Enţii pleacă la luptă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai impresionante scene din Stăpânul inelelor se află în capitolul care descrie suferinţa provocată pădurilor de către cei care le distrug. Deşi par tăcute de secole sau milenii, unele dintre acestea fiind pure şi virgine, pădurile au viaţa lor, povestită şi auzită de toţi cei care au urechi să audă.

Atunci când Arborebărbos spune (în capitolul 4 din Cele două turnuri) că isprăvile orcilor, şi anume distrugerea deşănţată a pădurilor, i-a scos din pepeni, nu ai cum să nu te gândeşti la România din ultima perioadă. Isprăvile lui Saruman Dragnea, ale orcilor din PSD-ALDE (plus, recent, UDMR, cu drujba sa blestemată) sunt binecunoscute: instaurarea împărăţiei întunerilului peste toată România, ale unei epoci dominate de ură şi violenţă, de hoţie şi nedreptate, de fanatism religios şi extremism ideologic.

            De doi ani, orcii pun stăpânire tot mai accentuată nu numai peste bogăţiile (naturale sau nu) ale României, dar şi peste toate (subliniez: toate) instituţiile statului, acţionând ca un resort al fricii de sus şi până jos, până la cele mai mici unghere. Întunericul se întide peste educaţie, copiii României fiind crescuţi în ură şi violenţă. Întunericul pune stăpânire pe sistemul medical, transformat în abator uman, condus de mici zeităţi locale ce taie (la propriu) şi spânzură.

            Mediul de afaceri, întreprinderile mici şi mijlocii sunt zilnic bombardate de oastea orcilor. Se dau legi şi alte acte normative ce afectează direct viaţa acestora, multe fiind nevoite să se închidă sau să-şi retrângă activitatea, căci, la noi, munca este exagerat (nedrept) de mult taxată. ONG-urile şi societatea civilă au fost recent lovite de nişte furtuni şi tsunami ale orcilor, căci în lumea visată de Saruman Dragnea şi sutele de şefi-orci locali nu este loc pentru libertate, pentru competiţie, sau pentru gândirea liberă.

            Dacă justiţia este aproape răpusă, şi nu mă refer aici numai la începerea procedurii de revocare a procurorului-şef al DNA, şi nevoită să revină la anii 90, când era lipsită de independenţă, mai rămăsese până zilele trecute o mică oază de lumină şi libertate: arborii, vegetaţia, animalele din pădurile aflate în rezervaţii naturale sau în pădurile virgine din România. O oază de lumină unică în Europa, căci nimeni nu mai are o suprafaţă împădurită, continuă, la fel de întinsă ca în România.

            Din păcate, recentul vot din Senat (votat de toate partidele, mai puţin USR), ce permite ca în rezervaţiile naturale, inclusiv în zonele cu păduri virgine sau semivirgine exploatarea să se facă în detrimentul conservării mediului natural, vine să aducă întunericul şi peste această ultimă oază de lumină şi de speranţă din România.

            În aceste condiţii, enţii pleacă la luptă! Au tăcut multă vreme, au fost răbdători, au acceptat ca orcii să ,,guverneze”, dar au înţeles, în fine, că orcii nu ştiu să guverneze, ci să distrugă. Orcii nu pot să guverneze căci au fost hrăniţi cu ură, minciună şi violenţă. Orcii nu vor să guverneze căci ascultă de Sarumani sălbatici şi inumani.

            Strigătul de durere şi de tristeţe al enţilor se aude nu numai de către preşedintele României, Klaus Iohannis, nu numai de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi de serviciile secrete, dar se aude în toată Europa. Chiar dacă, în bârlogul lui din Bucureşti sau în buncărul din Teleorman, Saruman Dragnea se preface că nu-l aude.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite