Iată, nu mai departe decât în săptămâna ce se încheie am privit cu amuzament  jocul de-a alba-neagră al minusculului ALDE, dar şi al d-lui Călin Popescu-Tăriceanu, care simţeau imperios nevoia să ne mai dea un semn de viaţă, iar semnul a luat forma şantajului eşuat. Un şantaj în formă continuată fiindcă d-lui Tăriceanu nu i-a ajuns cât s-a făcut de râs în august. Are nevoie să fie luat în râs şi aceasta se va întâmpla şi de mâine încolo, şi în septembrie când iar va pleca, iar nu se lasă.

Remanierea a fost mai degrabă o permutare, adică o rotaţie a cadrelor ca pe vremea lui Ceauşescu. Ne-am ales cu propunerea  guralivei doamne Dana Gârbovan ca viitor posibil ministru al Justiţiei şi dacă respectiva propunere devine faptă s-ar putea să avem surprize mai mari şi mai neplăcute chiar decât cele din timpul mandatului lui Tudorel Toader. Aceasta dacă preşedintele Iohannis nu îşi va lua în serios misiunea şi va face ceea ce trebuie. Adică o va respinge pe sus-numita pentru simplul motiv că respectiva doamnă nu este nicidecum independentă, aşa cum mincinos pretinde d-na Viorica Dăncilă, ci, prin toate zicerile şi acţiunile sale, s-a dovedit jenanta, mizera trompetă a PSD.

Am notat şi un Congres ( al doilea în anul 2019, să fie oare ultimul” cum i-a scăpat pe gură doamnei prim-ministru) al PSD care a consfinţit candidatura d-nei Viorica Dăncila devenită Ochiul tigrului la alegerile prezidenţiale. Veste primită de naţiune cu bucuria pe care o încerci atunci când ţi se serveşte o limonadă caldă. Congresiştii, unul mai motivat ca celălalt, semănau teribil cu aceia de la ultimul bal al PCR din noiembrie  1989, iar discursul doamnei Dăncilă a fost unul numai bun pentru a fi rostit la Congresul Mamelor Democrate.

Afişul săptămânii a fost însă ţinut de vizită de lucru, a doua în cursul actualului mandat, pe teritoriu american a preşedintelui Klaus Iohannis. Lor adăugându-li-se şi evoluţiile, atâtea câte sunt, ale tragediei de la Caracal, dar şi o nouă tragedie. Cea consumată în Spitalul de psihiatrie de la Săpoca. Ambele creatoare de semne de întrebare privind siguranţa cetăţeanului.

Indiscutabil, evenimentul cel mai important al săptămânii rămâne primirea la Casa Albă de către dl. Donald Trump a d-lui Klaus Iohannis. Care, trebuie să o recunoaştem, are valoarea sa, deloc minoră, şi numai pentru faptul că fostul primar al Sibiului este singurul preşedinte al României post-decembriste de două ori la rând primit de cel numit în mod tradiţional „cel mai puternic om al Lumii”. Dacă în 2017 a fost vorba despre o vizită de Stat, de data aceasta a fost vorba numai despre o vizită de lucru. De unde şi o scădere vizibilă a protocolului.

Să însemne oare faptul acesta o desconsiderare de către Statele Unite a României ori a preşedintelui ţării noastre? Nici vorbă! Comentatori avizaţi ai vieţii politice americane, ai dinamicii acesteia au observat o creştere semnificativă a acestui gen de vizite. Poate mult mai pe placul imprevizibilului preşedinte american. Dar şi mai în specificul secolului al XXI lea.

Dl. Iohannis şi dl. Trump au discutat aproape 90 de minute, au abordat probleme de securitate comune, printre care şi aceea a întăririi prezenţei americane în România, fapt, ce în mod vizibil, a provocat enervarea Moscovei. Scutul de la Deveselu îi dă insomnii d-lui Vladimir Putin, de unde şi ampla operaţiune de dezinformare pe această temă întru reuşita căreia sunt cooptaţi şi condeieri din presa bucureşteană. Zilele trecute li s-a alăturat voiniceşte şi inenarabila d-nă Mungiu-Pippidi. Căreia trebuie să recunoaştem că îi stă cum nu se poate mai bine în compania d-lor Cristoiu şi Nistorescu.  Preşedinţii Iohannis şi Trump au semnat o declaraţie, au susţinut declaraţii de presă. În cursul cărora preşedintele SUA a insistat asupra rolului luptei împotriva corupţiei care trebuie să continue în România.

E vorba aici nu doar despre sprijinirea indubitabilă a ceea ce a făcut bun din acest punct de vedere preşedintele Iohannis, ci şi de un cec în alb dat candidatului la alegerile prezidenţiale Klaus Werner Iohannis. Am fi mult prea naivi dacă nu am lua în calcul şi această semnificaţie şi dacă nu ne-am fi dat seama că dl. Iohannis a contat în bună măsură şi pe asta. Se putea obţine mai mult? Desigur. Poate chiar în chestiunea vizelor pentru români. Din cele spuse de preşedintele Iohannis la sediul Ambasadei României, nu am avut defel impresia că am avea dreptul să ne aşteptăm la surprize agreabile în viitorul apropiat în acest domeniu.

În nici un caz nu am avut parte de ceea ce odinioară propaganda comunistă numea o „o vizită istorică”. A fost vorba doar despre o vizită normală. De domeniul firescului, dar căreia Administraţia americană i-a subliniat încă de la anunţare semnificaţiile simbolice. Nu trebuie să ne mire nici că în cursul întâlnirii cu ziariştii preşedintele SUA a insistat atât asupra complexităţii raporturilor ţării lui cu China. Administraţia americană deţine propria ei listă de priorităţi, pătrunderea tehnologiei chineze de ultimă oră în lume, avântul celor de la Huawei înseamnă o preocupare de maximă intensitate pentru actuala administraţie, iar dl. Trump are nevoie de aliaţi. Pe care dl. Trump îi caută din cât se pare cu precădere în zona estică a Europei. Printre posibilii aliaţi se află, pe cale de consecinţă, şi România. De aici trebuie să intre în joc diplomaţia, consilierii de politică externă ai d-lui Iohannis. Oricum, reafirmarea continuării şi aprofundării alianţei, a interesului american pentru România înseamnă câştiguri importante. România trebuie să dovedească cât şi cum se poate conta pe ea. Iar respingerea propunerii ca dl. Iulian Iancu, un ins cu mii de fire legat de interesele energetice ale Rusiei, să devină vicepremier ar fi un semn că dl. Iohannis are de gând să respecte ceea ce a convenit cu dl. Trump.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro  şi pe blogurile adevărul.ro