Elena Udrea şi-a dus de mai multe ori mâna la nas, în timpul şedinţei parlamentare. Cum şi-a explicat aceasta gestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arestare Elena Udrea FOTO Mediafax
Arestare Elena Udrea FOTO Mediafax

În timpul şedinţei parlamentare de luni seară, Elena Udrea a fost surprinsă de jurnalişti ducând de mai multe ori degetul arătător la nas. Fosta candidată la preşedinţie a oferit ulterior explicaţii pe Facebook în legătură cu gestul său, menţionând că a vrut să-i transmită cuiva drag mesajul că „totul este în regulă”.

„Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că «totul e în regulă»”, a scris deputatul Elena Udrea pe contul său de Facebook.

Gestul a fost comentat şi de către jurnalistul Cristian Tudor Popescu. „Totul e în regulă... aşa se transmite? Credeţi că dacă o persoană dragă face gestul ăsta, aşa îl interpretaţi? Nu are importanţă semnificaţia, ci faptul că a găsit de cuviinţă să facă acest gest din cu totul alt registru de comportament, decât ce a vrut să pară la tribuna Parlamentului. Exact chestia unui actor care, după o tiradă, face cu ochiul. Ieşirea din retorică, din poveste, cinică, distantă, pentru câteva secunde”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Într-un alt mesaj postat pe reţeaua socială, fosta candidată la preşedinţie a scris că „îşi asumă destinul” în urma votului din Plen şi că elementul cel mai important nu trebuie să fie ce se va întâmpla cu ea, ci „cum va arăta România condusă din umbră discreţionar şi ocult, odată ce adevărul a fost suprimat”.

„Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul. Subiectul nu trebuie să fie ce se întâmplă cu mine, ci cum va arăta România condusă din umbră discreţionar şi ocult, odată ce adevărul a fost suprimat”, a mai scris Udrea pe contul său de Facebook.

Luni seară, deputaţii au votat favorabil toate solicitările DNA în privinţa Elenei Udrea, dintre care trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare şi încă trei pentru arestare preventivă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite