Liberalizarea regimului de vize cu UE este o dovadă elocventă că putem să ne mobilizăm pentru a atinge scopul dorit, ca avem destule resurse de acţiune atunci când ştim ce vrem să realizăm, când există solidaritatea necesară la nivelul clasei politice, când interesele naţionale prevalează asupra celor de partid. Implementarea Acordului de Asociere va fi, însă, o sarcină mult mai greu de realizat, mai ales, în actualul context regional şi intern destul de complicate. Există o serie de tendinţe îngrijorătoare, care lăsate la voia întâmplării pot deturna sau încetini aplicarea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu UE.      

Autorităţile şi partidele pro-europene de la Chişinău consideră că Acordului de Asociere cu UE va asigura ireversibilitatea integrării europene a Republicii Moldova, deschizându-i drumul spre aderarea la UE pană în anul 2019. Obiectivele ambiţioase ale actualilor guvernanţi riscă să creeze aşteptări exagerate, greu de îndeplinit, în rândurile cetăţenilor, iar acest lucru ar putea periclita şi mai mult susţinerea societăţii pentru opţiunea europeană de dezvoltare a ţării. Pe de altă parte, există o serie de circumstanţe îngrijorătoare, de ordin intern şi extern, ce ar putea torpila sau stagna implementarea în următorii ani a Acordului de Asociere cu UE şi, inclusiv, a agendei de reforme pe care le presupune acesta.

Pentru a evita un astfel de scenariu dezastruos pentru viitorul său, Republica Moldova are stringent nevoie să-şi asigure următoarele condiţii indispensabile pentru valorificarea deplină a Acordului de Asociere: 1) susţinerea societăţii pentru integrarea europeană; 2) solidaritatea principalelor forţe politice de la guvernare şi din opoziţie în jurul opţiunii europene; 3) cooptarea minorităţilor etnice în procesul de integrare europeană; 4) schimbări calitative, convingătoare în reformarea sistemului judiciar; 5) rezultate palpabile în combaterea corupţiei la nivel înalt; 6) garantarea libertăţii presei şi a pluralismului de opinii; 7) asigurarea stabilităţii politice interne; 8) crearea unei noi coaliţii pro-europene după alegerile parlamentare din toamnă. Toate acestea sunt în prezent puternic ameninţate de mai mulţi factori nefavorabili, care pot compromite mersul reformelor şi al integrării europene în general, dacă ar fi lăsaţi fără atenţia cuvenită din partea autorităţilor.

Susţinerea societăţii pentru integrarea europeană a Republicii Moldova a scăzut constant în ultimii 5 ani

În primul rând, este cât se poate de evidentă reducerea sprijinului societăţii pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. În ultimii 5 ani, susţinerea pentru o eventuală aderare la UE a scăzut cu 19%, de la 63% în anul 2009, la 44% în anul 2014. Cauzele acestei situaţii sunt multiple, inclusiv putem menţiona aici apariţia unor alternative noi de integrare regională promovate intens de Federaţia Rusă şi acoliţii săi în Republica Moldova: Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan şi viitoarea Uniune Eurasiatică. Ambele proiecte sunt destul de atractive pentru o societate nostalgică după defuncta URSS. Totuşi, principalele cauze sunt de natură internă, cum ar fi multiplele scandaluri politice dintre principalele partide pro-europene alese să guverneze ţara (Partidul Democrat, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Liberal), în special în perioada 2009 - 2013; instabilitatea politică asociată cu aceste scandaluri; lipsa de realizări convingătoare în reformarea justiţiei şi combaterea corupţiei la nivel înalt; ignorarea dialogului cu minorităţile etnice; şi nu în ultimul rând lipsa unei strategii de informare permanentă a întregii societăţi despre miza, oportunităţile şi costurile procesului de integrare europeană. După parafarea Acordului de Asociere, autorităţile au reuşit să relanseze dialogul cu societatea  pe tema integrării europene în parteneriat cu societatea civilă şi partenerii europeni, în particular cu Delegaţia UE la Chişinău. Aceasta campanie amplă de informare are însă nevoie de un mai mare nivel de credibilitate în ochii societăţii. Or, acest lucru nu va putea fi obţinut doar prin mesaje despre luminoasele perspective europene, dacă ele nu for fi însoţite de schimbarea palpabilă a realităţilor socio-economice din ţară.

Scandalurile politice au ştirbit din imaginea şi credibilitatea partidelor pro-europene

De asemenea, scandalurile politice din perioada 2009 - 2013, multiplele acuzaţii de corupţie aduse la adresa exponenţilor alianţei pentru integrare europeană, privatizarea netransparentă a Băncii de Economii şi controversata concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău au ştirbit mult din imaginea şi credibilitatea partidelor pro-europene aflate la guvernare. După cinci ani de guvernare, partidele pro-europene sunt practic decapitate de lideri politici credibili, carismatici şi influenţi, încrederea între ele şi liderii lor este sub cota zero, ele nu se mai bucură de susţinerea necondiţionată a reprezentanţilor societăţii civile, iar mass-media naţională care le-a susţinut solidar în anul 2009, a fost dezbinată de ele pe criterii de partid. Această situaţie este extrem de alarmantă în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă şi crearea ulterioară a unei noi majorităţi pro-europene. După scandalul ”Pădurea Domnească” din 2013, care a dus la colapsul Alianţei pentru Integrare Europeană şi a pus în pericol parcursul european al Moldovei, liderii Partidului Liberal Democrat şi ai Partidului Democrat ne asigură că au tras lecţiile de rigoare, că au învăţat să coopereze, comunice şi să rezolve diferenţele la masa dialogului/negocierilor. Afirmaţiile lor par să fie confirmate, desigur până la proba contrarie, de prestanţa Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeană creată în mai 2013 de Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal Reformator. Datorită promovării în primele funcţii ale statului a unor politicieni nepătaţi de scandalurile politice şi acuzaţii de corupţie, dialogul şi interacţiunea între Guvern şi Parlament s-au ameliorat substanţial. Cu toate acestea, principalele cauze ale scandalurilor politice din perioada  2009 - 2013, nu au fost înlăturate. Oligarhizarea economiei şi a sistemului politic, monopolizarea mass-mediei, lupta pentru controlul politic asupra sistemului judiciar, a instituţiilor fiscale şi bancare, precum şi a celor mai profitabile activităţi economice din ţară, toate aceste fenomene există în continuare, iar riscurile ca diferenţele existente între principalii protagonişti ai Coaliţiei Pro-europene să fie resuscitate în toiul sau după alegerile parlamentare din toamnă sunt cât se poate de reale.  

Libertatea presei şi a pluralismului de opinii sunt ameninţate de oligarhizarea mass-mediei

Libertatea presei şi a pluralismului de opinii sunt din ce în ce mai mult ameninţate de aspecte care trezesc îngrijorări în rândul experţilor media, a societăţii şi a partenerilor externi. Avem în vedere în primul rând lipsa de independenţă financiară a presei. Sursele media existente şi cele nou apărute de cele mai multe ori s-au coagulat în jurul partidelor politice sau a unor ”moguli de presă” – oameni de afaceri cu interese netransparente politice şi economice, care, prin mass media pe care o finanţează, îşi propun să-şi crească propria influenţă şi credibilitate în societate. Aceste surse mass media de cele mai multe ori nu ţin cont de principiul pluralismului de opinii şi acţionează în calitate de ”bâtă politică” împotriva opozanţilor, prezentând în lumină favorabilă doar activităţile propriului patron şi ale apropiaţilor acestuia. Un alt fenomen remarcat de experţii media ai societăţii civile este crearea de trusturi mari de presă, cu concentrarea sub ”şapca” unui singur patron a mai multe posturi de radio şi TV şi portaluri informaţionale. În felul acesta, este creată aparenţa unei diversităţi mari de surse de informare, în timp ce de facto la modul real în spatele acestora stă un singur proprietar şi de multe ori chiar aceeaşi redactori şi reporteri. Experţii media semnalează, de asemenea, lipsa de transparenţă a proprietăţilor în mass media. De cele mai multe ori, patronii reali ai trusturilor media nu sunt cunoscuţi, iar legea nu îi obligă să iasă din umbră. Surse mass-media cu adevărat independente şi obiective au rămas foarte puţine în Republica Moldova, acestea fiind aproape exclusiv cele care primesc finanţare directă sau prin diverse proiecte de la partenerii internaţionali de dezvoltare. În plus, în contextul agresiunii militare ruse în Ucraina, au apărut şi preocuparea legată de protejarea spaţiului informaţional al Republicii Moldova de propaganda anti-europeană şi instigaţiile la ură interetnică şi separatism, venind prin intermediul posturilor ruseşti de televiziune. S-a constatat că Chişinăul nu are niciun mecanism de protecţie şi contracarare a acestor mesaje instigatoare, lucru extrem de periculos în condiţiile în care Republica Moldova este un stat multietnic şi cu potenţiale focare de separatism.

Începând cu noiembrie 2009, încrederea cetăţenilor în principalele instituţii statale s-a redus constant

Începând cu noiembrie 2009, încrederea cetăţenilor în principalele instituţii statale, Guvern, Parlament, Preşedinţie şi Justiţie s-a redus constant, diminuând capacitatea lor de a mobiliza societatea în susţinerea integrării europene. Această tendinţă este atestată inclusiv de Barometrele de Opiniei Publică din perioada de referinţă. În mod cert, scandalurile politice intermitente din perioada noiembrie 2009 – mai 2013 şi-au lăsat amprenta asupra percepţiei de către populaţie a eficienţei şi credibilităţii instituţiilor cheie ale statului. Totuşi, marea nemulţumire a populaţiei este legată de rezultatele reformelor instituţionale şi legislative întreprinse de autorităţi, care întârzie să producă schimbări substanţiale, palpabile, calitative în viaţa de zi cu zi. Exemplu reformei justiţiei şi a MAI sunt relevante în această privinţă. Deşi în ambele cazuri au fost realizate sau iniţiate importante transformări, ele sunt însă umbrite de incapacitatea justiţiei, organelor de combatere a corupţiei şi a ministerului de interne de a investiga şi rezolva o serie de dosare de rezonanţă publică, cu am ar fi: 1) pedepsirea celor vinovaţi de organizarea violenţelor şi maltratărilor din aprilie 2009; 2) acuzaţiile de corupţie aduse în 2013 unor înalţi oficiali de la ministerele sănătăţii, finanţelor, transportului, culturii, sportului, cancelariei de stat şi a inspectoratului fiscal; 3) elucidarea odioasei crime de la Durleşti; 4) investigarea modului netransparent şi controversat în care a fost realizate privatizarea parţială a Băncii de Economii şi concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău.          

A crescut semnificativ opoziţia minorităţilor etnice faţă de integrarea europeană

A crescut semnificativ opoziţia faţă de integrarea europeană a minorităţilor etnice, care constituie aproximativ 1/3 din populaţia ţării. Dacă în noiembrie 2009, 21% din minorităţile etnice ar fi votat contra aderării Moldovei la UE, atunci în aprilie 2014 această cifră a crescut până la aproximativ 75%. Cei mai decepţionaţi de opţiunea integrării europene este minoritatea găgăuză. Începând cu anul 2009, opoziţia lor a crescut de patru ori de la 21% la peste 80%. Această tendinţă nefastă este exacerbată din ce în ce mai mult de luptele interne ale liderilor şi partidelor politice din autonomia găgăuză, de nemulţumirea administraţiei găgăuze de comunicarea şi interacţiunea lor cu autorităţile centrale de la Chişinău  şi  mai ales de propaganda pro-eurasiatică şi anti-europeană promovată permanent de canalele TV ale Federaţiei Ruse, care domină totalmente spaţiul mediatic din autonomie. Anume în acest context, la 2 februarie 2014, în autonomia găgăuză au avut loc două referendumuri, unul cu caracter consultativ şi altul cu caracter „legislativ”. Prezenţa la urne a fost de 70% din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot din regiune. În primul caz, locuitorii Găgăuziei au fost chemaţi la urne ca să se pronunţe în legătură cu vectorul politicii externe a Republicii Moldova, şi anume, să spună dacă sunt pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană sau la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. În cel de-al doilea caz, cetăţenii din regiune urmau să spună dacă sunt de acord ca autonomia găgăuză să-şi exercite dreptul la autodeterminare externă, în cazul în care Republica Moldova îşi pierde independenţa. Circa 98,47% au votat pentru Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, pentru aderarea la Uniunea Europeană pronunţându-se doar 2,57%. De asemenea, pentru dreptul la autodeterminare externă a autonomiei găgăuze au votat 98,09% din numărul total al celor prezenţi la urne. Recent Guvernatorul autonomiei, dl Mihail Formuzal, a declarat publicaţiei turce Milliyet că, dacă Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE, autonomia găgăuză se va declara independentă, deoarece, în viziunea sa, Republica Moldova ar vrea să adere la NATO, iar din cauza Acordului de Asociere Rusia va refuza să importe vinurile şi produsele agricole din autonomie. Dacă ameninţarea dlui Formuzal ar fi pusă în practică, ea va exacerba la maxim tensiunile politice dintre administraţia locală şi autorităţile centrale, pacea etnică ar fi aruncată în aer, iar stabilitatea internă va fi compromisă pentru mult timp. 

Stabilitatea internă este pe muchie de cuţit  din cauza deteriorării grave a securităţii regionale

Stabilitatea internă a Republicii Moldova este pe muchie de cuţit şi din cauza deteriorării grave a securităţii regionale ca urmare a anexării peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă şi susţinerii deschise a separatismului, de către autorităţile ruse, în sud-estul Ucrainei. După cele întâmplate în Ucraina, frontierele în spaţiul post sovietic nu mai sunt garantate de nimic şi nimeni. Rusia a sfidat propriile angajamente şi garanţii de securitate asumate în acordurile bilaterale cu Ucraina şi multilaterale prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, alături de SUA şi Marea Britanie. De asemenea, autorităţile ruse au ridicat protecţia compatrioţilor ruşi (ruşi şi minorităţile vorbitoare de limbă rusă) din statele post-sovietice mai presus de tratatele bilaterale şi internaţionale ce garantează inviolabilitatea frontierelor şi suveranitatea statelor din spaţiul post-sovietic. Mai mult decât atât, Federaţia Rusă şi-a arogat unilateral dreptul de a interveni în statele post-sovietice sub pretextul ”menţinerii ordinii legale” şi ”combaterii extremismului şi fascismului”, noţiuni interpretate şi manipulate după bunul ei plac. Evenimentele din Ucraina sunt o confirmare a faptului că nici nealinierea, nici neutralitatea nu sunt în măsură să prevină o eventuală imixtiune militară rusă pe teritoriul altui stat suveran. Pe de asupra la toate, tratatele bilaterale şi multilaterale semnate de Rusia în domeniul securităţii regionale şi garantării frontierelor post-sovietice nu mai sunt credibile.

Presiunea Federaţiei Ruse asupra Moldovei devine tot mai apăsătoare

După un şir de mesaje voalate menite să descurajeze autorităţile de la Chişinău de a semna Acordul de Asociere cu UE, Federaţia Rusă a trecut la presiuni  şi ameninţări concrete.  În 2013, autorităţile de la Moscova au stopat importul vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă şi ameninţă cu revizuirea acordurilor comercial - economice bilaterale, impunerea unor taxe vamale de protecţie pentru produsele importate din Republica Moldova şi modificarea regimului de călătorii în Rusia pentru cetăţenii moldoveni. Conform Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, semnarea Acordului de Asociere cu UE va avea consecinţe grave pentru Republica Moldova şi cetăţenii săi care lucrează în Federaţia Rusă, în număr de aproximativ 700.000. De asemenea, sunt indici care demonstrează implicarea reprezentaţilor Federaţiei Ruse în încurajarea şi susţinerea referendumurilor anti-europene din autonomia găgăuză, cum ar fi întâlnirea dintre politicianul rus, Dmitri Rogozin, şi Guvernatorul găgăuz Mihail Formuzal din perioada premergătoare referendumurilor; finanţarea deschisă a plebiscitelor de către un om de afaceri din Federaţia Rusia; şi prezenţa la Comrat, la 2 februarie, a lui Roman Hudiakov, deputat din Duma de Stat a Federaţiei Ruse. După organizarea respectivelor referendumuri, autorităţile ruse au examinat cererea Guvernatorului Mihail Formuzal privind reluarea importurilor de vinuri din regiune şi au decis că 5 companii din autonomie pot exporta pe piaţa rusă, menţinând, însă, în continuarea embargoul asupra majorităţii companiilor moldoveneşti.  

Conflictul transnistrean continuă să atârne ca ”Sabia lui Damocles” asupra securităţii şi stabilităţii interne a Republicii Moldova

Conflictul transnistrean continuă să atârne ca ”Sabia lui Damocles” asupra securităţii şi stabilităţii interne a Republicii Moldova. Politica paşilor mici de angajare cu administraţia transnistreană dă tot mai multe semne de uzură. Dialogul între Chişinău şi Tiraspol produce tot mai puţine rezultate practice. Lista subiectelor conflictuale se extinde, iar administraţia transnistreană se îndepărtează din ce în ce mai mult de mediană unui potenţial consens negociabil cu autorităţile Republicii Moldova. În acest context, miza autorităţilor moldovene este continuarea dialogului cu administraţia transnistreană şi mai ales prevenirea oricărei izbucniri armate a conflictului, care ar putea periclita şansele Republicii Moldova de a semna Acordul de Asociere. Administraţia transnistreană şi Federaţia Rusă insistă că semnarea Acordurilor de Asociere cu UE de către Ucraina şi Republica Moldova va avea ca efect izolarea regiunii transnistrene, înrăutăţirea dialogului dintre Tiraspol şi Chişinău, creşterea nivelului de confruntare, ceea ce va duce inevitabil la escaladarea conflictului. În acelaşi timp, Marea deficienţă a autorităţilor Republicii Moldova pe dimensiunea transnistreană este lipsa unei politici credibile de reintegrare a ţării.

Concluzii şi Recomandări

Semnarea Acordului de Asociere cu UE va însemna pentru Republica Moldova un moment de cotitură pentru evoluţia sa de mai departe. Acordul în cauză va pune ţara noastră pe traiectoria integrării economice cu UE, care volens-nolens va pregăti terenul pentru îndeplinirea criteriilor obligatorii pentru obţinerea statului de ţara candidat la UE. Această ipoteză nu mai este exclusă tranşant nici chiar de membrii cei mai sceptici ai UE.

Între timp, Republica Moldova va trebui să-şi mobilizeze societatea, clasa politică, resursele instituţionale şi financiare pentru a asigura condiţiile interne şi externe necesare pentru implementarea coerentă şi constantă a Acordului de Asociere, considerat de susţinătorii integrării europene un instrument unic pentru modernizarea ţării. În actualul context intern şi extern, întrebarea pe care şi-o pun mulţi parteneri externi este dacă ţara noastră este capabilă să valorifice această unică şansă de afirmare ca stat european cu o democraţie sustenabilă, instituţii funcţionale şi o economie de piaţă competitivă.

Dialogul privind liberalizarea regimului de vize cu UE, deşi a durat mai mult decât s-a pronosticat, a demonstrat că Republica Moldova este în măsură să-şi respecte angajamentele, s-ă iniţieze şi întreprindă reforme dificile, să-şi mobilizeze resursele interne, dacă există următoarele condiţii:

  1. Scop clar definit, care uneşte clasa politică şi societatea;

  2. Voinţă politică internă clar formulată şi mobilizată;

  3. Solidaritatea clasei politice şi a societăţii în vederea atingerii scopului fixat;

  4. Majoritate parlamentară funcţională care să asigure stabilitatea politică internă necesară pentru realizarea reformelor;

  5. Guvern funcţional care să poată mobiliza resursele administrative şi financiare destul de precare;

  6. Susţinerea partenerilor externi.  

Implementarea Acordului de Asociere, împreună cu crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundate şi Comprehensive (DCFTA), va fi un proces mult mai complicat decât liberalizarea regimului de vize. De această dată, spre deosebire de Acordurile de Asociere cu statele din Europa Centrală, nu avem un scop clar definit în termenii aderării ţării noastre la UE, iar beneficiile Acordului de Asociere nu vor fi iminente pentru majoritatea societăţii în primii ani.  În consecinţă, mobilizarea clasei politice şi a societăţii va fi extrem de greu de realizat, mai ales în condiţiile divizării lor grave pe interese economice, de partid, de clan şi opţiuni geopolitice divergente. Pe deasupra la toate, stabilitatea internă şi funcţionalitatea statului sunt ameninţate de o serie de tendinţe îngrijorătoare, şi anume:

  • Susţinerea societăţii pentru integrarea europeană a Republicii Moldova a scăzut constant în ultimii 5 ani;

  • Scandalurile politice au ştirbit din imaginea şi credibilitatea partidelor pro-europene;

  • Libertatea presei şi a pluralismului de opinii sunt ameninţate de oligarhizarea mass-mediei;

  • Încrederea cetăţenilor în principalele instituţii statale s-a redus constant în ultimii 5 ani;

  • A crescut semnificativ opoziţia faţă de integrarea europeană a minorităţilor etnice;

  • Deteriorarea gravă a securităţii regionale;

  • Opoziţia Federaţiei Ruse faţă de semnarea Acordului de Asociere;

  • Multiplicarea subiectelor divergente între Republica Moldova şi regiunea transnistreană.

Ce ar trebui să facă clasa politică, societatea şi partenerii occidentali în aceste condiţii? Din punctul nostru de vedere, ar urma să fie întreprinse următoarele acţiuni:

  1. Mobilizarea societăţii în susţinerea Acordului de Asociere cu UE prin lansarea unei largi mişcări sociale de solidarizare, care ar cuprinde actori relevanţi ai societăţii: personalităţi marcante, reprezentanţii cercurile academice, lideri de opinie, organizaţii non-guvernamentale, reprezentanţii mediului de afaceri, bancheri, jurnalişti, ziare, canale radio şi de tv, agenţii de presă, sindicate, asociaţii profesionale, camere de comerţ,  lideri şi partide politice, etc...;

  2. Semnarea unei Declaraţii prin care reprezentanţii partidelor politice parlamentare, ai Guvernului, ai cercurilor academice, ai comunităţii de afaceri, ai societăţii civile vor exprima susţinerea lor pentru orientarea fermă a Republicii Moldova de a-şi axa dezvoltarea pe promovarea atributelor unei societăţi democratice - statul de drept, pluralismul politic, separarea puterilor, alegeri libere, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, crearea unei economii de piaţă eficiente şi durabile, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituţiile şi politicile Uniunii Europene;

  3. Adoptarea de către Parlament a proiectului de lege pentru modificarea Codului Audiovizualului în vederea asigurării transparenţei proprietăţii mass-media, cu adoptarea ulterioară a proiectului noului Cod al Audiovizualului;

  4. Adoptarea proiectului de lege pentru modificarea Legii achiziţiilor publice, astfel încât să instituie obligaţii de asigurare a transparenţei dosarelor de achiziţii publice din sectorul presei;

  5. Condiţionarea de către UE a asistenţei sale economice de înregistrarea unor progrese substanţiale în investigarea cazurilor de corupţie la nivel înalt şi condamnarea celora care se fac vinovaţi de acestea;

  6. Accelerarea reformei ministerului afacerilor interne prin reafirmarea de către Coaliţia Pro-Europeană a sprijinului său univoc pentru reformele iniţiate, în caz contrar contradicţiile între diferitele tabere concurente din cadrul ministerului riscă să deraieze procesul de reforme iniţiat anul trecut;

  7. Identificarea şi iniţierea unor noi forme de dialog şi interacţiune între autorităţile centrale şi minorităţile naţionale pentru a evita înstrăinarea lor de procesele de reforme ce au loc în ţară sub egida agendei de integrare europeană;

  8. Reconfirmarea sprijinului politic, de către toate partidele parlamentare, pentru principiile reglementării politice stipulate de Legea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 173, din 22 iulie 2005, cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria);

  9. Elaborarea unei Strategii de reintegrare a ţării care ar ghida toate instituţiile statului şi societatea în aplicarea prevederilor sale. Aceasta ar urma să reflecte principalele provocări, ameninţări şi oportunităţi ale reglementării şi reintegrării; să stabilească exact sursele de finanţare; să evalueze posibilul impact al reintegrării; să formuleze expres mecanismele de coordonare şi implementare a politicii de reintegrare a ţării;

  10. Reevaluarea ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii naţionale în lumina evenimentelor din Ucraina şi al ameninţărilor Federaţiei Ruse la adresa Republicii Moldova;

  11. Intensificarea dialogului şi cooperării cu statele vecine Ucraina şi Romania, în domeniul asigurării securităţii regionale;

  12. Studierea experienţei statelor membre ale UE, Finlandei, Austriei şi Suediei de asigurarea a securităţii naţionale, valorificând principiul neutralităţii şi non-alinierii active.