UPDATE Deputaţii au votat: Elena Udrea poate fi din nou arestată. „Arestarea preventivă e o formă de tortură“. În ce condiţii a trăit în detenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Elena Udrea, în Parlament FOTO Mediafax
Deputatul Elena Udrea, în Parlament FOTO Mediafax

Deputaţii au aprobat o nouă cerere de arestare preventivă pentru fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea. Fostul ministru a vorbit în plen şi le-a cerut aleşilor să modifice Codul Penal, după care s-a plâns de condiţiile din detenţie.

UPDATE 18.18 Rezultatul votului pentru cererea de arestare preventivă: 170 de voturi pentru, 118 voturi împotrivă, în timp ce 11 parlamentari care au spus prezent nu au mai votat. Potrivit regulamentului, hotărârea Parlamentului de arestare prevenitvă se ia cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi.

UPDATE  17.25 Rezultatul votul pentru cererea de începere a urmării penale: 218 voturi  "pentru", 77 "împotrivă". Aşadar, Elena Udrea poate fi din nou urmărită penal. 

UPDATE Discursul Elenei Udrea, în plenul Parlamentului:

Era suficient să daţi aviz doar cererilor de urmărire penală, pentru ca ancheta să se poată derula. V-am vorbit despre libertate, stat de drept, teme definitorii pentru Parlament. Nu a contat, cum nu a contat nici excepţionalul situaţiei în care m-am aflat – şase cereri într-o cauză în care foşti miniştri, miniştri actuali erau în libertate. Era evident că eram ţinta unor acţiuni precise în care secrete ar fi trebuit păstrate. Celor mai mulţi le-a fost teamă  că ar putea păţi la fel. Aţi stat la unu noaptea şi aţi votat într-o disciplină nemaiîntâlnită aici.

În acelaşi timp, Parlamentul respinge alte cereri.

Din cele şapte capete de acuzare împotriva mea, ultimul complet de la Curtea Supremă a reţinut doar unul. Este evident că sunt o ţintă vânată sistematic, iar faptul că mai există două cereri reprezintă încă o dovadă în acest sens. În ritmul acesta, ne vedem din două în două săptămâni până în 2016.  

Aţi aprobat şase cereri bazate exclusiv pe supoziţii. Ca să înţelegeţi ce votaţi acum, aflaţi că cererea de azi se bazează pe denunţuri, unul din ele chiar al prietenei mele care, acuzată de luare de mită, a decis că poate rămâne în libertate dacă toarnă, dar nu oricum, ci încercând să pună presiune asupra altor persoane.

Pe baza acestor dovezi, normal era ca DNA să renunţe la cereri. Poate că eu, ca şi dvs., suntem ultimii care ar trebui să invocăm absurdul acestei situaţii, pentru că noi am încurajat crearea acestor legi. Cred că noi avem obligaţia să corectăm aberaţiile născute în aplicarea Codurilor.

Dosarul “Gala Bute” reprezintă dovada cea mai clară ca separaţia puterilor în stat nu mai funcţionează. Practic, firul roşu al acuzaţiilor este opinia procurorilor că gala nu trebuia să aibă loc. Da, am dorit ca Bute să boxeze în România, alături de milioane de români, dar este o vină pentru care ar trebui să fiu arestată? Aţi fost prezenţi la acest  eveniment.

Reproşurile care mi se aduc în dosar ţin de activitatea departamentelor din minister, nu de activitatea Elenei Udrea. Îmi pare rău că îi dezamăgesc pe unii dintre dvs. nu mă voi da cu mir, nu voi citi acatiste, nu voi spune rugăciuni, chiar dacă pare că funcţionează. Vreau să ştiţi ce aţi făcut cu votul dvs. Pe 10 februarie am fost reţinută, pe 11 am fost arestată pentru 30 de zile. Am fost dusă în arestul Poliţiei, mi-au luat sutienul, am fost dusă într-o cameră de trei pe trei. Veceul era de tip turcesc, fără uşă. Când nimeni nu-l folosea puneam un PET pe post de capac. Dacă te spălai pe cap, nu aveai acces la foehn. Aş fi vrut să vin în cătuşe, să le puteţi vedea, să le puteţi atinge. Nu vreau să vedeţi această descriere a faptelor ca pe un reproş. Mi-aţi deschis ochii. Astfel am ajuns să cunosc două femei arestate într-un dosar de evaziune fiscală, ele lucrând la departamentul de contabilitate al unei firme. Nu sunt pericol pentru societate, nu pot influenţa dosarul, nu au avut beneficii uriaşe, sunt oameni obişnuiţi despre care nu se scrie în presă. Stau cu lunile înainte de a se judeca acuzaţiile.

Procurorii cred că le vor distruge emoţional. De prea multe ori se apelează la măsura arestului preventiv, e o pârghie similară cu tortura şi se apelează adesea la ea.

Faceţi ce trebuie să facă Parlamentul: legiferaţi! Modificaţi Codul Penal! Oricât ar încerca demagogii să convingă de corectitudinea practicilor judiciare, opt cereri trimise către Parlament după ce atâţia ani nu s-a întâmplat nimic arată că ceva e în neregulă cu sistemul. Nimeni nu a mai trecut prin această vânătoare. Când veţi pune bilele în urne vreau să vă gândiţi că tot ce votaţi e un precedent periculos. Nu cer clemenţă şi favoruri, vă cer să gândiţi. Să răspundeţi unei singure întrebări: este spre binele României ce se întâmplă?

UPDATE 15.50 Elena Udrea a ajuns la Parlament. Întrebată dacă are emoţii, Udrea a răspuns: "După experienţa de data trecută, ce emoţii să mai am?". De asemenea, întrebată ce le va spune colegilor, ea a răspuns că va rosti lucruri "pe care ei le ştiu, dar de care se tem".

Deputaţii vor analiza, astăzi, de la ora 16.00, în plen, cererile DNA de începere a urmăririi penale şi, respectiv, de arestare preventivă a Elenei Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”.

Mai exact, Udrea este suspectată de trei noi fapte de luare de mită privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme. La dezbaterile din Parlament va participa şi deputatul PMP, pentru a-şi susţine nevinovăţia. Pentru că este arestată la domiciliu, Udrea a avut nevoie de acordul judecătorilor ca să poată veni în Parlament. Astfel, sâmbătă, Curtea Supremă a admis cererea Elenei Udrea de a-şi părăsi domiciliul.

Dusă de poliţişti în plen

Chiar dacă are permisiunea judecătorilor de a ieşi din perimetrul imobilului în care locuieşte, Elena Udrea nu poate merge oricum în Parlament. La sfârşitul săptămânii trecute, Biroul Permanent al Camerei i-a transmis ministrului de Interne o scrisoare legată de audierea de azi. La rândul său, Gabriel Oprea a dat dispoziţie poliţiştilor Secţiei 2 să stabilească traseul pe care se va face deplasarea şi s-o escorteze pe Elena Udrea la Parlament şi, ulterior, din nou la domiciliu.

Secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici, a precizat că Elena Udrea va fi însoţită către Parlament conform reglementărilor privind transportul celor care sunt arestaţi, dar că va fi condusă de poliţişti doar până la intrarea în sala de plen.

Procedura Camerei Deputaţilor

Noile cereri ale DNA au fost depuse în Parlament  în urmă cu fix o săptămână. În termen de trei zile, Comisia Juridică a elaborat, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, un raport de avizare a cererilor făcute de procurori.

Regulamentul le permitea deputaţilor să amâne raportul peste acest termen numai în cazul solicitărilor de începere a urmăririi penale, nu şi în privinţa celor de arestare.
Pentru a vota solicitarea Justiţiei,  deputaţii au la dispoziţie cinci zile, din momentul în care raportul Comisiei Juridice este înregistrat în Biroul Permanent. Termenul-limită se împlineşte chiar astăzi.

Arestată la domiciliu

În urmă cu o săptămână, Elena Udrea a fost plasată de magistraţii Curţii Supreme în arest la domiciliu, în dosarul „Microsoft”, măsură care a înlocuit arestarea preventivă obţinută iniţial de procurori.

Potrivit soluţiei date de judecători, Udrea nu are voie să comunice cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu, Ana Maria Topoliceanu sau cu membrii familiilor acestora, direct sau indirect.
Mai mult, deputatul nu are voie să comunice presei informaţii referitoare la acuzaţiile care i se aduc sau prin reţele de socializare.

Citeşte şi:

Comisia Juridică a dat aviz pozitiv pentru arestarea Elenei Udrea. Votul decisiv, săptămâna viitoare, în plen

Elena Udrea arest la domiciliu. Deputaţii jurişti au avizat pozitiv noile cereri ale DNA, de arestare preventivă şi de începere a urmăririi penale a Elenei Udrea, în dosarul „Gala Bute“, pentru trei noi infracţiuni de luare de mită. Udrea, care a fost audiată în această dimineaţă de procurorii DNA, a anunţat că nu va veni în faţa deputaţilor jurişti, ci se va apăra direct în plen, înaintea votului final.

VIDEO Elena Udrea, în arest la domiciliu, dar n-are voie să vorbească cu Pescariu, Cocoş şi Topoliceanu. Azi este aşteptată la DNA şi Comisia Juridică

Elena Udrea va fi cercetată în arest la domiciliu, decizia magistraţilor Curţii Supreme fiind una definitivă. Judecătorii au luat, marţi, în discuţie contestaţia deputatului împotriva sentinţei prin care a fost arestată preventiv în dosarul „Microsoft” şi au decis ca acesta să fie eliberat din arest preventiv.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite