Elena Uioreanu, drumul de la secretară la deputat. Cum ajunge soţia unui politician influent să intre în Parlament

Elena Uioreanu, drumul de la secretară la deputat. Cum ajunge soţia unui politician influent să intre în Parlament

Elena Uioreanu susţine că ascensiunea ei se datorează exclusiv activităţii neobosite din partid    FOTO Facebook

Un caz clasic de ascensiune în politica românească: o tânără se angajează secretară la un birou parlamentar, perseverează, se căsătoreşte cu un politician influent şi ajunge până în Parlament.

Ştiri pe aceeaşi temă

Elena Uioreanu a iubit politica de mică, dăruindu-se Partidului Naţional Liberal pe când avea doar 14 ani. Ceva mai târziu, s-a angajat secretară la biroul deputatului Anton Ionescu, dar nu s-a angajat oricum: “Din acel moment, viaţa mea a devenit partidul”.

Şi partidul a răsplătit-o pe Elena Uioreanu, care a ajuns şef de birou senatorial, apoi consilier judeţean şi consilier personal al premierului Călin Popescu Tăriceanu. “Toate funcţiile pe care le-am avut au fost pentru că eram prezentă şi aveam activitate”, îşi explică ea ascensiunea.  În 2007 s-a căsătorit cu deputatul Horea Uioreanu, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, despre care s-a scris că, la alegerile parlamentare din 2012, şi-a împins nevasta pe listele de candidaţi ale PNL şi a făcut presiuni asupra primarilor din zonă pentru a o susţine în campania electorală.

Cert este că doamna Uioreanu a câştigat colegiul şi a devenit deputat în Parlamentul României, reuşită pe care soţul ei a sărbătorit-o pe Facebook, unde a scris, plin de entuziasm: „Ole, ole, Elena victorie!”. În decembrie 2013, adică un an mai târziu, Elena Uioreanu a anunţat, tot pe Facebook, că tocmai a divorţat.

După 24 de ani în politică, dintre care unul în Parlament, Elenei Uioreanu (38 de ani) îi este greu să explice ce caută în toată această poveste. Ba că n-a mai putut sta deoparte, ba că a vrut să facă ceva pentru oameni şi chiar face. Totuşi, până acum n-a iniţiat niciun proiect legislativ, motivând că n-a prea avut timp. În schimb, se laudă că şi-a asfaltat strada pe care locuieşte şi că a vorbit în Parlament despre un concurs şcolar de schi fond desfăşurat la ea în colegiu. Adevărul e că, dacă se uită în urmă, nici ei nu-i vine să creadă cât de sus a ajuns. „Chiar m-am întâlnit recent cu domnul Anton Ionescu, am oprit maşina şi i-am zis: «Domnu’ deputat, vă daţi seama? Eu am început la cabinetul dumneavoastră şi acum eu sunt deputat»”.

Mândră că a pus presiune pe Consiliul Local să-i asfalteze strada: "Mergeam cu maşina prea des la service"
 

„Adevărul”: În 1997, la 22 de ani, v-aţi angajat secretară la biroul deputatului PNL Anton Ionescu. Cum aţi ajuns acolo?
Elena Uioreanu: Prin concurs. Voiam să văd dacă pot să ocup singură un loc de muncă şi m-am dus pur şi simplu la concurs. Am rămas în finală trei fete şi în ultima parte a interviului i-am spus domnului deputat că eu sunt şi membru PNL. Practic, din acel moment viaţa mea a devenit partidul. Eram prima şi ultima care pleca de la partid.

Nu credeţi că statutul de membră PNL v-a ajutat să câştigaţi acel concurs?
Eu nu zic nu. Şi eu fac acum un concurs asemănător pentru cabinetul meu, dar nu vreau să fie ăsta primul criteriu. Am cerut să aibă studii juridice, să prezinte un proiect de funcţionare a biroului parlamentar, iar faza finală va fi interviul.

Dumneavoastră, când aţi intrat secretară, nu aveaţi studii juridice.
Ba da, aveam.

Păi aţi terminat facultatea după 2000.
Da, în 2005.

Şi la biroul lui Anton Ionescu aţi intrat mai devreme.
Da.

Şi nu aveaţi studii juridice.
Atunci, nu. Eu, la cabinetul meu, am cerut studii juridice. Însă, când m-am angajat ca secretară, vreau să vă spun că veniseră la concurs fete carea aveau cursuri de dactilografie şi mă gândeam că nu am nicio şansă. Dar uite că am avut.

Ce făceaţi ca secretară, acolo, la cabinet?
Practic, eu mă ocupam de tot ce înseamnă organizare. Chiar m-am întâlnit recent cu domnul Anton Ionescu, am oprit maşina şi i-am zis: „Domnu’ deputat, vă daţi seama? Eu am început la cabinetul dumneavoastră şi acum eu sunt deputat”. Pe vremea aia nu mă gândeam la aşa ceva, dar toate funcţiile pe care le-am avut în cadrul partidului au fost pentru că eram prezentă şi aveam activitate.

Pe soţul dumneavoastră tot în partid l-aţi cunoscut?
Da (n.r - râde). Ca în orice firmă. S-a întâmplat, eram mult timp împreună... V-am zis, eu eram zi-lumină în activitate la partid şi am ştiut că, trăind în România, se va comenta mereu că şi soţia, şi soţul... Dar eu deja aveam o carieră când ne-am cunoscut. Apoi m-am retras o perioadă, am şi născut. Până în 2012, când am zis că nu mai pot să stau deoparte, trebuie să fac ceva, trebuie să mă implic din nou. Am candidat la Consiliul Local la Cluj Napoca, pornind şi de la o acţiune pe care am avut-o.

Ce acţiune?
Noi locuiam pe o stradă neasfaltată şi am adunat semnături, m-am dus prin consiliul local... Presa m-a întrebat ce fac acolo. Am zis „vreau să-mi asfaltez strada pentru că umblu cu maşina prea des la service”.

Şi s-a asfaltat strada până la urmă?
Da, a fost asfaltată. Ni s-a promis în consiliul local că în data de 15 martie vor începe lucrările şi pe 15 au început.

Totuşi, soţul dumneavoastră era deputat atunci, dumneavoastră aţi fost consilier judeţean. A contat şi asta, dacă se ducea un om de rând...
Nu, dimpotrivă. Cred că tocmai de aceea nu se asfalta drumul, pentru că stăteam noi acolo.

Un an de mandat, niciun proiect legislativ: „Nu prea am avut timp”


Cum i-aţi convins pe oameni să vă voteze?
Având în vedere specificul zonei în care se află colegiul (n.r. – zona montană a judeţului Cluj), am constatat că oamenii au nevoie de un sistem medical. Şi le-am promis că o să le fac reţeaua medicală mobilă, să ducem medicul specialist la ei acasă. Am ales cinci comune pentru un proiect-pilot, am fost şi am văzut dispensarele de acolo şi am gândit-o în felul următor: luăm un medic specialist, cu o maşină şi cu aparate medicale, şi mergem o zi pe săptămână în comuna respectivă. Oamenii vor fi anunţaţi şi vin direct la cabinet.

Asta a fost în campanie.

Da, despre asta le-am vorbit oamenilor.

Şi după aceea?
Am început să-l punem în practică.

Şi acum funcţionează?
Încă nu, pentru că pe cât pare de simplu, pe atât de mult este de umblat. O să facem o asociere între cele cinci comune şi Consiliul Judeţean şi cât de curând îi vom da drumul.

Proiectul ăsta are vreo legătură cu atribuţiile dumneavoastră de parlamentar?
Tocmai asta este, plecăm de la faptul că nu mă consider politician. Eu chiar vreau să-i ajut pe oamenii respectivi.

Un slogan pe care l-aţi folosit în campanie suna aşa: „Vreau să vorbesc despre dumneavoastră acolo unde se face şi se desface soarta ţării”.
În declaraţiile politice din Parlament eu chiar le-am adus mesajul aici. În colegiul meu are loc un concurs şcolar de schi fond între şcolile de munte, concurs pe care îl fac nişte voluntari şi de care nu vorbeşte nimeni. Eu am vorbit în Parlament despre asta. Sigur, nu interesează pe nimeni.

Poate nu era, totuşi, un subiect atât de important pentru a fi discutat în Parlament.
Pentru mine contează că eu am vorbit despre realitatea din colegiul meu.

Dar nu ăsta e rolul Parlamentului, să ia act de existenţa unor concursuri şcolare. Ce vă aşteptaţi să se întâmple după ce aţi vorbit despre asta în Parlament?
Eu am vrut să se ştie acest lucru, că se întâmplă şi lucruri bune. Pentru că noi vorbim doar despre lucrurile rele.

Rolul parlamentarului trebuie să fie şi acela de a veni cu nişte iniţiative legislative.
Da, dar eu consider că alea nu trebuie să vină neapărat de la mine. Tocmai de aceea există grupul parlamentar. Acele legi care pot să schimbe trebuie să vină de la grup.

După primul an de mandat cu ce realizări vă puteţi lăuda?
Am explicat şi într-o conferinţă desfăşurată la Cluj faptul că oamenii nu prea înţeleg atribuţiile unui parlamentar şi vin la el cu probleme personale. Din păcate, nu prea am timp să mă ocup de proiecte de lege, pentru că toată ziua trebuie să mă ocup de probleme personale.

Şi e bine aşa? Mai funcţionează Parlamentul dacă parlamentarii se ocupă cu aşa ceva?
Nu, asta am zis şi eu. Una din concluziile acestui prim an de mandat este că aşa nu voi putea funcţiona.

Pentru următorii trei ani de mandat ce gânduri aveţi?
Vreau să degrevez cumva aceste probleme personale cu care vin oamenii, ca să mă pot ocupa şi eu de ceea ce ar trebui să mă ocup.

După ce aţi ieşit deputat s-a speculat că soţul dumneavoastră v-a împins în faţă.
Eu cred că am lămurit-o, sunt în politică de ceva vreme, nu m-a împins soţul meu. El chiar a fost surprins că vreau să candidez, dar recunosc că m-a ajutat şi numele, nu am fost eu cea mai grozavă.

Mulţi vorbesc de o clasă conducătoare, familii întregi aflate în politică.
Da, dar eu nu mă simt. Ştiu ce activitate am avut până acum şi... ce să fac, dacă ne-am căsătorit?

Dumneavoastră aţi spus că v-a ajutat şi numele.
Da, pentru că era un nume cunoscut, un nume care a adunat sute de mii de voturi. Nu ascund lucrul ăsta, dar eu ştiu ce paşi am urmat în partid. Nu m-a luat cineva şi m-a pus, nu m-a luat cineva şi m-a făcut.
Dar credeţi că e sănătos lucrul ăsta, să avem o clasă politică cu familii întregi care fac parte din ea?
Din păcate, nu-i sănătos. Dar e bine ca fiecare caz să fie luat în parte. Spre exemplu, avem un fiu de 7 ani care ce vede în casă? Un preşedinte de consiliu judeţean şi un deputat. Ce canal de televiziune merge în casă? Vede afişe, vine cu mine la manifestări. Copilul trăieşte într-o familie de politicieni şi, crescând în mediul ăsta, sigur că cel mai uşor ar fi să se îndrepte spre o carieră politică. Depinde şi de cum îl îndrumăm şi nu l-aş îndruma în direcţia asta, pentru că aş vrea să fie fericit.

E aşa de mare nefericirea în politică?
Nu neapărat că e nefericire, dar aş vrea să fie fericit, să-şi facă el un vis al lui.
 

Elena Uioreanu, în urmă cu un an, într-o emisiune de la Transilvania Look


Citeşte mai multe materiale din campania „Aici sunt aleşii dumneavoastră”:

 
România are 576 de parlamentari. Într-o asemenea gloată nu-i greu să te faci nevăzut şi să stai degeaba în imensa Casă a Poporului. Uneori, statul degeaba e chiar încurajat. George Scarlat, deputat PNL, a fost sfătuit colegial să se odihnească.
 
 
Continuăm serialul „Aici sunt aleşii dumneavoastră” cu deputatul Alin Bucur (33 de ani), un tânăr de bani gata ajuns în Legislativ pe listele PPDD şi nimerit, nici el nu ştie cum, în UNPR.
 
 
Cristiana Anghel, fostă învăţătoare la Caracal, se crede trimisa Divinităţii în Parlament. Activitatea ei de senator al Partidului Conservator include răfuieli personale cu PDL, investigaţii despre crime numai de ea ştiute şi lobby pentru câinii maidanezi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: