Elena Băsescu a condamnat la Strasbourg iniţiativa fostului liberal Rareş Buglea privind sterlizarea femeilor rome

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Băsescu, în timpul şedinţei plenare a Parlamentului European
Elena Băsescu, în timpul şedinţei plenare a Parlamentului European

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a criticat, luni, în timpul unei dezbateri ţinute la Parlamentul European de la Strasbourg, iniţiativa lui Rareş Buglea, vicepreşedinte demisionar al PNL Alba, privind sterilizarea femeilor rome sărace care nu au resursele necesare ca să-şi crească copiii. Mezina preşedintelui i-a cerut comisarului european pentru drepturi fundamentale, Viviane Reding, să reacţioneze în acest caz.

„Stimată doamnă Comisar Reding, sunteţi o persoană care a reacţionat întotdeauna ferm când a venit vorba de orice tip de discriminare. De aceea doresc să vă aduc la cunoştinţă iniţiativa pe care a avut-o zilele acestea un lider local din coaliţia social-liberală aflată la guvernare în România. Rareş Buglea a cerut ca femeile sărace de etnie romă care nu au condiţii să-şi crească copii, să fie nici mai mult nici mai puţin decât sterilizate. Sunt consternată mai ales de faptul că el se întreba retoric «de ce să o mai lăsăm să-l nască pe al doilea, de ce să o mai lăsăm să-l nască şi pe al cincilea?». Deci, avem de a face cu discriminare de gen, etnică şi de statut social”, a declarat Elena Băsescu în timpul şedinţei plenare a Parlamentului European de la Strasbourg.

Declaraţia Elenei Băsescu a venit în contextul unei dezbateri pe tema „Eliminarea şi prevenirea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor”. De asemenea, democrat-liberala a adresat şi problema violenţei împotriva femeilor, oferind ca exemplu atacul armat de la Perla, în urma căruia au murit două femei.

„La fel de condamnabilă ca discriminarea este şi violenţa propriu-zisă împotriva femeilor. Infracţiunile de violenţă nu sunt de cele mai multe ori raportate, iar în cazul în care ele sunt raportate, autorităţile nu le tratează cu prioritatea cuvenită. Voi exemplifica cu o tragedie petrecută în Bucureşti anul trecut, când un poliţist şi-a ucis soţia şi pe colega ei de serviciu în urma unui atac armat. Au existat 14 sesizări de comportament agresiv depuse la poliţie împotriva bărbatului, însă autorităţile au preferat să le ignore”, a mai spus mezina preşedintelui în timpul dezbaterii.

Luni, Rareş Buglea şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al oraganizaţiei de tineret a PNL Alba. „Prezint scuzele mele pentru declaraţiile referitoare la sterilizarea unor femei rome, întrucât opiniile mele au fost distorsionate şi generalizate la adresa întregii etnii“, a spus Buglea.

Asociaţia Pakiv România, o organizaţie care militează pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor din România,  unde a lucrat şi Rareş Buglea, a făcut public luni un comunicat de presă prin care condamnă „cu vehemenţă manifestările extremiste, rasiale şi xenofobe ale consilierului local“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite