, Costel Alexe, despre care spune că minte, are obrazul gros şi este incompetent, numindu-l „Ministrul - Otravă”.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite