Fenechiu propune schimbarea Legii referendumului, pentru o nouă suspendare a lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepreşedintele PNL, deputatul Relu Fenechiu
Vicepreşedintele PNL, deputatul Relu Fenechiu

Vicepresedintele PNL, Relu Fenechiu, dorește să propună un proiect legislativ prin care să se modifice Legea referendumului, întrucât consideră că o nouă suspendare a președintelui Traian Băsescu ar fi o ,,continuare normală".

Suspendarea președintelui Traian Băsescu ar fi "o continuare normală a unei acțiuni care a avut un final nefericit, nefericit pentru vreo opt milioane de români, cel puțin. E vorba de o actiune democratică, o acțiune care a pornit datorită unei nemulțumiri populare masive și care s-a sfârșit într-un alt mod decât era normal", a declarat Fenechiu, la România TV.

Liberalul a precizat că nu au avut loc discuții pe această temă, în interiorul  USL sau PNL, și că declarațiile sale sunt doar ,,pareri personale".

Fenechiu a precizat că, la începutul sesiunii parlamentare, va propune grupurilor PSD si PNL un proiect legislativ de modificare a Legii Referendumului prin eliminarea pragului.

,,Eu, personal, la începutul acestei sesiuni parlamentare, voi propune o propunere legislativă de modificare a Legii referendumului, pentru că, dacă ne place să spunem că suntem cetățeni europeni, dacă ne place să spunem că respectăm legislația europeană, atunci trebuie să fim de acord și în acest domeniu, sa avem o lege europeană.

Prima dată voi face această propunere grupurilor parlamentare PNL și PSD; dacă dumnealor vor fi de acord cu aceasta, cu siguranță vom depune cu toții această propunere legislativă. Eu doar atât consider că este normal să ducem la îndeplinire acest mandat care a fost dat de cei opt milioane de români", a mai spus el.

De asemenea, Fenechiu vrea să propună USL să iasă din alegerile parlamentare cu un guvern puternic și cu o majoritate solidă care să le ofere posibilitatea să aleagă ,,de îndată un nou președinte care într-adevar să fie alături de Parlament și de Guvern, și nu împotriva acestora".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite