Firea explică motivul pentru care Dăncilă nu s-a dus la dezbaterea lui Iohannis: Am avut semnale că vor putea apărea agresiuni fizice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei Gabriela Firea a explicat motivul pentru care candidatul PSD la prezidenţiale, Viorica Dăncilă, nu a mers la dezbaterea electorală organizată de Klaus Iohannis, după ce, în un urmă cu o zi, lua în calcul această variantă. Firea a afirmat că social-democraţii aveau „anumite semnale” că vor putea avea loc „agresiuni verbale sau chiar şi fizice” dacă s-ar fi prezentat.

„În momentul în care s-a tras concluzia de către doamna Dăncilă, de către staff-ul domniei sale că nu va exista o confruntare, au fost colegi care au sfătuit-o să meargă direct la BCU pentru a se prezenta la întâlnire cu unii dintre jurnaliştii selectaţi de Iohannis. Alţi colegi de-ai noştri - au fost mai mulţi - au venit cu opinia că nu ar fi bine să se întâmple aşa ceva”, a declarat Gabriela Firea, la Antena3, citată de Digi24.

Potrivit primarului Capitalei, au fost semnale în interiorul partidului că, în cazul în care Viorica Dăncilă se va prezenta la Biblioteca Centrală Universitară, vor „avea loc agresiuni fizice”.
 

„Până la urmă, ne puteam aştepta la multe lucruri neplăcute, urâte, din partea unora dintre susţinătorii domnului Iohannis şi să o fi pus pe doamna Dăncilă într-o situaţie jenantă, ceea ce nu merită. Nu merita să fie pusă într-o situaţuie neplăcută, poate să fie martora unei agresiuni, nu doar verbale, ci şi fizice. Aveam anumite semnale. Am avut astfel de semnale că vor putea avea loc agresiuni verbale sau chiar şi fizice şi atunci opinia noastră a fost de a organiza o întâlnire cu reprezentanţii presei la care să nu selectăm niciun jurnalist”, a adăugat Firea.

VIDEO Dăncilă, la propria dezbatere. „Nu am luat cu asalt Justiţia. Nu văd să fie probleme de legalitate ale OUG13. Iohannis, un preşedinte arogant”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite