Fifor: PNL nu a votat impozitarea pensiilor speciale! Câtă demagogie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susţine că liberalii au dat dovadă de demagogie în ceea ce priveşte pensiile speciale, întrucât nu au votat impozitarea acestora, în ciuda declaraţiilor potrivit cărora nu sunt de acord cu acestea. Senatul a adoptat legea care prevede impozitarea pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei, dar Camera Deputaţilor este cea care are decizia finală.

”PNL nu a votat impozitarea pensiilor speciale! Câtă demagogie! Ce mai ţipau ei că sunt prea mari aceste pensii! Că nu e echitabil faţă de cei care contribuie la pensii! Că nu e corect faţă de ceilalţi pensionari care au muncit o viaţă! Că PSD e de vină, că PSD nu vrea... Toată minciuna şi demagogia au ţinut până ieri, când a venit votul! Când au văzut că PSD chiar face justiţie socială şi chiar impozitează pensiile speciale şi-au arătat adevărata faţă!”, a scris, joi, pe Facebook, Mihai Fifor.

Acesta afirmă că ”liberalii au fost singurii care nu au votat proiectul”.

”Să ţineţi minte acest lucru când vor veni în campanie să vă ceară votul! Să îi trimiteţi la plimbare, să îl ceară de la cei cu pensii speciale de sute de milioane de lei vechi, pe care i-au reprezentat ieri în Parlament!”, a mai scris Fifor.

Impozitarea pensiilor speciale a fost votată, marţi, de Senat, cu 75 de voturi ”pentru” şi 16 abţineri din partea senatorilor PNL.

Potrivit proiectului de lege, pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 30%, iar cele care depăşesc 10.000 de lei cu 50%.

Legea va merge în Camera Deputaţilor, care este forul decizional.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite