Aş începe cu aducerea prezenţei la vot cu picioarele pe pământ: NU mai suntem 18 milioane de votanţi. Ar fi suficient să vă reamintesc scandalul listelor electorale încă de pe vremea PDL (actualmente în PNL) şi, mai apoi PSD (o parte tot în PNL şi ceva rest agresiv în PER). Populaţia a scăzut, iar mulţi, circa 3-4 milioane sunt în diaspora. Nici statul Român nu prea ştie câţi conaţionali trăiesc în afara graniţelor. Să începem cu aceştia...

Românii din diaspora au aceleaşi probleme ca şi noi, cei de acasă. Pandemia, lockdown, lipsa locurilor de muncă, grija zilei de mâine. Iar pentru ei, aceste probleme se manifestă de multe ori şi în absenţa celor dragi. Mai mult, foarte mulţi au plecat dezamăgiţi din România, iar gândul de a vota pentru o Românie iluzorie pur şi simplu nu le mai stârneşte interesul. Mai mult, în această campanie a lipsit elementul emoţional (mai precis „duşmanul” de care trebuie să ne apărăm prin vot): PSD e moale, COVID e global, de justiţie nu mai vorbeşte nimeni. A lipsit emoţia (nu doar pentru diaspora!).

Mulţi dintre cei aflaţi în străinătate nu au votat din motive administrative: lipsa unor secţii de votare (imposibile în unele ţări din cauza restricţiilor), distanţa foarte mare până la secţii (din nou, dificil din cauza lockdown). Nu mai are sens să mai detaliem jenanta votare prin corespondenţă (o nouă impotenţă a Statului Român)!

Un aspect care merită menţionat este informaţia oferită de un site de ştiri din ţară care vorbea de liste lansate de publicaţia Sputnik care conţin adrese greşite ale secţiilor de votare din străinătate. Aici s-ar justifica bugetul enorm pe care îl au serviciile secrete româneşti care ar trebui să iasă public cu o anchetă pe tema asta.

Alţi diasporeni se află cu probleme de rezidenţă (nu locuiesc cu acte în regulă în străinătate) şi le este frică efectiv să meargă la votare. Au avut grijă multe informaţii (unele din partea partidelor politice) dezinformatoare să aducă vorba despre amenzi, impozitarea unor venituri sau alte ameninţări pentru cei care se află peste hotare.

Acum, să revenim la românii absenţi din ţară. De ce nu au ieşit la vot?

Principalii vinovaţi sunt partidele politice. Voi detalia în articolul de mâine modul în care ofertele politice ale partidelor (sau mai bine zis absenţa lor!) şi comportamentul public faţă de cetăţeni a condus la o lehamite naţională. Deocamdată, iată pe scurt eficienţa demotivatoare a partidelor:

  • PNL - uzat de guvernare, căzut în preferinţe mulţumită achiziţiior de la PSD la locale şi comportamentul asemănător cu PSD în administraţie. Ca bonus, preşedintele Iohannis - care a enervat multă lume prin propaganda deşănţată şi fundamental imparţială, dezgustătoare pentru preşedintele unei ţări.
  • PSD - a pierdut nucleul dur al partidului cu un discurs moale, pseudo reformator, fără locomotivele clasice (multe eşuate prin alte formaţiuni dubioase sau trase clar pe linie moartă). Încă nu are o direcţie clară ideologică, plus că are nevoie să-şi educe electoratul într-o logică mai puţin extremistă (o parte din explicaţie se duce către AUR).
  • USR PLUS - au pierdut sprijinul propriului electorat prin scandalurile legate de liste, lipsa de coeziune din alianţă (prea multe orgolii bicefale), problema Bucureşti cu Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. Rezultatul (din exit poll) este unul surprinzător de bun având în vedere pericolul de implozie.
  • ProRomânia – doar Ponta şi o parte din PSD.
  • UDMR – mi se pare (doar o părere!) că există o ciudată „înţelegere” la nivel naţional de a nu lăsa UDMR în afara parlamentului (la Iaşi au obţinut suspect de multe voturi). 
  • AUR - este rezultatul naţionalismului agresiv al creştinilor naţionalişti (peremişti derutaţi de pierderea compasului PSD), alimentaţi de o propagandă foarte bine punctată (unii zic dinspre Rusia). Un exemplu: la aproape toate postările PSD erau conturi (unele false, altele nu) care spuneau doar atât „votez AUR” – ca o alternativă la PSD.
     

(*voi detalia mâine comportamentul partidelor)

Un alt aspect explicativ al prezenţei reduse la vot îl reprezintă însăşi pandemia COVID. Exagerarea (în ambele direcţii) a informaţiilor legate de epidemie, comportamentul dual al partidelor politice în îndemnarea oamenilor fie la revoltă (vezi „dictatura sanitară”), fie la exacerbarea fricii a condus la atitudini duale, adesea confuze cu rezultante impredictibile în comportamentul la vot. Mai mult, insistenţa pe organizarea alegerilor cu negarea unei situaţii evidente de criză a mutat accentul protecţiei sănătăţii în câmpul personal. Pe scurt, fiecare îşi păzeşte spatele. De aceea unii au ales să nu meargă la vot pentru a se proteja pe ei şi pe cei apropiaţi lor.  

Alţi cetăţeni, însă, nu au putut vota: unii se află în izolare, în carantină sau în spitale (internaţi sau la muncă). Organizarea „impecabilă” ordonată de premier a dat rateuri: urnele mobile au refuzate pe motiv că secţiile nu au personal pentru a merge la cei care nu se pot deplasa. Nu mai vorbim de lipsa oricăror protocoale clare pentru cei care se află în izolare la domiciliu.

Apoi, campania electorală în sine a fost un „blat” colosal de plictisitor. Programele de guvernare pline de promisiuni în care nimeni nu mai crede, foarte similare, s-au anihilat unele pe altele. Mai mult, s-a pus prea puţin accent pe atacarea coerentă a problemelor care chiar îi preocupă zi lumină pe români: economia, şcoli închise, viitor incert, frica de boală.

Nu în ultimul rând, campaniile electorale (locale şi parlamentare) au fost prea apropiate pentru contextul epuizant al pandemiei. Energiile s-au consumat mult pe locale unde miza era mai aproape de interesele locuitorilor, iar candidaţii erau nominali (la parlamentare este vot politic, cu liste). Activele de partid nu şi-au revenit complet (nici financiar, nici logistic, nici ca disponibilitate pentru efort). Alegătorii au devenit obosiţi de atâta confruntare politică ce pare stearpă pe fundalul unei pandemii îngrijorătoare (nu mai vorbim că şi aici există o profundă diviziune socială: pro/ contra vaccin, negaţioniştii virusului, teorii ale conspiraţiei etc.).

Recunosc, este o analiză „la cald” şi care merită o dezbatere mai profundă (care cu siguranţă va avea loc în zilele următoare). Însă, orice dezbatere care nu vine cu propuneri de soluţii riscă să devină stearpă din start. Prin urmare, soluţia la revigorarea democraţiei în România şi a votului raţional, interesant pentru cât mai mulţi români nu este votul obligatoriu. Soluţia o reprezintă tehnologia care este la îndemâna oricui: votul electronic prin intermediul smartphone-ului, a tabletei, a laptop-ului. Securizarea votului prin cod unic şi tehnologie de tip „blockchain”.

Mi-e teamă, însă că suntem departe de acest deziderat al democraţiei participative având în vedere că Statul Român nu este capabil să trimită nişte plicuri. Poate copiii noştri vor avea mai mult chef de schimbare...

(Citiţi partea a II-a aici!)