Ascensiunea lui Eugen Tomac în spaţiul public românesc este surprinzător de similară cu a Irinei Rimes, noul ambasador onorific al Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi”. Cei doi provin din comunităţile istorice de români pe care istoria secolului XX i-a lăsat în afara graniţelor ţării – Ucraina în cazul lui Tomac, Moldova în cazul Irinei Rimes. Lipsa oportunităţilor de realizare pe meleagurile de origine nu i-a împiedicat ca, odată ajunşi în România, să răzbată până la urmă în domeniile lor de activitate, prin muncă şi în special tenacitate. Ambii sunt un câştig pentru ţara noastră – dacă Irina Rimes încântă cu vocea ei, Tomac amuză prin declaraţiile sale politice.

Şi pentru că Brâncuşi este în temă zilele astea, una dintre vorbele sale de duh i se potriveşte de minune lui Eugen Tomac: „Sub umbra unui stejar nu poate să crească decât iarbă”. La umbra lui Traian Băsescu cresc numai caractere ierboase, suficient de verticale doar cât să aibă uneori temeritatea să-l întrerupă ca să-l pună la punct cu o replică tăioasă, ceva de genul: „Câtă dreptate aveţi, domnule Preşedinte!”

Aceasta este definiţia unui yesman, personaj deosebit de util oricărui lider politic pentru că spune „Da” şi îi dă dreptate chiar şi atunci când greşeşte. Cel mai bun yesman este uneori scos în faţă, dar nu pentru a conduce, ci pentru a o încasa în locul liderului. Căci Eugen Tomac este preşedinte la PMP tot aşa cum Bogdan Vintilă este antrenor la FCSB, cel care stă în fruntea băncii tehnice, dar echipa i-o face Gigi Becali. La fel şi Traian Băsescu comandă la PMP, iar secundul său spală puntea.

Dacă Traian Băsescu a escaladat cu succes Everestul puterii politice în România, fiind mereu vioara-întâi a partidului, Eugen Tomac pare sortit să ducă servieta şefului şi să fie oricând gata să fie trimis după ţigări. El nu este ceea ce Băsescu numeşte „politician de forţă” sau ceea ce teoria ştiinţifică descrie un mascul-alfa al politicii. Când s-a pus pe masă ideea unui candidat propriu al PMP în alegerile prezidenţiale din 2019, numele lui Tomac nici n-a intrat în discuţie, fiind creditat cu 1% în sondajele din vară. Aşa că Băsescu a reactivat un fost PMP-ist care părăsise în silă partidul în 2015, etichetându-l „fiasco lamentabil”.

OK, n-are Tomac stofă de lider, dar poate că este bun manager, din acela modern şi eficient, orientat către rezultate. Încă de la înfiinţarea sa, în 2014, Partidul Mişcarea Populară pare calibrat pe pragul electoral de 5% pe care îl sare de fiecare dată, nu fără unele emoţii, cu numai câteva zecimi. Până şi la prezidenţiale, cei doi candidaţi din istoria participărilor PMP la alegerea şefului statului – Elena Udrea şi Theodor Paleologu – au obţinut un scor cât nota de trecere: 5,2 (2014), respectiv 5,7 (2019). Departe de a influenţa în mod semnificativ politica mare, până acum PMP a oferit posturi călduţe, în Parlamentul de la Bucureşti şi cel de la Bruxelles, lui Băsescu însuşi, unor băsişti de carieră, plus o mână de oportunişti, traseişti şi atârnache, dar şi unui om de bună calitate, cum este deputatul Constantin Codreanu.

Eugen Tomac este preşedinte la PMP tot aşa cum Bogdan Vintilă este antrenor la FCSB; el stă în fruntea băncii tehnice, dar echipa o face Becali.

Băsescu anunţa în vara trecută că se va retrage din PMP la finele anului 2019 şi că vrea ca partidul să urce de la „limita de jos a solvabilităţii politice”, adică de la eternul 5%. Teama cu care se numără voturile din diaspora pentru a afla dacă PMP trece sau nu pragul electoral trebuie să rămână de domeniul trecutului, a decretat managerul Tomac. El a impus un obiectiv: 10% sau peste, în alegerile legislative din 2020. Primul pas a fost să-i ameninţe pe conducătorii filialelor locale că vor fi demişi dacă nu îndeplinesc baremul scos din jobenul magicianului fără talent de peste Prut. Apoi a demarat o amplă campanie de bannere online cu mesajul PMP +10% ca electoratul să se acomodeze de pe acum cu gândul că partidul va galopa către o alianţă guvernamentală cu PNL după viitoarele alegeri.

În contextul acestui optimism rupt de realitate precum un plan cincinal proiectat de un stahanovist, Tomac a fost foc şi pară la adresa celui mai recent sondaj de opinie IMAS, dat publicităţii de Europa FM. În sondajul realizat de institutul condus de sociologul Alin Teodorescu, PMP este cotat pe ultima lună cu doar 1,8% la nivel naţional. Se spune că doar de jos poţi să te ridici, însă Eugen Tomac n-a primit cifrele cu împăcare filosofică, ci cu sabia îndreptată către emiţător. Preşedintele PMP l-a acuzat pe Moise Guran că dezinformează şi prezintă în spaţiul public sondaje IMAS comandate de USR ca fiind din partea Europa FM ca să le dea o aparenţă de onorabilitate. Cei atenţi la actualitatea politică au avut un déjà vu la reacţia lui Tomac, care fie a devenit foarte previzibil, fie are o paletă limitată de răspunsuri.

Psihologia practică spune că metoda facilă prin care te aperi de realitate este să o negi. Iar Tomac o mai negase nu cu multă vreme în urmă, când un alt sondaj Europa FM, cel de la finele lunii octombrie referitor la alegerile prezidenţiale, indica o intenţie de vot de „numai” 6,9% în dreptul candidatului PMP. Tomac venea şi cu o versiune proprie a realităţii, cu Paleologu la 8% şi pe trend ascendent, la mică distanţă în spatele lui Barna (cifre din pix, fără a menţiona sursa). Apoi a venit ziua votului şi realitatea l-a ajuns din urmă, fără să o mai poată nega: 5,7 procente pentru Paleologu şi aproape zece ecart faţă de candidatul USR PLUS.

Scorul tradiţional de 5% al PMP nu l-a descurajat pe Tomac să viseze în continuare la peste 10% în viitoarea legislatură a Parlamentului. Însă cum ar fi posibil să-ţi dublezi scorul electoral fără a aduce nimic nou în politică? Cu alte cuvinte, cum să joci pe cai mari când în echipă mai ai doar mârţoage?