EDITORIAL Ulrike Guérot, analist politic: Cea mai mare problemă a Europei - statele naţionale?
0
Statele naţionale vs. Europa e noua paradigmă politică care a înlocuit dihotomia stânga-dreapta în politica europeană. Mai ales de când mişcările populiste identitare susţin reluarea suveranităţii: Salvini este împotriva Bruxelles când vine vorba de bugetul italian, Orban împotriva Bruxelles în privinţa refugiaţilor, Polonia împotriva Bruxelles pe tema avocaţilor, Germania împotriva Bruxelles când vine vorba de poluarea cu carbon în oraşe etc.
* Ulrike Guérot este analist politic german, fondator şi director al Laboratorului Democraţiei Europene, un think-tank dedicat viitorului democraţiei în Europa. Predă politica europeană şi studiul democraţiei la Universitatea Donau Krems.
Statele membre vor acum să lupte, să reziste sau cel puţin să ignore? Desigur, în toate aceste cazuri, nu este cazul ca naţiunea să se întoarcă împotriva regulamentelor de la Bruxelles sau a ordinii. Este – pentru a face lucrurile mult mai complexe - în fiecare caz doar despre jumătate din naţiune. Ni se spune că asistăm la un moment de "renaţionalizare" în Europa în aceste zile. Totuşi, în realitate, asistăm la împărţirea naţiunilor pe continent: societăţile întregi se împart în două bucăţi.
Pe de o parte, există o parte a societăţii care este cosmopolită, mai degrabă urbană, destul de educată, flexibilă, mai degrabă valorică, liberală, care se agaţă de "Europa". Acestea sunt, în formularea lui Teresa May, "cetăţenii de nicăieri". Pe de altă parte, există o parte mai degrabă rurală, mai puţin educată, mai puţin mobilă, mai în vârstă şi care doreşte în mod sigur ca naţiunea să prea multe schimbări şi asigurarea securităţii. Aceştia sunt "cetăţenii de undeva". Întrebarea este: cine poate pretinde că este adevăratul italian, adevăratul britanic, adevăratul polonez sau adevăraţii germani? Cine este naţiunea? Cine este poporul? În cazul britanic, Brexiters, Remainers sau cine? Astăzi, statul - naţiune, într-un fel, este victima acestui proces istoric.
Dacă - în paradigma teoretică a filosofului italian Giorgio Agamben - un corp electoral se împarte în două sau mai multe părţi neconciliabile, atunci ţara se află în stare de război civil - Stasis, în expresia ei grecească. Stasis înseamnă blocaj instituţional. Cu alte cuvinte, un sistem care nu s-a adaptat suficient la schimbări şi, prin urmare, se confruntă cu obiecţii din exterior. Aceasta este confruntarea dintre UE şi "populiştii" de astăzi. Este prea uşor să dai vina pe aşa-zişii populişti pentru că se răzvrătesc împotriva UE. Mai degrabă UE trebuie să răspundă la întrebarea cine are monopolul legitim al puterii în sistemul politic al Europei: statul naţiunii sau UE? Şi cum este puterea legitimată?
Pentru a răspunde la această întrebare, a sosit timpul să definim ceea ce este un stat naţional - şi să decidem dacă statul naţional este problema Europei de astăzi. Majoritatea oamenilor cred că o naţiune are legătură cu moştenirea culturală, identitatea, etnia etc. Acesta este sentimentul pe care se axează toate mişcările identitare din Europa, de multe ori cu un limbaj rasistă. Şi sigur, identitatea sau originea contează. Dar, în esenţă, acest lucru nu poate fi repetat destul de des în aceste zile, este vorba despre lege - Constituţie! - şi nu cultura care face naţiunea un stat naţional. "Acum că avem Republica italiană, trebuie să facem italienii", este faimosul citat al lui Garibaldi în 1862. A fost procesul de constituţionalizare a lui Paulskirche, care a făcut ulterior germanilor o naţiune după 1848, răsturnată de asigurarea generală a sănătăţii germane a lui Bismarck, care a făcut germanii prin caracterul egalitar al egalităţii sociale. Acesta este probabil motivul pentru care Serviciul Naţional de Sănătate poate pretinde - probabil pe lângă BBC - să fie ultimul simbol naţional al Regatului Unit şi nu este pentru că toţi oamenii care merg acolo sunt britanici după origine, ci pentru că toţi cei care au un paşaport britanic pot merge acolo gratuit. În alte cuvinte, citându-l pe Bill Clinton: Este vorba de lege, fraierilor!
Ar trebui să construim următorul proiect european pe principiul egalităţii politice pentru toţi cetăţenii europeni.
Un stat naţional este format din cei care se aflã în acelaşi organ electoral, care voteazã acelaşi Parlament. Etniile se pot răspândi pe diferite state naţionale. Aceasta este problema tuturor minorităţilor actuale din Europa, care nu se găsesc legal în "cultura lor" de apartenenţă. Neconcordanţa dintre naţiune şi stat a fost cel mai important motor al războiului drept cu o sută de ani în urmă, tocmai - vorbind despre Germania - cu scopul de a transforma statul şi cultura naţională în congruenţă. Prin urmare, în cel mai bun caz, Europa a avut întotdeauna state multinaţionale - şi imperiile multinaţionale, de exemplu Imperiul Habsburgic. Regatul Unit sau Spania sunt de facto regate "multietnice", dar o comunitate de drept (sau constituţională). Chiar şi mai rău: atunci când ar fi trebuit să se construiască cadrul legal al unui stat-naţiune în jurul unei singure naţiuni etnice (în sensul purificării etnice), democraţia în Europa este întotdeauna în pericol. Vrem să repetăm istoria apelând la un stat naţional mai mult sau mai puţin omogen (Ungaria) sau să producem, aşa cum se poate observa deja, artefactul unei "noi Britanii"?
Marcel Mauss, sociolog francez al secolului trecut, defineşte în fragmentele nou-editate ale scrierilor sale, care tocmai au fost publicate sub titlul "Naţiune sau sens pentru solidaritate", acea naţiune, de facto, nu înseamnă altceva decât "solidaritatea instituţionalizată". Cei care înţeleg că sunt în ţesături socio-economice impenetrabile decid să formeze o naţiune. Nu este această definiţie utilă pentru a descrie ce se întâmplă în cadrul discuţiei despre Brexit, reflectând efortul disperat de a distruge această ţesătură cu costuri ridicate pentru toţi, britanici şi europeni? Nu am putea intra într-o discuţie profundă despre ce defineşte Mauss "o naţiune - instituţionalizată, nu solidaritate aleatorie - ar putea reprezenta Europa de mâine, mai degrabă decât să renunţe la regresia discursurilor identitare din întreaga Europă, fugind înapoi în etnii şi pretinzând că "drapelul va rezolva totul"?
„Solidaritatea instituţionalizată" ar putea însemna că ar trebui să construim următorul proiect european pe principiul egalităţii politice pentru toţi cetăţenii europeni, deoarece cetăţenii nu concurează. Independent de origine şi etnie, ele trebuie să fie egale în ceea ce priveşte votul, impozitarea şi accesul la drepturile sociale. Astfel, "Statul naţional" nu ar mai fi o problemă în Europa!
Editorial publicat cu permisiunea think-tank-ului Generation Libre.
Se încarcă comentariile...
