Echipa Orban reînvie ideea „statului paralel”. Ce spun specialiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Ludovic Orban FOTO Facebook Orban
Preşedintele PNL, Ludovic Orban FOTO Facebook Orban

Echipa Orban duce lupta din PNL la un alt nivel, cel al invocării „forţelor externe” în stabilirea noului şef al partidului, afirmaţiile nedovedite fiind, parcă, inspirate din mesajele lansate de Liviu Dragnea despre „statul paralel”, în perioada 2017-2019.

Discuţiile despre implicarea procurorilor sau a unor reprezentanţi ai serviciilor de informaţii în viaţa politică păreau închise odată cu ieşirea din prim-plan a lui Liviu Dragnea, fost lider PSD şi al treilea om în statul român. De la înălţimea funcţiei publice, Dragnea acuza constant implicarea unui aşa-zis „stat paralel” în activitatea unor instituţii democratice. „Poliţia politică” de care vorbit fostul lider al Puterii, recent eliberat din închisoare după doi ani şi două luni de închisoare, pare să fie o temă reîncălzită de unii reprezentanţi ai echipei Orban, în frunte cu şeful PNL.

Şeful PNL vorbeşte despre „forţe exterioare

Tonul declaraţiilor despre implicarea „forţelor exterioare” a fost dat de Ludovic Orban, în cadrul unei intervenţii electorale la Focşani. „Le atrag atenţia celor din exteriorul PNL, care îşi bagă coada de două luni în democraţia internă, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc mâini la spate, care arată pisica, care umblă la scheletele din dulap ale unora şi ale altora, că eu nu cedez. Exact ca la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz. Indiferent câţi vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt şi voi da bătălia cu toată forţa pe care o am”, a fost declaraţia lui Orban, îndreptată către cei care i-ar pune beţe-n roate în campania internă. Liderul PNL nu a detaliat însă la cine se referă, interpretându-se că ar fi vorba despre Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce procurorii i-au chemat la audieri pe omul de afaceri Nelu Iordache, o cunoştinţă mai veche a lui Orban, precum şi pe Eugen Pîrvulescu, lider al PNL Teleorman, organizaţie care şi-a anunţat susţinerea pentru actualul şef al PNL.

Virgil Guran, aluzie la dosarele DNA

Însă mult mai ofensiv şi la obiect a fost Virgil Guran, liderul senatorilor PNL şi colaborator apropiat al lui Orban. „A existat un obicei să se mai implice şi… hai să zicem anumiţi oameni care deţin informaţii reale sau ireale, oameni care mai încearcă să forţeze nota. Cu alte cuvinte, după cum vedeţi, mai apar în această perioadă preşedinţi de organizaţii cărora li se scoate câte un dosar vechi-vechi sau chiar ceva nou şi pueril deocamdată. Există această temere că se implică şi anumite organisme care nu au ce căuta în această competiţie politică”, a spus Guran într-un interviu la RFI România. Pe de altă parte, a precizat că afirmaţiile sale trebuie „probate”, dar şi că aspectele la care face referire sunt doar la stadiul de discuţii, nu la cel de lucruri „concrete”. Mai mult, liderul senatorilor PNL a subliniat că astfel de implicări ar fi existat şi în trecut. Nu în ultimul rând, Virgil Guran a declarat şi că îi sunt pregătite două sau trei plângeri penale, una din ele pentru un posibil trafic de influenţă.

Orban îşi menţine poziţia

Reporterii „Adevărul” i-au contactat atât pe Ludovic Orban, cât şi pe Virgil Guran. Orban a precizat că îşi menţine afirmaţiile, menţionând, fără a explica, faptul că lucrurile la care s-a referit pot fi văzute prin ceea ce se întâmplă în spaţiul public. Virgil Guran nu a răspuns solicitărilor.  

 În schimb, senatoarea Alina Gorghiu, parte din echipa Cîţu, a făcut apel la responsabilitate: „Orice fel de declaraţie trebuie făcută în limitele decenţei ce impune calitatea de membru PNL şi e păcat ca aceste ultime luni să lase imaginea finală despre acţiunile şi declaraţiile unora. Să ducă în derizoriu ce a realizat persoana respectivă. Ca atare, cred că este o decizie greşită să dai declaraţii fără suport, declaraţii care afectează PNL”, a spus Gorghiu.

„Statul paralel”, obsesia politicienilor

Specialiştii consultaţi de „Adevărul” consideră că declaraţiile liderilor PNL intră mai mult în logica de campanie, nefiind vorba despre o luptă contra anumitor structuri ale statului. Politologul Cristian Pîrvulescu a plasat declaraţia drept una care ţine clar de logica de campanie şi de mobilizare a elctoratului. „Este un context de campanie.  Este o obsesie a politicienilor în legătură cu intervenţia serviciilor secrete. Ea există în toate partidele politice şi, pe de altă parte, fiind o obsesie, este şi o încercare de a obţine din partea a membrilor de partid un sprijin pentru a fi protejaţi. Teoria conspiraţiei, a serviciilor secrete, teoria statului paralel, funcţionează peste tot, nu doar în România”, a declarat politologul. De asemenea, Cristian Pîrvulescu a subliniat că „victimizarea” este o strategie sociologică destul de întâlnită, fiind încercată mai ales atragerea susţinătorilor sau a delegaţilor nehotărâţi. „Victimizarea este un sentiment care este împărtăşit de majoritatea politicienilor. Şi aici nu are legătură cu tabăra, fie ea Cîţu sau Orban. Pentru că în faţa fricii oamenii se aliază şi speră să depăşească momentul. E o strategie sociologică foarte cunoscută”, a completat Pîrvulescu. 

Şi politologul George Jiglău consideră că declaraţiile lui Orban şi ale lui Guran arată că sunt dispuşi să încerce orice metodă pentru a-şi atrage susţinere: „E un discurs mai populist, pe care l-am văzut de foarte multe ori în campania electorală, nu neapărat la PNL. Mi se pare că este un soi de ultimă soluţie la care poate să recurgă într-o situaţie în care simte că pierde”, a precizat Jiglău.

În ceea ce priveşte impactul în spaţiul public, Cristian Pîrvulescu susţine că, prin faptul că este făcută de un oficial al statului, afectează cel puţin la nivel de imagine a instituţiilor. „Când cineva, şef al Camerei şi fost prim-ministru face asemenea declaraţii, evident că ele influenţează opinia publică”. La rândul său, George Jiglău subliniază că astfel de declaraţii „nu fac decât să erodeze” şi mai mult încrederea în partide, politicieni, precum şi în instituţiile atacate. „Genul ăsta de bătălii nu fac decât să erodeze şi mai mult încrederea oamenilor şi în partide şi în politicienii care sunt implicaţi şi în acele instituţii care sunt implicate implicit sau explicit”, a conchis politologul George Jiglău.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite