VIDEO Ora Nouă a României, Prima TV. Corlăţean: „Ceea ce se întâmplă în Crimeea este un exerciţiu ilegal“

Ora Nouă a României: Ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, despre criza din Ucraina

Şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, a fost invitatul jurnalistului Cristian Unteanu, într-o ediţie de debut a emisiunii Ora Nouă a României, la Prima TV. Proaspăt întors de la Kiev, ministrul român de Externe a discutat soluţiile politice la criza din ţara vecină şi rolul României în ecuaţia de securitate a regiunii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Unteanu

Vă propun o imagine. La fel de tristă ca ceea ce se întâmplă azi în Crimeea: soldaţi ruşi în faţa Parlamentului din Simferopol. Care sunt implicaţiile pentru România?

Titus Corlăţean

Poziţia României, a UE, a NATO a fost deja exprimată în termeni clari. Ceea ce se întâmplă în Crimeea este un exerciţiu ilegal, neconstituţional, iar rezultatele lui nu vor fi recunoscute de comunitatea internaţională. Avem de a face cu o violare a unor norme de drept.

Cristian Unteanu

Totuşi, nu există dubii asupra rezulatului acestui exerciţiu. Dacă se va confirma că votul este majoritar DA, ne vom trezi toţi în faţa unui fapt împlinit? Care este valoarea diplomatică?

Titus Corlăţean

Concluziile le vom discuta mâine la Bruxelles, în cadrul Consiliului miniştrilor de Externe. Dacă noi acceptăm acest tip de intervenţie armată, practic frontierele în această regiune ar sări în aer. Deci există o interpretare largă. Noi trebuie să fim fermi atunci când discutăm cu Rusia. Există dorinţa de colaborare cu Federaţia Rusă, dar în termenii unui respect reciproc.

Cristian Unteanu

Maşina de propagandă a Rusia aminteşte de al Doilea Război Mondial.

Titus Corlăţean

Este un tip de propagandă plecând de la sensibilitatea istorică. Rămâne în memorie drama celui de-al Doilea Război Mondial. Însă ştim că acum este o propagandă.

Pentru că, atunci când autorităţile de la Kiev au intervenit în forţă şi au folosit armele, Moscova nu a condamnat aceste acte sângeroase.

Cristian Unteanu

Posibila rediscutare a frontierelor. Iată, este posibil începând din această seară să vedem că se schimbă hotarele în Europa, la câteva sute de kilometri faţă de noi.

Titus Corlăţean

Ar fi bine să constatăm că ceea ce se întâmplă este în spaţiul estic. Şi acest lucru riscă să creeze un lanţ de conflict îngheţate, devenite conflicte prelungite. Şi există o tentaţie a contagiunii. Sunt lucruri care s-au întâmplat şi se întâmplă. Ar fi fost mai bine ca partenerii noştri euro-atlantici să fi fost mai fermi, mai incisivi în rezolvarea celorlalte conflicte de acest tip.

UE va recurge la sancţiuni. Se va produce un disconfort. Dar vom vedea care este linia roşie.

Cristian Unteanu

Ce înseamnă o linie roşie în acest caz?

Titus Corlăţean

Când vorbim toţi- Bruxelles-ul, Washington-ul, Kiev-ul- despre respectarea integrităţii teritoriului ucrainean, atunci trebuie să operăm în aceşti termeni, orice soluţie. Am fost la Kiev luni şi mi-au spus: putem discuta despre o autonomie lărgită, dar în interiorul frontierelor statului, aşa cum este garantat de Constituţie.

Cristian Unteanu

Dacă până la urmă Rusia va prelua Crimeea, legal, ilegal, şi se creează un posibil argument pentru alte „minţi“ înfierbântate. Sunt şi alte zone în Europa unde cererea de autonomie este spusă pe un ton tot mai puternic?

Titus Corlăţean

Cred că s-a ajuns poate la un moment al adevărului. Conflictele îngheţate care generează instabilitate trebuie să fie tranşate, într-o manieră politică. Există o preocupare faţă de acţiunile unor politicieni în anumite zone europene, stimulate în ultimii ani de criza economică şi socială, care promovează secesionismul. Avem cazul Cataluniei, dar autorităţile de la Madrid sunt clare: orice acţiune, orice referendum de separare, este ilegală.

Socialiştii din Ungaria nu fac campanie politică în România, ci în ţara lor, unde au loc alegeri. Dar oameni cu viziuni extremiste au existat întotdeauna. Datoria statului român este de a se bate cu mijloacele politice şi democratice pentru a stopa acţiunile extremiste. Trebuie să fim atenţi şi fermi. O listă de persoane indezirabile este o decizie corectă, legală.

Există o legătură de cauzalitate – Kosovo – Crimeea. Federaţia Rusă va începe să discute mai intens după ziua de azi. Dar noi trebuie să respingem orice alt precedent. UE a fost foarte fermă: nu acceptăm o asemenea acţiune.

Cristian Unteanu

Avem un interes naţional strategic în Ucraina: comunitatea românească.

Titus Corlăţean

Am vorbit cu omologul meu şi cu preşedintele. Sunt 400.000 de etnici şi vorbitori de limbă română şi le-am spus oficialilor ucraineni că dorim respectarea drepturilor lor după normele europene. Din fericire abrogarea legii limbilor minorităţilor a fost respinsă de preşedinte.

Vom rămâne într-un dialog strâns cu partea ucraineană pentru ca promisiunile să devină realitate. Procesul de apropiere de UE este un lucru bun. Discuţia a fost corectă şi cu speranţa unor paşi pozitivi.

Cristian Unteanu

Există multe discuţii-acuzaţii la adresa lipsei de coordonare a UE şi NATO în legătură cu criza din Crimeea. Sigur, au existat deciziile Consiliului European, dar ele nu au avut până azi un efect vizibil asupra Moscovei. Ce aveţi de argumentat?

Titus Corlăţean

Luaţi textele primului Consiliu şi concluziile consiliului NATO: UE a fost mult mai fermă, termenul folosit a fost act de agresiune. UE a dat un semnal de fermitate în coordonare cu Alianţa Nord-Atlantică.

Cristian Unteanu

Este cineva gata să dea înapoi şi să se aşeze la masa negocierilor?

Titus Corlăţean

Şi în perioada Războiului Rece au fost momente foarte grave, de criză (criza rachetelor din Cuba, de exemplu) şi s-au găsit soluţii politice. Cred că există încă suficient spaţiu pentru manevre politice şi diplomatice din partea comunităţii internaţionale. 

Cristian Unteanu

Cred că ar fi important după această discuţie despre o situaţie aflată la limita unui anumit tip de explozie să vă cer o asigurare. Lumea ar trebui să ştie dacă România dispune de garanţiile de securitate a acestor două mari alianţe: UE şi NATO.

Titus Corlăţean

Odată cu aderarea la UE şi NATO, România a dobândit sprijin, garanţii şi protecţie. Avem articolul 5 din Tratatul NATO. Facem parte din acest spaţiu protejat.

Sunt doar 300 de km din Crimeea până la Sulina, dar acolo este de fapt graniţa NATO, care ne oferă garanţii clare de securitate.

Cristian Unteanu

Cum faceţi dvs. ca România să devină furnizor de securitate?

Titus Corlăţean

Securitate înseamnă ca vecinii noştri să fie sprijiniţi de UE pentru a avea stabilitate. Este multă muncă, dar înseamnă asigurări viitoare. De exemplu, calea europeană a Moldovei avansează. Iar România este în prima linie în acest caz. Asta înseamnă şi securitate.

Kosovo este o discuţie foarte complexă, ţinem cont de evoluţia lucrurilor. 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: