UPDATE Eurodeputaţii PSD şi PNL cer eliminarea în trepte a MCV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europarlamentarii PSD au dezbătut în plenul PE politizarea MCV                  FOTO: Parlamentul European
Europarlamentarii PSD au dezbătut în plenul PE politizarea MCV                  FOTO: Parlamentul European

Eurodeputaţii PSD au cerut, miercuri seara, în plenul Parlamentului European (PE) revenirea la obiectivul strict tehnic al Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

UPDATE 12:22  Norica Nicolai, liderul delegaţiei PNL din PE a completat declaraţiile colegilor PSD şi a subliniat ca MCV încalcă regulile democratice atunci când cere limitarea libertăţii de expresie, doar pentru că sunt puşi în dificultate câţiva judecatori.

„Suntem parteneri egali în UE, democraţia înseamnă reguli şi standarde comune pentru toate statele membre şi nu parteneriate privilegiate în care unii dictează altora, pentru că acest lucru se întâmplă în acest MCV“, a evidenţiat Norica Nicolai.


Ei au atras atenţia că există un risc de a deturna politic mecanismul de monitorizare al Comisiei Europene (CE) şi au insistat asupra stabilirii unor criteria clare de evaluare.

„MCV face excepţie de la regulile de funcţionare ale UE, pentru că nu priveşte decât două state, România şi Bulgaria, iar criteriile după care ele sunt judecate sunt tot mai relative. Obiectivele mecanismului s-au extins de-a lungul timpului şi de la cooperare s-a ajuns la un mecanism cu puternice conotaţii politice. Această discriminare cred că trebuie să înceteze, iar toate statele membre trebuie să fie tratate în mod egal“, a spus eurodeputatul PSD Corina Creţu, potrivit Agerpress.

Eurodeputatul PSD Ioan Enciu a asigurat că Guvernul Ponta are pe lista de priorităţi cerinţele stipulate de MCV privind creşterea independenţei justiţiei, respectarea şi întărirea statului de drept.

„MCV pentru România a fost în ultima vreme politizat şi deturnat de la adevăratele sale obiective, prin dezinformări şi în spaţiul public european făcute de către membri ai Partidului Liberal Democrat şi chiar de către preşedintele României“, a spus eurodeputatul PSD Ioan Enciu.

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru a menţionat trei teme punctuale care ar trebui luate în calcul în procesul de monitorizare a României de către CE. El a amintit că trebuie definite criterii clare, non-politice, trebuie păstrat cadrul iniţial tehnic pentru măsurarea progreselor şi că trebuie stabilit un calendar de eliminare al MCV-ului pentru România şi Bulgaria.

„Orice amânare, orice prelungire a acestui mecanism, îl transformă într-un mecanism discreţionar, care aduce atingere intereselor lor ca state membre ale UE şi credibilităţii Uniunii în ţara mea“, a subliniat Boştinaru.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite