Firea, atac la Iohannis: Omul fie face copii şi investeşte în educaţia lor, fie îşi cumpără case şi investeşte în înmulţirea lor

Firea, atac la Iohannis: Omul fie face copii şi investeşte în educaţia lor, fie îşi cumpără case şi investeşte în înmulţirea lor

Gabriela Vrânceanu Firea FOTO Arhiva Adevărul

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, Gabriela Firea, a declarat, marţi, că prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, forţat de expunerea mediatică, începe să-şi arate adevărata faţă. Declaraţia vine în contextul în care Iohannis a afirmat că aşa cum cei care au copii investesc în educaţia lor, el, neavând copii, a investit în imobile.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În concepţia domniei sale, de sas gospodar, omul are în viaţă două alternative: fie face copii şi investeşte în educaţia lor, fie îşi cumpără case şi investeşte în inmulţirea lor“, a afirmat Firea, subliniind că „de voie de nevoie, Klaus Iohannis a ales cea de-a doua variantă“.
 
„A cochetat şi cu adopţiile, dar numai în calitate de prestator de servicii de transport şi traducere, pentru un cuplu de canadieni, experienţă care nu l-a determinat să încerce, la rândul său, un astfel de procedeu“, a mai spus vicepreşedintele PSD.
 
În încheiere, Firea a mai precizat că Iohannis l-a copiat pe „mentorul său politic de la Cotroceni“ la capitolul imobiliare.
 
 „În ton cu sloganul la modă în «Epoca de aur»-«Azi la CEC un leu depui, mâine el va face pui», domnul Klaus Iohannis a valorificat inteligent casele moştenite de la părinţi şi bunici, transformându-le, după un model brevetat cu succes de mentorul său politic de la Cotroceni, în vânzări anterioare, iar de aici până la un portofoliu frumos de şase case n-a mai fost decât un pas. Restul sunt detalii“, a conchis Firea.
 
Klaus Iohannis a fost în centrul mai multor scandaluri, iar unul dintre ele este legat de faptul că acesta ar fi câştigat câteva case din centrul istoric al Sibiului pe baza unor documente false, locatarii acestora judecându-se timp de câţiva ani cu primarul.
 
„Nu este niciun mister în jurul acestor case. Este munca noastră, a părinţilor, a bunicilor noştri. Vă daţi seama că nu am putut singur, de la început, să facem aceste achiziţii. Am vândut şi am cumpărat altele, şi iar le-am vândut, şi iar am cumpărat. A fost relativ simplu, atunci au fost ieftine casele, mulţi saşi plecaseră din Sibiu, deci lucrurile au decurs din aproape în aproape. În afară de asta...ce să vă spun. Noi nu avem copii, deci alţii au investit în copii, în educaţia copiilor, noi am investit în imobile. Lucrurile sunt absolut simple, absolut transparente. Ne propuneam cu siguranţă să avem ceva pentru bătrâneţe", a explicat Iohannis la Adevărul Live.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările