„Famiglia“ Mocanu: Tatăl la Senat, fiul la Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Mocanu şi fiul său, Adrian, ar putea defila împreună în Parlament
Victor Mocanu şi fiul său, Adrian, ar putea defila împreună în Parlament

Baronul local Victor Mocanu şi fiul său, Adrian, figurează amândoi printre propunerile PSD Buzău pentru legislative.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, ar putea defila în viitorul Parlament braţ la braţ cu fiul său, Adrian.
Numele celor doi se regăsesc pe lista de candidaţi trimisă la Bucureşti de PSD Buzău, potrivit unor surse social-democrate.

Mai mult, cei doi ar urma să meargă în campanie braţ la braţ. Mocanu senior apare drept candidat într-un colegiu de la Senat, care include trei colegii de la Cameră, printre care şi cel în care candidează Mocanu junior.

Nominalizarea celor doi a fost posibilă în condiţiile în care familia Mocanu beneficiază de sprijinul preşedintelui PSD Buzău, Constantin Boşcodeală.
Pe baza acestei alianţe politice pe plan local, candidaturile celor doi au fost validate de Comitetul Executiv al PSD Buzău.

Adrian Mocanu a fost singurul propus pentru a candida în colegiul numărul 2 din Buzău, pe care l-a câştigat la alegerile parlamentare din 2008.
În schimb, Victor Mocanu a avut un contracandidat pentru colegiul 3 de la Senat în persoana actualului senator Vasile Ion, dar a câştigat cu 73 de voturi contra 13.

Tensiunile nu s-au calmat, încă, în PSD Buzău. Vasile Ion a cerut conducerii centrale a PSD să schimbe decizia pe baza unei prevederi din protocolul USL, potrivit căreia parlamentarii în funcţie sunt, în principiu, primii luaţi în calcul la stabilirea candidaţilor. Cuvântul hotărâtor îl va avea Comitetul Executiv Naţional al PSD care se va reuni luni pentru a decide în privinţa candidaţilor partidului pe listele USL.

Acuzaţii de corupţie

Nominalizarea lui Victor Mocanu are darul să îi irite şi pe aliaţii liberali ai PSD. La alegerile locale de acest an, Victor Mocanu a contestat nominalizarea liberalului Cristian Bâgiu drept candidat USL pentru şefia Consiliului Judeţean.
Mocanu s-a retras cu scandal din PSD şi a candidat ca independent împotriva lui Bâgiu. După o campanie cu acuzaţii reciproce, este greu de crezut că primarii liberali din zonă vor face campanie pentru Victor Mocanu.

Influenţa familiei Mocanu în judeţul Buzău nu este o noutate.
Victor Mocanu este un „baron local" tipic. El a fost preşedintele Consiliului Judeţean Buzău timp de 12 ani, între 2000 şi 2012. Potrivit presei centrale, Mocanu senior ar fi cercetat de DNA fiind bănuit că ar fi comis nereguli grave în acordarea contractelor de deszăpezire.

În cazul în care cercetările procurorilor vor progresa, intrarea lui Mocanu senior în Parlament ar putea fi şi o formă de protecţie. Potrivit Constituţiei, parlamentarii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.
În 2008, Victor Mocanu a simţit că este momentul să îşi extindă influenţa şi în Legislativul de la Bucureşti. Din acest motiv, el
l-a propulsat deputat pe fiul său, Adrian Mocanu, care a devenit cel mai tânăr parlamentar român postdecembrist, la numai 25 de ani.

Candidat cu probleme
Printre propunerile PSD Buzău se numără şi actualul deputat Marian Ghiveciu. Acesta a devenit celebru atunci când, având un dosar penal pe rol, a reuşit să-l bată în alegerile din 2008 pe ministrul Justiţiei de atunci, Cătălin Predoiu.
Ghiveciu este trimis în judecată de DNA pentru înşelăciune.
Potrivit DNA, în perioada 2005-2006, la instigarea lui Marian Ghiveciu, Dumitru Borcan şi Nicolae Costache au contribuit la eliberarea în mod nelegal a două titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potenţial imobiliar, în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite