Ecaterina Andronescu pune ministerul să mintă în locul ei

Ecaterina Andronescu pune ministerul să mintă în locul ei

Ecaterina Andronescu răspunde la fel ca şeful ei, premierul Victor Ponta, la acuzaţiile de plagiat: e atac politic

Replicile ministrului Educaţiei faţă de acuzaţiile de furt intelectual încep cu o minciună: colega sa de plagiat abia terminase liceul în momentul în care pretinde că făcea cercetări avansate în chimie

“În Departamentul de Chimie Analitică din Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, colectiv în care lucrează, din 1993, şi doamna Aurelia Cristina Nechifor, au fost abordate, în cercetarea ştiinţifică, teme legate de particule feromagnetice şi ferofluide, încă din 1991” – aşa începe un comunicat oficial al Ministerului Educaţiei, semnat “Biroul de presă”, faţă de una dintre cele trei acuzaţii de plagiat aduse ministrului Ecaterina Andronescu.

Cazul se referă la o lucrare ştiinţifică publicată în anul 2003 şi semnată de Ecaterina Andronescu şi Aurelua Cristina Nechifor. Portalul antiplagiat Integru.org a arătat că lucrarea conţine fragmente copiate fără citare din trei surse, două internaţionale – un olandez şi o echipă de cercetători egipteni - şi una românească. Lucrarea românească, din care s-a copiat o fotografie realizată la microscopul electronic, a fost publicată cu un deceniu mai devreme, în 1993, într-o lucrare semnată de Ana Mariana Nechifor, Gheorghe Nechifor şi alţii.

Comunicatul ministerului continuă: “În anii 1991-1994, au fost stabilite relaţii de colaborare cu laboratorul Universităţii din Utrecht, condus de profesorul Albert P. Philipse. Ca urmare a acestei colaborări, pe probe sintetizate în laboratorul din România de către doamna Aurelia Cristina Nechifor, au fost realizate determinări prin microscopie electronică în universitatea parteneră. Imaginile de microscopie, în original, se află şi astăzi în posesia doamnei Aurelia Cristina Nechifor. Acest lucru este certificat prin scrisoarea ataşată, datând din 1994, semnată de profesorul Albert P. Philipse”. Ministerul a ataşat comunicatului un bilet olograf al profesorului olandez Albert Philipse, în care acesta îşi dădea acordul pentru folosirea fotografiilor rezultate în timpul cercetării.

O altă Nechifor

Albert Philipse a aflat de comunuicatul ministerului de la portalul Integru.org şi a replicat în felul următor: “E menţionat numele de Aurelia Cristina Nechifor, cu care se presupune că am lucrat în anul 1993. Am fost informat că aceasta are acum în jur de 35 de ani, deci e puţin probabil să fi făcut studii postdoctorale atunci. Adevărul e că a fost cineva la studii postdoctorale din România, dar se numea Ana Mariana Nechifor (acum în jur de 50 de ani), căreia i-am dat permisiunea să preia date şi imagini. Biletul, adresat către A.M. Nechifor, e una dintre aceste permisiuni. Aparent, cineva face o confuzie de nume, pentru motive asupra cărora nu pot decât să speculez”.

Profesorul olandez intuieşte corect. Ecaterina Andronescu pare să fi vrut să profite de confuzia dintre cele două femei cu numele de Nechifor, Aurelia Cristina şi Ana Mariana, ca să justifice plagiatul din 2003. “Adevărul” a aflat că Ana Mariana a fost prima soţie a lui Gheorghe Nechifor, acum şef de catedră la Facultatea de Chimie a Politehnicii bucureştene, co-autor şi el al lucrării din 1993. Ulterior, cei doi au divorţat, iar Gheorghe Nechifor s-a recăsătorit cu Aurelia Cristina, colega de plagiat a Ecaterinei Andronescu, care acum e asistentă la catedra soţului ei, după cum arată site-ul Facultăţii de Chimie.

Aurelia Cristina Nechifor s-a născut la 21 iulie 1975, deci în 1993, când Ecaterina Andronescu spune că făcea cercetări avasate în domeniul ferofuidelor, avea doar 18 ani. În cel mai bun caz, abia începea facultatea. Cert e că a absolvit Facultatea de Chimie în 1998.

În pofida insistenţelor, Ecaterina Andronescu şi biroul de presă al Ministerului nu au răspuns solicitării ziarului Adevărul de a clarifica motivul pentru care a fost inclusă confuzia de nume într-un comunicat oficial.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările