Fifor susţine că nu s-a discutat în Guvern formarea unui Schengen militar. „Nu se poate realiza fără aderarea la Schengen“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării Naţionale infirmă ideea lansată în spaţiul public potrivit căreia, în cadrul Guvernului, s-a luat în discuţie ideea formării unui Schengen militar, precizând că acesta nu se poate realiza fără ca România să continue demersurile de aderare la spaţiul Schengen propriu-zis.

Potrivit unui comunicat MApN, precizările vin în urma preluărilor în mass media a declaraţiilor ministrului apărării naţionale, Mihai Fifor, susţinute în cadrul lucrărilor Comisiei de Apărare şi Securitate a Adunării Parlamentare NATO.

"Infirmăm categoric ideea lansată în spaţiul public potrivit căreia, în cadrul Guvernului României, s-a luat în discuţie ideea de formare a unui spaţiu Schengen militar. Facem precizarea că sintagma 'Schengen militar' se referă generic la simplificarea procedurilor şi a legislaţiei ţărilor europene pentru a facilita mişcarea trupelor NATO, dintr-o ţară în alta, astfel încât participarea la exerciţii cu un număr mare de trupe şi echipamente să se desfăşoare rapid", se arată în comunicat.

După cum menţionează sursa amintită, din 2014 până în prezent NATO şi Armata României au făcut eforturi substanţiale pentru creşterea capacităţii operaţionale a Forţei de Reacţie Rapidă pentru un răspuns eficient al Alianţei în situaţii de criză.

"Ministrul Mihai Fifor, în discursul său, a precizat că abordarea unui spaţiu Schengen militar nu se poate realiza fără ca ţara noastră să continue demersurile de aderare la Spaţiul Schengen. România a îndeplinit toate condiţiile impuse, conform termenelor agreate şi angajate", adaugă MApN.

Conform acestei surse, Fifor s-a arătat conştient de birocraţia de la frontiere, subliniind că nu se poate discuta despre Schengen-ul militar fără spaţiul Schengen propriu-zis.

"Noi vorbim de asemenea despre birocraţie. Suntem conştienţi despre birocraţia de la frontierele României. Acesta este motivul pentru care insistăm, şi fac asta şi în numele Guvernului, nu putem discuta despre un spaţiu Schengen militar fără a vorbi despre spaţiul Schengen propriu-zis. Bineînţeles, convoaiele militare staţionează la frontiere, pentru că acestea sunt regulile. Încercăm să creăm reguli noi, dar ele fac parte din politica generală a spaţiului Schengen. Fac încă o dată precizarea: dacă este să vorbim despre spaţiul Schengen, trebuie să ne întoarcem la agenda Schengen şi să o discutăm încă o dată. Eu cred cu tărie că România merită să fie membru al spaţiului Schengen, este un lucru foarte important în efortul nostru de a demonstra că suntem un partener de nădejde al Alianţei şi al SUA", a declarat ministrul la Adunarea Parlamentară a NATO, potrivit MApN.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite