Partidele au încercat să arate că au reuşit să se reformeze după episodul Colectiv, au mizat mai mult decât înainte pe comunicarea online, iar unele dintre ele au încercat să se apropie de un public care nu le-a fost neapărat favorabil în trecut. S-au petrecut câteva schimbări importante pe scena politică din ultimul an, însă nu toate au reuşit să convingă. Mai jos, am făcut o analiză a modului în care arată cele mai importante partide politice, la final de campanie.

PSD are, surprinzător, cel mai bun program de guvernare. Asta arată incapacitatea celorlalte partide (în special PNL, de la care erau aşteptări) de a atrage oameni cu expertiză şi viziune şi de a gândi în termeni strategici. Un alt aspect pozitiv e faptul că sunt destul de multe nume bune pe listele de candidaţi şi pare că partidul încearcă să se reformeze (cel puţin prin oamenii pe care i-a scos în faţă, nu ştiu dacă reforma a vizat şi năravurile). Faptul că nu au lansat niciun nume pentru poziţia de Prim-Ministru e o strategie politică bună pentru PSD (ura generală îndreptată împotriva PSD nu a primit nicio faţă umană în care să se concentreze şi asta a contribuit la generarea unei stări amorfe în rândul votanţilor anti-PSD; poate doar Gâdea a reuşit să enerveze suficient o parte din ei încât să îi mobilizeze duminică la vot), dar proastă pentru România. Dacă se dovedeşte că Dragnea va fi propunerea PSD, vom crea un precedent extrem de periculos pentru lupta anti-corupţie - ar fi primul Prim-Ministru CONDAMNAT pentru fapte de corupţie, ca să nu mai vorbesc despre ce efect va avea asta pentru imaginea externă a României.

PNL nu a fost în stare să se reformeze intern. Şi asta se vede atât în listele de candidaţi, cât şi în incapacitatea de a genera un mesaj nou şi a veni cu o altă imagine în faţa alegătorilor. Pe de altă parte însă, e bine că recunosc că nu pot să dea un Prim-Ministru din partid şi nu se încăpăţânează să facă asta, cum au făcut la alegerile din Bucureşti. La nivel de imagine, campania electorală a fost un fiasco (de la episodul cu clipul reeditat cu Alina Gorghiu şi copilul care nu îi deschide uşa, până la cel cu „pogromul PSD”), a reuşit să îndepărteze mulţi dintre cei care i-ar fi votat pentru că erau opţiunea mai bună decât PSD. Dar faptul că au ales să îl susţină pe Cioloş e poate dovadă că înţeleg că au nevoie de ajutor extern să se reformeze şi sunt dispuşi să îl primească după alegeri. Şi, una peste alta, e un lucru bun că avem un partid mare, al doilea cotat la alegeri, care are ca preşedinte o femeie care stârneşte şi alte reacţii decât de misoginism. Cu toate acestea, îmi pare rău că se agaţă cu disperare de Leon Dănăilă şi pierde inclusiv electoratul care i-ar fi apreciat că încearcă să fie progresişti şi să susţină egalitatea de gen.

USR se prezintă ca cei diferiţi. Dar încă nu şi-a dat nimeni seamă dacă acest „diferiţi” înseamnă mai bine sau mai rău. Nu se ştie clar care e direcţia în care vor să guverneze şi e clar că le lipseşte experienţa politică şi încă nu înţeleg pe deplin sistemul. Au o mulţime de nume interesante pe listele de candidaţi şi poate faptul că nu vin din medii unde a colcăit corupţia îi va ţine departe de jocurile mizere cu care e obişnuit mediul politic din România. Însă, încăpăţânarea asta de a se prezenta doar ca „diferiţi”, fără să indice în ce mod sunt ei diferiţi, mă duce de multe ori cu gândul la nişte adolescenţi răzgâiaţi, care sunt în criză de identitate şi vor să arate cu disperare lumii că ei sunt diferiţi şi unici, pentru că sună cool. Cu toate acestea, faptul că îl susţin pe Cioloş şi nu propun ei un nume „cool şi diferit”, dar care să nu poate demonstra o direcţie clară, cred că e o dovadă de maturitate. Va fi interesant să vedem ce Miniştri vor da, în cazul în care vor fi la guvernare. Până acum, impresia despre ei e că sunt nişte oameni bine inteţionaţi, care nu ştiu încă foarte bine în ce se bagă.

ALDE e imaginea nesimţirii clasei politice. De fapt, nu toţi din ALDE sunt aşa, dar Tăriceanu a devenit exponentul lucrurilor pentru care politicienii din România sunt urâţi. Prin declaraţiile sale anti-justiţie, prin aroganţa sa sau prin episoade ca cel de la coada la DRPCIV, a reuşit să atragă o antipatie similară cu cea atrasă de Ponta în 2014. Cunosc şi oameni competenţi şi bine intenţionaţi în ALDE, dar din păcate simpla asociere cu cineva atât de toxic cum e Tăriceanu sau Barbu, îi face din start să nu aibă şanse să fie credibili. Posibilitatea să treacă de pragul de 6% sunt destul de mari, însă totul va depinde de cât de multă lume va ieşi la vot. Iar întrebarea pe care şi-o pun toţi acum e dacă PSD, împreună cu ALDE, vor reuşi să scoată peste 50% sau nu. În acest răspuns stau toate scenariile ulterioare.

PMP e imaginea decăderii lui Traian Băsescu. Un fost şef de stat, ales 2 mandate la rând, candidează acum la Senatul României fără şanse sigure de succes. Deşi Băsescu şi-a început mandatul de Preşedinte cu un val mare de susţinători, rămaşi suficient de mulţi încât să îl aleagă şi pentru al doilea mandat, totuşi, numărul lor a scăzut de la an la an, ajungând acum exact la procentul la care se învârte PMP: undeva la 5%. Intrarea sau nu a PMP în Parlament va depinde de cât de mulţi oameni se vor prezenta la vot. Dacă nu intră în Parlament, soarta PMP-ului va fi prescrisă. Fie va dispărea, fie, paradoxal, va avea acelaşi sfârşit ca UNPR, adică se va alipi unui alt partid (posibil ALDE, dacă intră în Parlament). Totuşi, dacă va obţine peste 6%, s-ar putea ca PMP să joace un rol extrem de important în definirea majorităţii, rol pe care încă nu l-au vehiculat prea mulţi.

PRU e bastardul ideologic al PP-DD şi PRM. Cu un discurs populist de extremă dreapta, PRU se adresează celor care nu se simt reprezentanţi de niciunul din partidele de mai sus: extremiştii. Nostalgicii votanţi PP-DD şi PRM au nevoie să li se furnizeze în continuare discursuri despre străinii care vor să ne fure ţara şi despre minorităţile care sunt de vină pentru toate problemele pe care le are România. Şansele ca ei să intre în Parlament sunt ceva mai mici decât a ultimelor două partide menţionate, însă, la fel ca în SUA sau UK, surprizele proaste nu par să ne ocolească în acest an. Sper, totuşi, ca valul de extremă dreapta care are tot mai mulţi adepţi în Europa să ne ocolească de această dată.

Însă, dacă avem sau nu o clasă politică nouă, cu alte apucături şi intenţii, vom vedea cu adevărat începând de luni.