Firea: Importanţi oameni politici s-au interesat la medici cât de grav sunt bolnavă, să vadă dacă pot fi scoasă din joc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Firea, alături de Iulian Brezean, managerului spitalului „Dr. Ioan Cantacuzino”                              FOTO: Facebook/ Gabriela Firea
Gabriela Firea, alături de Iulian Brezean, managerului spitalului „Dr. Ioan Cantacuzino”                              FOTO: Facebook/ Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a declarat, joi, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”, că importanţi oameni politici s-au interesat de afecţiunea de care suferă, pentru a afla dacă există posibilitatea ca aceasta s-o scoată din jocul politic.

Mai mulţi politicieni s-au interesat dacă afecţiunea de care suferă Gabriela Firea este reală şi dacă da, cât este de gravă. Primarul Capitalei a adăugat că nu consideră că are duşmani, dar că cei care au întrebat dacă afecţiunea este reală au o atitudine de un cinism îngrozitor, interesându-se pentru a afla „dacă pot să răsufle uşuraţi că nu voi mai fi în politică”. 

„Sunt un om operat de două săptămâni şi jumătate. Mâine, împlinesc trei săptămâni, mă simt bine, de luni sunt la serviciu. A fost o ultimă intervenţie, organismul şi-a revenit, consider că am văzut moartea cu ochii şi consider că văd lucrurile cu alţi ochi acum. Au fost momente cumplite pentru famila mea. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să intru în panică. Sunt un om credincios din copilărie. Credeam că nu mă mai miră nimic, dar am fost neplăcut surprinsă să aflu că au fost persoane importante care au mers şi în zona medicală să se intereseze de realitatea afecţiunii mele, să vadă cât de grav este şi dacă pot fi scoasă din joc din acest motiv", a declarat Gabriela Firea, la „Marius Tucă Show", citată de Hotnews.

Gabriela Firea a fost operată recent, la finalul lunii iunie, pentru remedierea unei afecţiuni de colon. Intervenţia chirurgicală a avut loc la spitalul „Dr. Ioan Cantacuzino” din Capitală şi a fost realizată de o echipă de medici formată din Iulian Brezean (managerul spitalului), Sorin Petrea (director medical, medic primar chirurgie generală),  Eduard Catrina (medic primar chirurgie generală), Mihaela Vilcu (medic primar chirurgie generală) şi Iulia Grigore (medic specialist ATI). 

Primarul Capitalei a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, prima fiind la finalul anului 2018. Au urmat apoi operaţii în ianurie 2019, când i s-a găsit o bucată de sârmă în colon, respectiv una în martie. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite