File din istoria liberalismului românesc

Guvernul I C Brătianu la şantierul de gaze Deleni - 1924

Data de 10 ianuarie, pentru istoria liberalismului românesc, are câteva semnificaţii. Deşi ideile liberale au stat la baza perioadei pre-paşoptiste, paşoptiste şi deceniului renaşterii naţionale, un partid liberal stricto sensu s-a constituit abia la 24 mai 1875, ca urmare a întâlnirilor din cadrul „Coaliţiei de la Mazar-Paşa”.

Denumirea coaliţiei este numele englezului lakeman, ofiţer în armata turcă, supranumit „Mazar-Paşa”, în casa căruia s-au reunit promotorii înfiinţării PNL. 

Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, George Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chiţu, C.G. Peşacov şi N.C. Furculescu şi alţi vechi paşoptişti se găseau în rândurile acestui partid. Şeful şi conducătorul carismatic al PNL a fost Ion C. Brătianu. În 1877, România îşi proclama independenţa, fapt ce deschidea drumul desăvârşirii modernizării instituţional-politice a ţării, absolut necesar realizării, peste circa patru decenii celuilalt mare deziderat: Unirea tuturor teritoriilor româneşti aflate sub dominaţie străină.

Ca în orice partid, prezenţa marilor oameni şi faptul că s-a reuşit îndeplinirea obiectivelor esenţiale, au determinat existenţa unor curente de opinie diferite, şi implicit producerea disidenţelor.

La cinci ani de la înfiinţare, în 1880, la 10 ianuarie, avocatul George Vernescu s-a desprins din PNL, cu „liberalii sinceri”, în fapt cu liberalii care aveau o atitudine apropiată de cea a conservatorilor. În 1884, ”liberalii sinceri” au fuzionat cu formaţiunea politică a conservatorilor lui Lascăr Catargiu, creând ceea ce s-a numit Partidul Liberal Conservator, care a creat opoziţie guvernului condus de Ion C. Brătianu. Între 1865 şi 1891, George Vernescu  a deţinut importante funcţii ministeriale (la Justiţie, Culte şi Instrucţiune, Interne, Finanţe, Lucrări Publice). George Vernescu a revenit în 1891 în Partidul Naţional Liberal.

După dispariţia fraţilor Ion şi Dimitrie Brătianu, conducerea PNL a revenit lui Ion I.C. Brătianu, cel care a ajuns să fie supranumit ”Vizirul”. Dacă tatăl lui a reuşit să obţină Independenţa, Ion I.C. Brătianu (Ionel Brătianu) a condus guvernul în timpul căruia s-a realizat Marea Unire de la 1918. De numele său se leagă mari realizări, precum Constituţia din 1923 şi reformele mari ale perioadei interbelice. Alături de el, au fost fraţii săi Vintilă şi Constantin (Dinu) Brătianu.

La moartea neaşteptată a lui Ionel Brătianu, survenită după moartea Regelui Ferdinand I, în 1927, situaţia politică a fost destul de dificilă. Vintilă Brătianu a preluat şefia PNL şi a Guvernului, până în 1928. În fruntea Ţării se afla Regenţa (Regele Mihai era minor), iar în ţară se crease un curent de susţinere a lui Carol, fiul Regelui Ferdinand care renunţase înainte la drepturile sale la succesiune şi la titulatura de principe, fiind înregistrat drept Carol Caraiman.

În anul 1930, murea Vintilă Brătianu. În acel an, fiul lui Ion I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, unul din marii istorici interbelici ai României, membru de frunte al PNL a decis să susţină demersurile de aducere în ţară a lui Carol, care, în cele din urmă, prin implicarea lui Iuliu Maniu şi a PNŢ, va fi proclamat Rege la 8 iunie 1930. Gheorghe I. Brătianu a întemeiat PNL-Gheorghe Brătianu, atrăgând de partea lui nume sonore ale politicii interbelice, fără însă a submina prestigiul şi poziţia PNL.

Gheorghe I. Brătianu a fost în permanenţă preocupat de ideea unei colaborări cu Germania lui Hitler. În perioada 1930-1933, pe fondul Marii Crize, au existat numeroase guverne şi crize interne, PNŢ eşuând în măsurile sale. În 1933-1937, liberalii au un al doilea ciclu de guvernare integral (după 1922-1926), sub Gheorghe Tătărescu. În 1937, însă, liberalii nu ating majoritatea necesară primirii primei electorale, care să le permită să formeze singuri guvernul.. Deşi Gheorghe I. Brătianu încheiase un pact de neagresiune cu Iuliu Maniu, liderul PNŢ şi cu Mişcarea Legionară, condusă de Corneliu Zelea Codreanu, la 25 noiembrie 1937, scorul a fost insignifiant. Regele Carol II a început o campanie de compromitere a partidelor, sprijinind alianţe, precum cea a lui Octavian Goga şi A.C. Cuza.

La 10 ianuarie 1938, Gheorghe I. Brătianu revenea în PNL, dar numai după trei luni, Regele Carol II dădea lovitura de stat din 10 februarie 1938, urmată de decretul din 14 februarie 1938 care interzicea ”orice activitate politică”.        

Acestea au fost două momente din istoria PNL, petrecute într-o zi de 10 ianuarie. De regulă, disidenţele din cadrul PNL, mai devreme sau mai târziu, s-au terminat prin revenirea la matcă. Dincolo de ambiţiile omeneşti, de interesele de grup, superioritatea viziunii şi modelelor de acţiune specific liberale, au făcut din Partidul Naţional Liberal forţa politică principală, caracterizată, în general de stabilitate.