Nu mă interesează deloc dacă a fost vorba despre mâna duşmanilor politici ai USR, fie ei din PSD, PNL sau PMP. Am urmărit, nu doar dezgustat, ci şi personal jignit jalnica evoluţie comico-penibilo-artistică a individului cu pricina pentru simplul motiv că cel puţin pentru el, dacă nu cumva şi pentru alţi juni din acelaşi partid politic, campania Fără penali în funcţii publice  a fost nu doar o jucărea, o ghiduşie, un mod de a face să treacă timpul,  ci chiar o nesimţită bătaie de joc la adresa unor fraieri ca mine care am crezut sincer în necesitatea, utilitatea şi valoarea morală a demersului.

Îmi amintesc, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri, că îndată ce am aflat de campanie şi de momentul (ziua, ora, locul) în care începea strângerea de semnături pentru ca iniţiativa în cauză să ajungă pe masa Parlamentului, de abia am aşteptat să îi găsesc pe reprezentanţii iniţiatorilor.  Am dorit să mă număr printre primii pe lista aderenţilor din Oradea. I-am aşteptat răbdător pe respectivii în dimineaţa în care s-a dat startul „acţiunii”, am privit cu îngăduinţă şi cu scuza bună la toate, “sunt tineri”, că nu au fost tocmai punctuali la întâlnire.

Toate ca toate, dar să afli că cineva care, pesemne, era socotit un membru de seamă al USR se dedă la o asemenea băşcălie, fie chiar inconştientă, fie sperând că astfel ar putea fi simpatic, la adresa unei campanii care atunci ca şi acum mi s-a părut de o importanţă maximă şi ale cărei rezultate tare aş vrea să le văd puse în practică, echivalează cu un afront în lege. Toată tărăşenia mă duce cu gândul că ar fi neapărat nevoie şi de o campanie  a cărei miză să fie eliminarea inconştienţilor din viaţa politică a ţării.

 În momentul în care, colac peste pupăză, am aflat şi că domnul cu nume de detergent, fapt care nu l-a ajutat defel să îşi ascundă natura de dalmaţian, adică de dulău cu pete, a trecut, înainte de a se prezenta drept virgin la USR, şi prin mizerul, transpiratul pat al PSD, partid căruia i-a sacrificat fecioria sub pretextul că doar astfel ar fi putut fi acceptat în lumea politică laburistă în vremea când îşi făcea pe banii babacului studiile la Londra m-a umplut de dezgust.

Să fiu bine înţeles. Nu ader la aberaţiile cuprinse în textul d-nei Alina Mungiu-Pippidi publicat săptămâna trecută pe site-ul România curată, preluat şi pe blogurile adevărul.ro. Încropeala nevrotică cu pricina nu serveşte decât celor care ţin să acrediteze ideea că USR ar fi un partid al odraslelor de securişti. Mai mult. Lasă impresia că marea politologă care predă nu ştiu ce la o Universitate din Germania a primit ordin să îi pună la zid pe cei cu studii în străinătate. Şi nu dovedeşte decât că doamna Mungiu a trecut, deocamdată doar cu gândirea şi cu sufletul, de partea celor care fac belle figure la Antena 3 şi sunt pe placul lui Dan Voiculescu. Poate foarte curând, după cum evoluează lucrurile, o vom vedea pe insa în cauză comentând ceva în duet cu doamna Sorina Pintea.

Dar nici nu pot accepta naiv, ca să nu zic prosteşte, explicaţiile rizibile ale doamnei Ioana Lupea referitoare la circumstanţele în care s-a consumat inconştienţa domnului Chiş.

Încă două-trei glume ca astea, încă un set de ezitări ale domnului Dan Barna şi nu e deloc exclus ca USR să nu mai poată să atingă pragul minim în vederea intrării în Parlament.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro