Firea şi-a dat demisia de la şefia PSD Bucureşti: Dragnea şi-a lichidat adversarii din partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea, primar general al Capitalei. FOTO Inquam Photos
Gabriela Firea, primar general al Capitalei. FOTO Inquam Photos

Gabriela Firea a anunţat, luni, că şi-a dat demisia de la şefia PSD Bucureşti, unde era preşedinte interimar. Primarul general era aproape de a-şi pierde această funcţie în şedinţa conducerii PSD, aceasta urmând să fie înlocuită cu primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.

„Mi-am depus acum demisia din calitatea de preşedinte interimar la Bucureşti. E o formă de protest că de doi ani Dragnea a blocat alegerile la această organizaţie şi la altele pentru a nu fi dumnealui vulnerabil. A fost plan al dumnealui ca eu să depind permanent de el. Dragnea e adeptul «dezbină şi stăpâneşte»“, a declarat Gabriela Firea, înainte de şedinţa CEx. . 

De asemenea, primarul general a subliniat că Liviu Dragnea a căutat să-şi elimine adversarii din interiorul partidului.  „Domnia sa s-a ocupat să-şi lichideze adversarii din partid. Nu erau adversari, erau colegi“, a completat Firea.  

Întrebată de ce în prezent nu mai e însoţită de alţi colegi, în condiţiile în care înainte era înconjurată d ecolegi, Firea a precizat: „Ne naştem singuri şi murim singuri. Nu ne ţine nimeni de mână“.  

Conducerea PSD s-a reunit azi, de la ora 11.00, în şedinţa Comitetului Executiv în care se va stabili ce miniştri pleacă din Guvern. Potrivit unor surse politice, aproape o treime dintre actualii demnitari vor părăsi Cabinetul Dăncilă. Printre ei, Paul Stănescu (Dezvoltare), Dănuţ Andruşcă (Economie), Mihai Fifor (Apărare) şi Lucian Şova (Transporturi).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite