Tot despre o „Europă a noastră“ mai vorbea şi Gorbaciov acum peste un sfert de secol. El îi spunea „Europa, casa noastră comună”, fantasmă prin care încerca să-i atragă pe europeni, pe filieră franceză, într-o coaliţie antiamericană. Însă planul său nu a fost dus la capăt pentru că, în URSS, apăruseră proiectele unor alte case, o parte dintre ruşi înregimentându-se în partidul naţionalist „Casa noastră Rusia”.

Nu pot să nu remarc prezenţa tot mai frecventă a pronumelui posesiv în denumirile unor mişcări politice şi civice şi ale unor programe politice în estul Europei. La Sinaia, naţionaliştii din Uniunea Europeană s-au adunat pentru a vorbi despre „Europa noastră – Europa naţiunilor”. Numai cei fără memorie ştiu ce a însemnat Europa naţiunilor. A însemnat Europa celor două războaie mondiale. În perioada naţionalismelor extremiste a însemnat Europa barbariilor. Europa naţiunilor a însemnat goana după resursele celorlalţi şi mutarea graniţelor după cum o cereau nevoile ce tăiau graniţele tuturor, a însemnat căutarea neîncetată de „spaţii vitale”. Europa naţiunilor a însemnat o Europă în care ieşirea din ţarcul statului naţiune însemna întâlnirea cu „străinul” care, în mod fundamental, este rău, vrea tot timpul ceva de la tine. Europa naţiunilor a convenit foarte mult Uniunii Sovietice, pregătită tot timpul să-şi trimită acolo „pacificatori”.    

Cine a vorbit la Sinaia despre „Europa noastră”? Marine Le Pen, liderul unei mişcări politice pe care nicio bancă nu vrea să o finanţeze. În afară de o bancă rusească, fireşte! „Păi, aşa face marele capital, nu finanţează libertatea de exprimare dacă aceasta înseamnă contestarea UE!”, ar putea ataca critic unii. Nicio problemă, se pare că libertatea de exprimare a doamnei în cauză este asigurată atât cu banii veniţi de la ruşi, cât şi cu cei pitiţi în Panama de propriii ei capitalişti, naţionalişti ce îşi fentează statul.  

Dar, să urmărim ce ne comunică Marine Le Pen într-un interviu acordat cotidianului Adevărul: „Toată suveranitatea rezidă în puterea poporului de a lua decizii. Doar el, poporul. Nimeni altcineva nu trebuie să decidă pentru oameni.” Mă întreb şi eu: oare între ce ore merge la program poporul şi cum îşi formulează el deciziile ce vizează suveranitatea sa? Cât timp dintr-o zi îi dedică poporul propriei suveranităţi? Nouă, Ceauşescu ne-a spus că „boborul” este suveran, dar că partidul, în înţelepciunea sa, hotărăşte. Dar, după cum ştim, Ceauşescu era un comunist nenorocit. Doamna Le Pen este naţionalistă; deci, cu poporul, care este suveran şi decident.

Ce fel de Europă vrea domna Le Pen?

„Europa naţiunilor este o e Europă a popoarelor, a unor state independente care aplică doar deciziile care sunt în interesul lor. Poate exista cooperarea între state, dar acestea să fie punctuale şi să nu fie impuse restricţii nimănui. Ar putea să fie organizată şi o structură consultativă, de exemplu. Reprezentanţii naţiunilor să se poată întâlni undeva pentru a discuta din când în când”.

Păi, Europa a mai avut aşa ceva. Toate popoarele ei au decis „în interesul lor” de au ajuns la cele două conflagraţii mondiale. Şi reprezentanţii lor se întâlneau din când în când, la conferinţe de pace, mai semnau câte un tratat, după care plecau acasă şi se pregăteau de un nou război. Pentru că, nu-i aşa?, apărau interesele popoarelor lor. Totuşi, doamna Le Pen manifestă o oarecare deschidere, acceptând faptul că poate exista cooperare între popoare. Un soi de autarhie cooperativă.

„Aceasta e Europa pe care o vreau. Nu cea a UE pe care eu o numesc Uniunea Sovietică Europeană în sensul că ea urmăreşte ca toată statele să-şi piardă identitatea, să lase în urmă liberatea şi democraţia”.

Să compari UE cu URSS mi se pare culmea ignoranţei, ca să nu zic a prostiei. Dacă intelectualii francezi şi adoratorii lor erau ignoranţi cu privire la URSS, întreţinând nostalgia unui regim pe care nu l-au trăit şi nu l-au cunoscut niciodată, doamna Le Pen este ignorantă atât în materie de UE, cât şi de URSS. UE nu a avut niciodată o politică coerentă de distrugere a identităţii vreunei naţiuni. Cu atât mai puţin vreo politică antidemocratică şi de îngrădire a libertăţii. Ceea ce i se reproşează astăzi este tocmai faptul că nu este suficient de restrictivă cu cei ce neagă libertatea. Dar ignoranta doamnă are libertatea să spună ce vrea. Dacă se exprima astfel în URSS sau la adresa politicii lui Putin era demult o amintire.

În opinia doamnei Le Pen, „Schengen este un eşec. Europa este un eşec”. De ce? Atacurile teroriste. Şi aici vine explicaţia: „Laxitatea legilor din Franţa şi Belgia a fost plătită scump de cele două popoare: cel francez şi cel belgian”. Vai, cum? Nu din cauza Europei? Aaaa, este o greşeală a legislaţiei naţionale a Franţei! Deci, nu a Europei care, în pornirea ei totalitară, ar vrea să ducă la pierzanie identitatea Franţei. Dar, tulburată doamnă, hotărâţi-vă, vă rog! E de vină Europa de legile proaste ale Franţei şi Belgiei? Militaţi pentru un control mai strict de la Bruxelles? Parcă mai înainte acuzaţi UE de comportament de factură sovietică. Cam multă inconsecvenţă, dar este de înţeles la cineva care crede că poporul ia decizii.

Pentru ca lumea să rămână pe deplin lămurită despre ce este vorba în acţiunile doamnei Le Pen, vine şi dezlegarea problemei. Când vine vorba de sancţiunile la adresa Rusiei, doamna naţionalistă este categorică: „Sancţiunile au fost o aberaţie. Eu sunt pentru o lume cu mai mulţi poli de putere. Iar fiecare ţară să fie lăsată să decidă cum vrea să aibă relaţii cu alte state. Fiecare să decidă dacă vrea să colaboreze cu Statele Unite, Rusia sau cu China. Cred că UE, la îndemnul Statelor Unite, face un „război rece“ de mai mulţi ani... Trebuie să pacificăm relaţiile cu Rusia. Nu e vorba aici de o relaţie de supunere faţă de Rusia deoarece noi nu ne supunem nimănui, ci de o relaţie de egalitate şi de respect.” Faptul că doamna Le Pen este ignorantă nu o împiedică să fie o militantă pentru cauza Rusiei în opresarea vecinilor săi. Şi Ucraina a vrut să nu se supună Rusiei, dar nu a vrut Rusia. Le Pen acuză UE, de parcă UE a invadat Ucraina şi nu Rusia. Ucraina vrea să colaboreze cu ţările europene şi să devină membru al UE, dar nu vrea Rusia. La fel se întâmplă şi cu alte state din Europa. Să fi fost Franţa vecina Rusiei, ar fi văzut doamna client al băncii ruseşti cum se punea problema, cam câţi poli de putere doreşte Rusia, cam de câtă egalitate şi de cât respect o umplea.

Când este întrebată de problemele pe care le are cu justiţia (declaraţia de avere, dosarul Panama Paper), Marine Le Pen pune placa pe care o auzim la politicienii noştri: „proces politic!” Cine se aseamănă se adună. De această dată s-au adunat la Sinaia. Doamna Le Pen a venit în România nu ca să ajute poporul să ia decizii, ci să încurajeze înfiinţarea unui partid politic. Al lor, nu al nostru.

De aici începe alt episod al comediei. Cine sunt cei pe care îi încurajează doamna Le Pen? Personaje din anturajul lui Voiculescu, precum europarlamentarul Laurenţiu Rebega (finul lui Daniel Constantin), urmărit penal pentru deturnare de fonduri, şi fostul colonel SPP Mircea Găinuşă (trecut în rezervă în urma unui scandal). Aceştia sunt oamenii „boborului”, nu totalitarii breuxellezi. Rebega a mai iniţiat odată formarea partidului, dar în instanţă trebuia să declare că nu este cercetat penal. Şi-a schimbat „fondatorii” şi acum vrea să înfiinţeze Forţa Naţională, alături de mai mulţi patrioţi, cum este generalul Mircea Chelaru, cel condamnat cu suspendare în dosarul „case pentru generali”, actorul Florin Zamfirescu, ce îşi propune să-l întreacă în penibil pe Mircea Diaconu. Şi, să nu uităm, cu „stegarul dac”. Cu ei vrea să facă doamna Le Pen „Europa noastră”. De fapt, a lor. Urmează ca doamna respectivă să fie invitată în emisiunea lui Gâdea şi pusă să exclame „Jos Băsescu!” Şi Europa naţiunilor e gata.

În fond, reţeta nu e nouă. Revenind la prezenţa pronumelui posesiv în viaţa politică  a acestei părţi a Europei, putem constata că acesta exprimă o anumită strategie şi o marcă. Mă gândesc la Partidul Nostru al lui Usatîi şi la alte platforme şi programe care îşi spun din titulaturi că sunt al/ai/a/ale nostru/noştri/noastră/noastre. În mod previzibil, la Conferinţa „Europa noastră...”, Marine Le Pen a apreciat pozitiv intrarea în lupta electorală a lui Marian Munteanu. E normal, pentru că şi el tocmai înfiinţase Alianţa Noastră.