România este gândită să funcţioneze ca un El Dorado, dar numai pentru unii, adică pentru băieţii deştepţi ai fiecărei guvernări.

Dacă nu faci parte din acest grup, atunci, ciocul mic. Celor care se plâng de schimbarea fiscalităţii mai des decât se schimbă prognoza meteorologică, li se spune că, în România, taxarea este extrem de mică, aproape de nebăgat în seamă, aşa că toate mârâielile sunt pe deplin nejustificate.

Dacă taxarea e aşa de mică, de ce oare economia e pe punctul să se sufoce? Şi de ce Finanţele nu reuşesc să adune nici bruma de taxe şi impozite, aşa mici şi neîmpovărătoare, cum se văd ele de la Palatul Victoria?

Toţi economiştii din lumea asta sunt de acord că ridicarea fiscalităţii are, pe termen mediu şi lung, un efect contraproductiv ducând la evaziune, scăderea veniturilor bugetare şi pierderea locurilor de muncă. Mult lăudata cotă unică s-a bazat pe un asemenea raţionament. Şi a funcţionat. Bulgaria a introdus acelaşi sistem, dar cu un prag mai mic, de 10%, faţă de 16% cât este în România, şi a mers.

În plină criză, preşedintele Traian Băsescu a recurs la măsuri ucigaşe din punct de vedere  economic şi social, de tăiere a salariilor şi a pensiilor, dublate de ridicarea TVA cu cinci puncte procentuale, ca urmare sa deciziei Curţii Contituţionale privind imposibilitatea scăderii pensiilor.

Foarfeca fiscală de reducere a veniturilor şi de creştere a taxării a generat realităţile României de după 2010. Consumul intern s-a prăbuşit, economia a căzut, reducerile bugetare au continuat prin închiderea de spitale şi şcoli, prin blocarea posturilor, chiar în domenii deficitare cum este Sănătatea, prin disponibilizări masive, cum au fost cele din Ministerul de Interne.

Asemenea măsuri disperate salvează bugetul pe termen scurt, dar după cel mult doi-trei ani, ele ar trebui urmate de acţiuni de stimulare economică astfel încât stabilitatea la nivel macro să se poată traduce într-o reluare semnificativă a creşterii economice.

USL a venit la putere pe baza unor asemenea promisiuni, între care refacerea salariilor în domeniul bugetar, majorarea pensiilor sau măcar indexarea lor, relansarea economică. Promisiunile sociale au fost realizate, parţial, economia însă are mari probleme în a genera creştere semnificativă pentru venituri suplimentare la buget şi pentru crearea de locuri de muncă. Dacă o creştere de 2% se datorează mai mult de  jumătate unui an agricol bun, e clar că nu poţi spera la venituri care să permită susţinerea salariilor şi a pensiilor majorate. Care a fost soluţia găsită? Creşterea fiscalităţii, inventarea de noi taxe şi impozite. Totul se va duce, în cele din urmă, pe nota de plată a cetăţeanului. De fapt, este o reducere de venituri practicată indirect, dar o reducere pe care oamenii vor fi obligaţi să o suporte, aşa cum au suportat-o şi pe cea din 2010.