Miniştrii PSD vorbesc despre nevoia ca statul să ne construiască autostrăzile prin Compania de Drumuri, statul să ne vândă mâncarea prin Casa de Comerţ Agroalimentar şi aşa mai departe.

Ascultând declaraţiile miniştrilor te întrebi firesc: care stat? Statul care nu este în stare să facă proiecte pentru a construi pe bani europeni autostrăzi, drumuri expres, spitale şi şcoli moderne? Sau statul care nu a fost în stare să gestioneze gripa porcină, producând pagube majore fermierilor şi industriei de profil?

Românii nu mai au încredere în stat şi pe bună dreptate. Vedem cum se înmulţesc protestele pentru că oamenii au înţeles că statul nu le oferă altceva decât promisiuni.

Majoritatea companiilor de stat sunt bugetofage, nu sunt competitive şi produc mai mult pierderi decât beneficii economiei naţionale. Vreme de 30 de ani, statul nu a fost capabil să facă aceste companii profitabile, pe unele le-a adus în pragul falimentului, din cauza contractelor păguboase (cazul Hidroelectrica - lăsată pe mâna băieţilor deştepţi din energie), pe altele le-a vândut la preţuri derizorii, dovedind că este un prost gestionar al bunurilor sale.

Şi atunci, e firesc ca oamenii să nu mai aibă încredere în capacitatea statului de a controla companii cu miză economică importantă.

Nu statul trebuie să construiască autostrăzi, nu statul trebuie să vândă pâine şi legume, statul trebuie să asigure condiţiile economice pentru construcţia de autostrăzi şi pentru funcţionarea unei pieţe libere reale, care să poată furniza românilor alimente de calitate la preţuri decente.

Avem nevoie de politici economice coerente, de strategii economice, de predictibilitate şi mai ales de încredere. Fără toate acestea nu vom avea curând nici autostrăzi, nici alimente mai ieftine pe masa românilor. Declaraţiile patriotarde nu ţin loc de strategie economică, nu aduc investiţii şi nici bunăstare pentru români.