Fenechiu: „Năstase a fost condamnat pentru fapte făcute de mulţi politicieni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu,  a declarat marţi că în cazul Adrian Năstase condamnarea în dosarul „Trofeul calităţii“ a fost o greşeală şi aşteaptă revenirea acestuia în politică.

„A închide un prim-ministru pentru o chestiune pe care mulţi politicieni au făcut-o mi se pare o mare greşeală. Au găsit diverse forme pentru a-şi finanţa campaniile electorale. Băsescu, cu mâna pe inimă, spune că dumnealui a folosit doar bani albi în campania electorală. Să fim serioşi“, a spus ministrul.
Întrebat de unde proveneau sumele utilizate în campania electorală, Fenechiu a răspuns: „Din surse negre“.Solicitat să detalieze, el a răspuns că faptele la s-a referit vizează găsirea de diverse fonduri pentru finanţarea campaniilor electorale.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis luni eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase.
Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv pe 4 ianuarie în cazul lui Adrian Năstase, constatând că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsa de doi ani, fiind luate în calcul şi activităţile desfăşurate de fostul prim-ministru, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite