Firea a cerut Guvernului să schimbe mersul trenurilor ca să nu mai stea la barieră. Consilier PNL: E fix drumul pe care vine în Bucureşti, la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general Gabriela Firea i-a cerut ministrului Transporturilor să schimbe mersul trenurilor, astfel încât bariera CFR din Pipera să nu mai îngreuneze traficul la orele de vârf. Drumul invocat de primarul Capitalei face legătura dintre Voluntari, oraşul unde locuieşte Gabriela Firea, şi Bucureşti, locul unde lucrează. „Culmea tupeului“, a reacţionat liderul consilierilor generali PNL Stelian Bujduveanu.

„Culmea tupeului! Gabriela Firea este primar de 3 ani şi jumătate şi singura soluţie cu care a venit până în acest moment pentru a soluţiona problema traficului din zona Petricani- Voluntari este aceea de a-i cere ministrului Transporturilor să modifice mersul trenurilor. Noaptea minţii! O informez pe doamna primar general că soluţia este una simplă: realizarea unui pasaj care să înlocuiască bariera de la graniţa oraşului Voluntari cu Şoseaua Petricani din Sectorul 2. Mai mult, îmi închipui că dacă Primăria Bucureşti ar fi avut o comunicare bună cu Primăria Voluntari, pasajul putea fi realizat în timp record, în avantajul bucureştenilor şi ilfovenilor care pierd ore în şir stând la coadă la bariera de la Petricani“, a scris Stelian Bujduveanu pe Facebook. 

Bujduveanu îi recomandă Gabrielei Firea să aibă o discuţie cu soţul său, primarul oraşului Voluntari, „şi să înceteze să dea vina tocmai pe mersul trenurilor şi pe guvernul Orban pentru problema majoră a traficului din zona Petricani-Voluntari. Doamna Firea ar putea să-l convingă pe primarul oraşului Voluntari şi într-o discuţie informală, chiar dacă motivul principal ar fi acela că e fix drumul pe care vine în Bucureşti, la serviciu, Firea fiind primar al Capitalei fără să stea în Bucureşti“. 

„Încercările doamnei Firea de a da vina pe premierul Orban pentru faptul că nu mai are bani pentru funcţionarea Capitalei sunt penibile, la fel ca încercările sale de a da vina pe ministrul Transporturilor pentru cozile din trafic. Doamna Firea trebuie să renunţe la metoda de a-şi pune mâinile în şold în încercarea de a-i păcăli pe bucureşteni că este un primar competent, dar sabotat de«oamenii răi» din Guvern“, încheie liberalul. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite