Euroscepticismul şi alte rătăciri mintale la români

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

3 ştiri zilele astea, aparent fără prea mare legătură între ele: guvernul italian a aprobat proiectul de buget pe anul viitor, Ungaria a fost condamnată la CEDO pentru instituirea monopolului de stat pe piaţa manualelor şcolare şi cel mai recent barometru dat publicităţii de Parlamentul European arată o scădere îngrijorătoare a încrederii românilor în Uniunea Europeană şi instituţiile sale.

Creşterea euroscepticismului a fost primită jubilativ în special în rândurile conservatorilor autohtoni. Aceştia acuză UE de etatism excesiv, socialism, tendinţe autoritare şi alte păcate, reale sau închipuite. Prin aceleaşi cercuri conservatoare, adesea se foloseşte acronimul de EURSS pentru a bagateliza Uniunea.

În ce măsură sunt însă valide aceste critici? Dintr-o perspectivă liberală, Uniunea Europeană s-a distanţat considerabil de modelul unei economii de piaţă capitaliste. Reglementările absurde, birocraţia excesivă, etatismul mereu în creştere, subvenţionarea masivă a unor sectoare economice etc. au contribuit semnificativ la erodarea bazei Uniunii, întemeiată pe piaţa unică şi libera circulaţie a capitalului între statele membre.

Gestionarea crizei imigranţilor a fost un dezastru pentru liderii europeni, dezastru care a permis unui val de euroscepticism să măture continentul şi a adus la putere inamici ai constructului european. Merită, deci, aruncată o privire şi asupra celor care ar cânta bucuroşi prohodul UE şi cum se raportează ei la valorile liberalismului economic.

Brexitul a fost clamat unanim de conservatorii europeni drept o victorie a suveranităţii naţionale şi o declarare a independenţei faţă de etatismul bolnăvicios al Uniunii Europene. Se afirma că în sfârşit statul britanic va putea tăia din reglementările adesea ridicole impuse de UE şi va reveni înspre un model economic autentic liberal. Acţiunile ulterioare ale executivului britanic au arătat însă că nici vorbă de aşa ceva, guvernul condus de conservatori chiar zilele acestea discută de reglementarea ingredientelor de pe o pizza şi a numărului de calorii admise într-o plăcintă. Actualul partid conservator din Regatul Unit are la fel de multe în comun cu neoliberalismul thatcherit precum are coaliţia PSD-ALDE cu principiile pe care se bazează un regim democratic. Partidul Conservator condus de Theresa May e unul din cele mai liberticide partide din Europa, indiferent de orientarea ideologică la care ne raportăm.

Bugetul propus luni de euroscepticii care au format guvernul italian prevede, printre altele, creşterea cheltuielilor sociale, mărirea deficitului bugetar şi scăderea vârstei de pensionare. Italia e ţara cu a doua cea mai mare datorie publică raportată la PIB din UE, după Grecia, la distanţă de 40 de procente faţă de media zonei Euro şi aproape 50 faţă de media Uniunii. Mărirea deficitului pentru a creşte cheltuielile sociale în condiţiile respective e un act de iresponsabilitate fiscală pe care nici un liberal nu îl poate gira. Pe plan demografic, italienii se confruntă cu aceleaşi probleme care macină şi restul democraţiilor occidentale: îmbătrânirea populaţiei şi scăderea natalităţii. Italia are una din cele mai bătrâne populaţii din UE, iar în ceea ce priveşte rata natalităţii e printre codaşele nu doar ale Uniunii, ci ale întregii Europe. Scăderea vârstei de pensionare când majoritatea statelor care se confruntă cu problemele respective caută voinţa politică de a o creşte sau realiza tranziţia spre un sistem de pensii semiprivat e de un populism deşănţat. Acelaşi tip de promisiuni antiliberale şi iresponsabile fiscal le întâlnim şi la euroscepticii francezi ai Frontului Naţional condus de Marine le Pen.

Atât timp cât cei care propun dărâmarea construcţiei europene sunt iliberalii ce vor o întoarcere la autarhsimul economic şi naţionalismul de baltă, creşterea euroscepticismului rămâne bucuria nebunilor.

Între timp, ceva mai aproape de casă, Ungaria lui Viktor Orban tocmai a fost condamnată la CEDO pentru crearea unui monopol de stat pe piaţa manualelor şcolare. Nu este însă singurul sector în care FIDESZ a făcut naţionalizări, instituind controlul statului asupra economiei. Sectorul bancar şi presa au intrat, printre altele, şi ele în vizorul executivului maghiar. Aceste manifestări obsesive de control asupra vieţii economice sunt rezultatul unei gândiri profund antiliberale. De altfel, Viktor Orban nici nu face vreun secret din faptul că ar conduce un regim iliberal, iar când vituperează la adresa liberalismului occidental nu face referire doar la cel american, ce a ajuns să se identifice cu stânga spectrului politic, ci şi împotriva ideilor liberalismului clasic sau neoliberalismului promovat de Şcoala de la Chicago. Acelaşi etatism antiliberal îl găsim şi la PiS-ul lui Jaroslaw Kaczinsky din Polonia, alt erou al conservatorilor mioritici.

Aceiaşi oameni care acuză „EURSS-ul“ de etatism nu doar că se fac că nu văd derapajele socialiste şi populiste ale partidelor eurosceptice din UE ale confraţilor, dar chiar le ridică în slăvi drept modele de urmat pentru România. Conservatorismul european pare a nu avea nimic în comun cu cel minarhist anglo-saxon, care a încorporat ideile liberalismului clasic, ci dimpotrivă, mai degrabă e captiv unor idei desuete privind rolul statului în economie şi aversiunii faţă de ideile economice liberale.

Uniunea Europeană e departe de a fi o construcţie perfectă care să mulţumească un liberal fiind necesară o reformă profundă atât a modului în care exercită puterea politică precum şi a ideilor economice după care se ghidează. Însă fundaţia e bună şi se poate construi pe ea. Atât timp cât cei care propun dărâmarea construcţiei europene sunt iliberalii ce vor o întoarcere la autarhsimul economic şi naţionalismul de baltă, creşterea euroscepticismului rămâne bucuria nebunilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite