Eugen Tomac: PMP cere demisia întregului colectiv de conducere al Institutului pentru Crimele Comunismului

Eugen Tomac: PMP cere demisia întregului colectiv de conducere al Institutului pentru Crimele Comunismului

Deputatul PMP Eugen Tomac. FOTO Eduard Enea

Deputatul PMP Eugen Tomac a afirmat luni, la Parlament, că cere demisia întregului colectiv de conducere al Institutului pentru Crimele Comunismului deoarece i se pare „inacceptabil” ca niciun rerezentant al instituţiei să nu participe la dezbaterea organizată de Universitatea din Cernăuţi cu privire la comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În urmă cu două zile am participat la comemorarea victimelor de la Fântâna Albă. În 1941 aproape 3.000 de români care nu au mai vrut să rămână cetăţeni ai Uniunii Sovietice, ci să rămână în continuare cetăţeni ai României au cerut să fie repatriaţi. Autorităţile de atunci i-au minţit că îi vor repatria în România şi i-au dus într-o pădure la Fântâna Albă şi i-au omorât (...).  Statul român a instituit ziua de 1 aprilie drept zi naţională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrului de la Fântâna Albă”, a relatat Eugen Tomac.

El a mai spus că niciun reprezentant al Institutului pentru Crimele Comunismului nu a participat  la dezbaterea organizată de Universitatea din Cernăuţi cu privire la acest subiect.

„Am constatat un lucru extrem de grav pentru că, pe lângă această comemorare, Universitatea din Cernăuţi a organizat o mare dezbatere cu privire la acest subiect. Am rămas profund marcat de faptul că nicio instituţie a statului român nu a fost prezentă la această dezbatere. Mă întreb ce fac instituţiile statului care au în atribuţii gestionarea unor asemenea evenimente, şi aici mă refer la Institutul pentru Crimele Comunismului. Nu înţeleg de ce această instituţie, de ce aceşti bugetari care au drept sarcină să se ocupe de această problematică tratează cu atâta indiferenţă”, a completat deputatul.

El a cerut demisia conducerii Institutului pentru Crimele Comunismului, în condiţiile în care a da dovadă de „indiferenţă”. „Motiv pentru care cer demisia întregului colectiv de conducere al Institutului pentru Crimele Comunismului. Mi se pare inadmisibil ca cineva care are în portofoliu acest domeniu să fie atât de indiferent”, a conchis Eugen Tomac. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările