Firea: Nu-mi doresc şefia PSD. Suntem suficient de mulţi lideri de organizaţii încât documentul să nu mai fie luat în derâdere de domnul Dragnea

Firea: Nu-mi doresc şefia PSD. Suntem suficient de mulţi lideri de organizaţii încât documentul să nu mai fie luat în derâdere de domnul Dragnea

Gabriela Firea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, unul dintre semnatarii scrisorii prin care se cere „demisia imedediată” a lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi de la şefia Camerei Deputaţilor, susţine că documentul este asumat de mult mai mulţi lideri de filială. De asemenea, Firea a spus că nu e interesată de şefia PSD.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Vreau să fac următoarea precizare. Cele trei persoane care şi-au asumat documentul, Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu şi eu, nu am făcut altceva decât, la propunerea colegilor noştri, să asumăm public acest document, să fim interlocutorii dumneavoastră, urmând ca în zilele următoare şi alţi colegi să-şi spună punctul de vedere. Nu cred că era un element care să conteze, şi anume numărul persoanelor care au semnat deja această declaraţie privind starea PSD. Suntem suficient de mulţi preşedinţi de organizaţii care aderăm în principiile din acest document, astfel încât el să nu mai fie luat în derâdere de domnul Dragnea”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.

„Am gândit fiecare paragraf şi fiecare element, cu gândul la mersul bun al ţării. Nu am ajuns la acest moment în care să facem publice problemele din interiorul partidului pentru că nu ştim să le rezolvăm, ci pentru că în interior nu am găsit, o perioadă lungă de timp, rezolvarea şi pentru că discutam fără o finalitate”, a mai spus Firea.

Trei lideri ai PSD - Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu - semnează, în numele unui comitet de iniţiativă, o scrisoare prin care solicită demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi de la conducerea Camerei Deputaţilor, pe lângă alte 18 solicitări. Cei trei propun ca Vorica Dăncilă să rămână preşedinte-interimar. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: