False surprize şi o reală continuitate: alegerile parlamentare din 2016

Două sunt coordonatele care definesc alegerile parlamentare de anul acesta: surprizele şi continuitatea. Surprizele au apărut, însă, mai ales în raport cu nişte prejudecăţi şi aşteptări artificiale, formulate în media.

Astfel, apariţia USR, cu un scor de 9%, pare o surpriză, întrucât e vorba de un partid nou-înfiinţat. În realitate, scorul obţinut este departe de cel scontat (un sondaj dăduse USR cu 19%) şi, mai ales, departe de a-i permite să joace vreun rol politic pe termen scurt şi mediu. Nici faptul că e un partid nou nu are semnificaţia majoră care i se atribuie: în realitate, electoratul USR este acelaşi electorat rezidual al defunctei Convenţii Democratice, care în 2004-2009 a votat cu Traian Băsescu, dar ulterior a fost dezamăgit de acesta. Nu cred că USR, în forma actuală, are viaţă lungă: următorul ciclu electoral nu cred că va mai găsi acest partid printre competitori.

Scorul mic obţinut de PNL este, iarăşi, o surpriză. Dar numai pentru cei care desconsideră maturizarea electoratului român. În realitate, începând din 2009, PNL se află într-o gravă criză de leadership, agravată, după fuziunea cu PDL, de o la fel de gravă criză de identitate. Menită, în intenţia iniţiatorilor, să distrugă PSD, „reforma partidelor” e pe cale să distrugă ultimul partid istoric din România. Felul în care a comunicat PNL, de la formarea guvernului Cioloş încoace, a dus la această sancţiune din partea electoratului.

Nici victoria PSD nu e o surpriză, decât, poate, prin proporţiile scorului. În realitate, se uită că plecarea guvernului Ponta s-a făcut în împrejurări excepţionale (tragedia de la Colectiv), nu pe fondul unei crize politice. Ponderea electorală a PSD a rămas aceeaşi, în mare, ca în octombrie 2015, pe fondul unei guvernări „tehnocrate” dezamăgitoare şi al crizei PNL. 

O explicaţie a scorurilor PSD, PNL şi USR poate fi cuprinsă în două cuvinte: Donald Trump. Implicarea americană directă în politica românească a scăzut vizibil după votul din SUA, ambasada americană preferând să se retragă, diplomatic, în neutralitate. Subsecvent, nici justiţia nu şi-a mai depăşit atribuţiile, lăsând numai electoratul să decidă.

Rămâne continuitatea.

Prima, şi cea mai importantă, este continuitatea strategică. Formarea unei noi majorităţi PSD-ALDE (posibil şi cu UDMR) nu va modifica nici cu un milimetru poziţionarea strategică a României, care e rezultatul interesului naţional, nu al unei conjuncturi politice interne. Probabil că noul guvern va încerca să redefinească relaţia cu ambasadorul american, dar atât. 

A doua continuitate priveşte linia politică internă. Lupta împotriva corupţiei va continua, ca şi politicile economice de tip liberal, în pofida culorii socialiste a PSD. România va continua să se dezvolte, susţinută de poziţia ei strategică şi de atuurile ei economice, cu ajutorul fondurilor europene şi al capitalurilor americane.

Sunt două certitudini care temperează orice entuziasm cu privire la aceste alegeri, care schimbă doar detaliile (poziţia preşedintelui Iohannis, care va trebui să revină în cadrele prevăzute de Constituţie, sau modul în care se va comunica între Bucureşti şi anumite state occidentale, tradiţional ostile). 

În rest, se va merge pe aceeaşi linie.