Firea explică de ce l-a exclus pe soţul său din PSD: Nu a fost simplu, dar am propriul meu parcurs profesional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a confirmat că a validat excluderea soţului său, Florentin Pandele, din PSD, arătând că acesta va candida independent la Primăria Voluntari pentru a evita interpretările din presă.

„Acum ceva vreme, Florentin Pandele, soţul meu, a decis să candideze independent la Primăria oraşului Voluntari. A luat această decizie cu strângere de inimă, pentru că nu este simplu, a candidat trei mandate din postura de membru PSD, dar acum a considerat că postura mea de candidat al PSD la Primăria Generală a Capitalei, precum şi faptul că eu am o funcţie importantă în această formaţiune politică — sunt vicepreşedinte în Biroul Permanent Naţional — s-ar putea considera, poate, de către contracandidaţi, poate de către societatea civilă sau presă, că s-ar folosi cumva de procentele la nivel naţional ale PSD şi s-ar ascunde, să spunem, sub acestea şi nu ar vedea el singur, ca persoană, ca primar în funcţie, care este gradul de credibilitate, de dorinţă de a fi reales. Şi, de aceea, a decis să candideze independent“, a spus Gabriela Firea, potrivit Agerpress.

În calitate de preşedinte PSD Ilfov, Gabriela Firea a trebuit să semneze excluderea soţului său din PSD. „Având în vedere hotărârea sa, nu am avut ce să fac eu în calitate de preşedinte al PSD Bucureşti-Ilfov decât să avizez decizia luată de către organizaţia de bază, organizaţia locală PSD Voluntari. Practic am avizat solicitarea organizaţiei PSD din oraşul Voluntari. Nu a fost foarte simplu, dar, înainte de a mă căsători, eu am avut propriul meu parcurs profesional, de asemenea el era deja primar de foarte mulţi ani şi avem fiecare o carieră separată, chiar dacă destinul personal ne este comun şi avem împreună doi copii foarte mici. Cei care sunt familişti, dar şi oameni de carieră mă înţeleg“, a mai spus Gabriela Firea.

Întrebată dacă îl va invita pe Florentin Pandele să revină în PSD, după alegerile locale, Firea a spus că nu crede că îşi mai doreşte să revină într-un partid poliic. „Îi urez succes şi sunt convinsă că va câştiga aceste alegeri, pentru că este preţuit de locuitorii din oraşul Voluntari, a transformat o comună într-un oraş, se află în top 10 la absorbţia de fonduri europene la nivel naţional, a construit un spital, nu o catedrală, a reabilitat toate şcolile, toate grădiniţele şi liceele din oraşul Voluntari, nu mai există străzi care să nu fie asfaltate sau să nu fie racordate la reţeaua de canalizare. Cred că nu va mai dori el să se întoarcă într-o formaţiune politică dacă va câştiga acest mandat independent. Mereu spune: 'Ştii, am şi o vârstă'—eu zic că e foarte tânăr, dar el probabil cochetează — şi nu ar fi corect acum în faţa alegătorilor dacă ar câştiga de unul singur, fără o siglă de partid mandatul, pe urmă totuşi să se întoarcă într-o formaţiune politică. Dar nu vreau eu să vorbesc în numele lui", a arătat senatoarea PSD.

Gabriela Firea a vorbit şi despre şansele candidatului PSD la Primăria Capitalei, un tânăr de 28 de ani, de profesie jurist. „Candidatul PSD în oraşul Voluntari este Frunză Robert, un tânăr de 28 de ani, jurist, activează de foarte mulţi ani în organizaţia PSD Voluntari, este foarte prezent, dinamic şi activ, are iniţiative, a fost practic soluţia care a venit din partea organizaţiei locale. Sunt convinsă că va fi sprijinit. Dar, până la urmă, cetăţenii sunt cei care decid. Eu mă voi axa pe campania din Bucureşti şi, aşa cum ştiţi, de dimineaţa până noaptea, eu sunt în Capitală, cu problemele din Bucureşti. La Ilfov se ocupă structura de conducere a organizaţiei", a mai arătat Firea.

Firea şi-a dat soţul afară din PSD

Preşedintele PSD Ilfov, Gabriela Firea, l-a exclus pe soţul său, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, din PSD pentru ca legătura lor maritală să nu fie exploatată de contracandidaţi în campania electorală. De aceea, Florentin Pandele s-a înscris în cursa pentru Primăria Voluntari din postura de independent, deşi până recent a fost membru al PSD. Potrivit legii, un primar îşi pierde mandatul dacă demisionează din partid, dar şi-l păstrează dacă este exclus. Pentru a se înscrie ca independent la alegeri, Pandele, membru al PSD Ilfov, organizaţie condusă de soţia sa, Gabriela Firea, a fost exclus din partid chiar de propria sa soţie. Candidatul PNL la Primăria Voluntari, Florin Secară, arată că informaţia i-a fost confirmată inclusiv de prefectul judeţului Ilfov, care i-a oferit „un răspuns tragic-comic pentru cuplul Pandele-Firea“: „Partidul Social Democrat- Organizaţia Voluntari ne-a adus la cunoştinţă că începând cu data de 07.04.2016, domnului Florentin Pandele i-a fost retras sprijinul politic şi a fost exclus din rândul membrilor Partidului Social Democrat“. 

Pandele a explicat că a decis să candideze independent  şi nu pe listele PSD  pentru a elimina speculaţiile privind legătura partinică dintre el şi soţia sa. La Voluntari, PSD şi-a desemnat un alt candidat, pe Robert Frunză, un jurist în vârstă de 25 de ani, însă candidatura sa este doar de faţadă. Gestul Gabrielei Firea vine după ce contracandidaţii săi au acuzat-o că vrea să „pandelizeze“ Bucureştiul, Florentin Pandele fiind primar al oraşului Voluntari de 16 ani, dinainte cu mult să o cunoască pe soţia sa.

„Li se insultăă inteligenţa locuitorilor“

Contracandidatul lui Pandele, Florin Secară, arată că bucureştenii şi ilfovenii nu se vor lăsa păcăliţi de acest truc folosit de cei doi soţi, ambii candidaţi la alegerile locale. „Această încercare penibilă de delimitare nu o să le producă niciun avantaj. Dimpotrivă, oamenii sunt deranjaţi de faptul că prin această mişcare politică, locuitorilor din Voluntari şi Bucureşti li se insultă inteligenţa. De ce a dorit Gabriela Firea să se delimiteze de  Florentin Pandele şi ca într-o glumă proastă să îl dea afară din partid?  De ce ea poate candida la Bucureşti sub sigla PSD, dar la Voluntari Florentin Pandele s-a înscris în cursă independent, ba mai mult, PSD are propriul candidat? Acestea sunt întrebări la care trebuie să răspundă atât Florentin Pandele, dar şi Liviu Dragnea şi mai ales, Gabriela Firea“, a arătat Secară.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite