Echilibristica pe sârmă a lui Victor Ponta

După euforia victoriei şi împlinirea visului de putere, premierul Victor Ponta se trezeşte, mult mai apăsat decât partenerul întru preamărire Antonescu, în vâltoarea contradicţiilor virulente ale unei guvernări decalibrate. Cele două partide USL-iste mimează solidaritatea, fezabilă până la nivelul intereselor comune, după care apele par a-şi croi albii diferite pe viziuni şi interese diferite.

Aparent şi până la un punct chiar credibil, Ponta vrea să ne convingă că joacă cartea Europei pe când Antonescu şi ai lui, pătrunşi de credinţa că pot face totul prin ei înşişi par a se cantona pe tărâmul unui naţionalism izolaţionist, ca să nu acredităm bârfa scrutării spre răsărit. Ca atare Ponta pare preocupat de satisfacerea condiţionalităţilor integrării, problemă ce se dovedeşte a fi extrem de dificilă atât datorită crizei propriului nostru sistem însăilat după 1989 cât şi, mai cu seamă, opoziţiei acerbe a cercurilor de interese din interiorul puterii. Să exemplificăm.

La ordinea zilei este numirea Procurorului General şi a Procurorului şef DNA. Ponta, implicat direct în urma preluării interimatului la justiţie, ştie bine că Morar şi Kovesi au fost apreciaţi laudativ de organismele europene care doresc continuitatea pe aceeaşi linie. Dar dacă ar da curs ideii s-ar izbi de rezistenţa îndârjită a puternicilor săi susţinători din ambele tabere.

Se pare că este în căutarea unui compromis propunând-o pe Kovesi la DNA şi un nou venit la şefia generală. Nu se ştie de câtă înţelegere s-ar bucura un astfel de compromis. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că puternicii penali din întreg registrul politic, central şi local, urmăresc schimbarea pe prezervarea intereselor lor pe când, e tot atât de sigur, forurile europene vor monitoriza la sânge prestaţia noilor veniţi, a justiţiei în general, cheia de boltă a integrării.

Aflat la mijloc, Ponta caută (incognito) scăpare la cine credeţi?, la nimeni altul decât detestatul Băsescu. E singurul politician român cu credibilitate în arealul europen, are nevoie de ajutorul său dar, e limpede, nu i-l poate cere pe faţă ca să nu explodeze bomba uselistă. Afirmaţia devine valabilă raportată nu numai la aceste numiri. Încercarea generală de pliere pe flancul european nu-l poate ocoli pe Băsescu. Aşa că nici vorbă de reluarea suspendării mult visată de unii.

Un alt set de probleme care-l încearcă vin din partea FMI. De un an de zile economia este în continuă cădere. L-a făcut iresponsabil pe Frunzăverde dar sunt şi alte voci autorizate spunând că pe acest trend ne paşte incapacitatea de plată (a pensiilor şi salariilor). Soluţiile, în lipsa oricăror speranţe de redresare economică, sunt taxele şi impozitele de o parte, împrumuturile de cealaltă; context în care un nou aranjament cu FMI ar fi ca pâinea caldă.

El este însă condiţionat de câteva măsuri economice greu sau aproape imposibil de împlinit. Privatizarea mastodonţilor nerentabili aducători de pagube şi arierate are slabe şanse de reuşită, odată cu problemele extrem de grele ale unor tot mai mari mase de angajaţi ameninţaţi de spectrul şomajului. Fond pe care au explodat preţurile şi inflaţia, cu repercursiuni dramatice asupra vieţii zilnice. Abia confruntat cu această realitate Ponta et comp. vor realiza cât de uşor este să critici respectiv să promiţi şi cât de greu să înfăptuieşti.

Nu în ultimul rând, pe lângă MCV, forurile europene veniră şi cu măsura monitorizării democratice şi a statului de drept, capitol la care avem de recuperat numeroase corigenţe, nici ele uşor de trecut având în vedere că vin în contradicţie cu aranjamentele de-acum împământenite care apără corupţia, furtul, evaziunea mult prea omenite.

Nu-i deloc uşor să conduci în asemenea condiţii o ţară. Nu se ştie unde va duce în cele din urmă echilibristica riscantă, însoţită de camuflarea realităţii la care recurge primul nostru ministru. Ce sigur putem crede este că îmbătat de ingredientele puterii pe care o vede eternă, nu-i va ceda de bună voie nici dacă ţara va ajunge în sapă de lemn.