După dezbaterile de la Realitatea şi B1TV, plus documentarul de la Digi24, putem spune că am început să îl cunoaştem, cât de cât, pe cel mai misterios candidat la preşedinţia României pe care l-am avut vreodată. Spre deosebire de Victor Ponta, care suferă de supra-expunere, Klaus Iohannis a fost şi, încă parţial, a rămas o enigmă. Situaţiile limită din cadrul dezbaterilor, alegerile pe care le-a făcut în zilele acestea şi detaliile biografice (încă sumare) au mai ridicat vălul de pe ”Mesia de la Sibiu”. Aşa am înţeles că avem de-a face cu o personalitate mai greu de suportat, care nu se încadrează la categoria personalităţi dificile, ci la cele încăpăţânate. Că e un tip care crede în steaua lui şi în puterea sa  mai mult decât ar fi cazul. Că e suspicios şi nu apreciază ajutorul celor din jur suficient. Că e retras de felul său, dar nu împarte cu nimeni gloria momentului. Că va fi întotdeauna cum spune el sau nu va fi deloc.

La cum l-am văzut, sunt sigur că e destul de departe de modelul amicului nostru tipic cu care am ieşi la o bere, fie ea şi nefiltrată, într-o seară dedicată ciolanului pe varză. Dar, defectele care îl fac neprizabil pentru o seară de weekend nu îl fac neapărat un posibil rău preşedinte. Campania l-a împins fără să vrea în postura de candidat anti-sistem, cu toată clasa politică împotriva sa, cu dezertări sau non-combaturi din propria-i tabără şi o presă majoritar ostilă. Un preşedinte uşor autist la zvârcoleala bucureşteană ar putea fi o soluţie interesantă pentru vremurile pe care le trăim. Dar dacă nu va fi în stare să simtă fineţea liniei dintre ascultă-i şi fă ca tine şi ignoră-i pe toţi din jurul tău vom avea o nouă dezamăgire pe post de conducător suprem.

Ce se va întâmpla cu el dacă va deveni preşedinte este imposibil de apreciat cu exactitate. Dând drumul speculaţiilor, aş fi înclinat să cred că şansele de a fi un preşedinte excepţional sunt egale cu şansele de a avea un preşedinte şters şi incapabil să se ridice la înălţimea funcţiei pe care o ocupă. Încăpăţânarea din campanie, incapacitatea de a-şi forma o echipă care să îl susţină, lipsa de adecvare la nenumărate situaţii, imposibilitatea permanentă de a sesiza pericolele din jurul său sunt premise pentru o ratare. Pe de altă parte, sunt prea puţini cei are au ocupat această funcţie pentru a avea un eşantion rezonabil astfel încât să putem vorbi folosind certitudini. Poate seriozitatea sa, poate nevoie de siguranţă şi incapacitatea de a face compromisuri, poate lipsa de flexibilitate care i-a folosit la Sibiu îl vor transforma în omul potrivit, la locul potrivit. Dar ca să fim sinceri cu noi înşine, nu avem nicio idee despre cum ar putea fi Klaus Iohannis ca preşedinte. Certitudinile sunt momentan la Victor Ponta şi nu sunt deloc îmbucurătoare.

Sistemul nostru de putere suferă de o repetitivitate deranjantă. O gaşcă de oameni care au acces la sfori şi la butoane pun pe câte unul în fruntea mesei şi speră ca respectivul să le împlinească aşteptările. Exemplele sunt multiple în istoria ultimilor 100 de ani. Aşa l-au adus înapoi pe Carol II, aşa l-au ales pe Nicolae Ceauşescu şi nici emanatul Ion Iliescu nu e departe de model. Tot în acest model se înscriu şi Klaus Iohannis cu Victor Ponta. Amândoi sunt cărţi din mâneca sforarilor sistemului cu misiunea de a le reprezenta interesele. Dar cred că amândoi întrunesc toate premisele pentru a-i abandona pe parcurs pe cei care se viseaza astăzi ”the kingmaker”-ul noului preşedinte.

Până la a-l vedea instalat la Cotroceni mai e drum lung de parcurs şi puţine ore la dispoziţie pentru a ajunge la destinaţie. Klaus Iohannis a fost umilit la Realitatea şi a reuşit să îşi bandajeze orgoliul la B1TV. Să nu uităm însă că dezbaterile nu sunt pentru sufleţelul candidaţilor, ci pentru mărirea bazinelor electorale. Cum primul tur l-a făcut câştigător detaşat pe Victor Ponta, Klaus Iohannis trebuie să facă ceva pentru a atrage nehotărâţii în sprijinul său. Victor Ponta i-a făcut treaba mai uşoară prin adoptarea unei singure strategii: conservarea votului deja existent. Nu cred că agresivitatea şi miştourile pe care a încercat să i le arunce lui Klaus Iohannis au ţinut nehotărâţii departe. Ei sunt dezinteresaţi şi apatici aşa că doar un sentiment de teamă îi poate scoate la vot. Prin modul în care s-a comportat în dezbateri, fiecare atac la Klaus Iohannis din partea lui Victor Ponta a fost de fapt un ajutor pentru primul.

Ca să ducă la capăt atragerea nehotărâţilor, Klaus Iohannis ar trebui să meargă la Antena 3 cu orice risc. Cu cât mai multă mizerie vor arunca în el, cu atât va scoate nehotărâţii la vot. Lipsa de la dezbatere va demonstra că ce s-a întâmplat la B1TV a fost doar nevoiea lui Klaus Iohannis de a se reconcilia cu propriul său ego rănit de ruşinoasa prezenţă de la Realitatea. Din perspectiva strategiei, dezbaterea de la Antena 3 poate aduce prea puţine pagube. Se vor mesteca aceleaşi acuzaţii, dar spuse pe un ton virulent şi apocaliptic. Singura condiţie pe care ar trebui să o pună Klaus Iohannis ar trebui să fie ca în platou să se afle toată echipa Antenei 3, de la Mircea Badea şi Mihai Gâdea şi până la Mugur Ciuvică şi Dana Grecu. Treaba lui Klaus Iohannis e să se asigure că nici un glonţ din puştile acestora nu îl va rata. Cinci ani la Cotroceni va avea timp să se vindece de orice rană.

Pe de altă parte, nu cred că vom avea o confruntare la Antena 3. Klaus Iohannis e totuşi un tip mulţumit de sine, cu o doză de autosuficienţă care nu îi permite să se sacrifice pentru un scop pe care nu îl înţelege. Dacă va fi întrebat peste ani ce regretă din această campanie şi dacă ar face lucrurile la fel, sunt convins că va declara că nu s-ar mai băga din nou în campania electorală pentru Preşedinţia României.

Fără curaj şi sacrificiu, Klaus Iohannis nu are cum să ajungă preşedinte şi nici nu merită. Dacă îi dăm dreptate lui Emil Hurezeanu şi teoriei sale conform căreia saşii transilvăneni sunt de-ai noştri dar nu prea, atunci Klaus Iohannis se va întoarce la Sibiu şi îşi va pansa orgoliul în spatele gardurilor înalte peste care nu poţi arunca o privire. Şi nu avem de ce să nu îi dăm dreptate cronicarului, aşa că cel mai probabil, odată întors acasă, Klaus Iohannis va uita experienţa de la Bucureşti, va redeveni funcţionarul rigid şi neînduplecat care a fost cândva, înainte ca tot felul de şmecheri din politică să îl ademenească la Capitală. Cu vârsta va deveni şi mai taciturn şi neprietenos în public, fără excese, dar cu o melancolie furioasă, tipică celui care a ratat o şansă unică în viaţă. Poate că la bătrâneţe nu va sta pe o bancă din centrul unui oraş din Germania, nostalgic la ce ar fi putut să se întâmple dacă ar fi avut mai mult curaj şi mai puţină suficienţă. La urma urmei, poate că suntem noi cei mai săraci din Europa, dar nu suntem atât de răi pe cât ne credem. Şi poate că am merita să mai avem şi pe unul care face şi nu fuge când îi e mai greu, unul care să facă în loc să ne ameţească cu vorbe.