Prin urmare, inamicii lui politici şi televiziunile aservite puterii au început să îl calomnieze. Totul a debutat prin interpretarea extrem de tendenţios-exagerată a unei postări a lui Andrei Caramitru pe o reţea socială, fără a se observa, fără doar şi poate intenţionat, caracterul ipotetic al celor scrise de el acolo.

Nu a fost suficient. Cum Andrei Caramitru este un om tânăr, aşadar ar fi nu doar imposibil, ci şi ridicol să fie acuzat că ar fi avut cine ştie ce legături oculte cu fostele servicii secrete comuniste, cum Andrei Caramitru provine dintr-o familie care nici ea nu poate fi acuzată că s-ar fi pus vreodată în slujba Securităţii, tunurile au fost puse pe evenimentele din zilele Revoluţiei din Decembie 1989. Evenimente în desfăşurarea cărora tatăl său, binecunoscutul actor Ion Caramitru, a avut o contribuţie. Au fost căutate, difuzate, scoase din context, în primul rând din extrem de importantul context istoric, au fost răstălmăcite o seamă dintre apariţiile publice din acele zile ale d-lui Caramitru. Între care şi aceea în care actorul anunţa că ultimul şef al PCUS şi, la acea vreme, preşedinte al URSS, Mihail Sergheevici Gorbaciov, salută evoluţiile din România. După asta, gata invenţia. Ion Caramitru a fost şi a rămas un om al Moscovei.

Ce fac denigratorii de ieri şi de azi ai lui Ion Caramitru, ce fac cei care vor să îl compromită pe Andrei Caramitru? Manipulează, mint, dau interpretări tendenţioase unor fapte, ignoră deliberat o seamă de detalii. Ca, de pildă, nu ţin cont de emoţia specifică acelor zile, de faptul că nici unui român din România nu îi era indiferentă atitudinea Moscovei. Românii învăţaseră de-a lungul istoriei lor extrem de zbuciumate că, vorba lui Michelet, „istoria înseamnă înainte de toate geografie“, iar geografia arăta cât de aproape de graniţele României se afla pe atunci Imperiul Sovietic.

Nu trebuie uitat nici faptul că ultimii ani ai domniei lui Nicolae Ceauşescu îi aduseseră conducătorului comuniştilor sovietici o consistentă simpatie în rândul românilor care aflaseră că acesta îl sfidase chiar la el acasă pe dictatorul român abia fugit. Un semn de simpatie venit din partea apostolului perestroikăi şi al glasnostului era binevenit. Iar Ion Caramitru tocmai asta anunţase, respectivul salut, în nici un caz iminenţa unui ajutor militar sovietic venit în sprijinul Revoluţiei române. Altcineva s-a gândit la aceasta, cu totul altcineva a făcut la TVR un anunţ în respectivul sens.

Culmea e că tocmai în acele zile a venit şi o declaraţie nu tocmai potrivită din partea secretarului de Stat al SUA, James Baker. Care, în timpul unei escale, a comis imprudenţa de a declara că SUA nu ar avea nimic împotriva unui ajutor sovietic în reuşita Revoluţiei. Depun mărturie despre existenţa unei astfel de afirmaţii Emil Hurezeanu, în cuprinsul unui remarcabil interviu luat fostului secretar de Stat american Kissinger, interviu publicat în cartea Pe trecerea timpului, dar şi fostul director al Departamentului românesc al Europei Libere în limba română, Nicolae Stroescu Stânişoară, în cartea Povestea Europei Libere.

Nicolae Stroescu povesteşte chiar că ştirea a fost difuzată într-un singur buletin de ştiri, mai apoi, cu acordul conducerii editoriale americane, informaţia în cauză „ a fost omorâtă“, cum se spune în limbaj jurnalistic. Adică nu a mai fost transmisă. A fost atunci vorba, fără doar şi poate, despre o greşeală a unuia dintre strategii politicii externe americane din acea vreme. Că doar nu cumva o fi fost şi James Baker în serviciul Moscovei, precum ar fi fost, pesemne, Ion Caramitru, aşa cum în chip ticălos vor să acrediteze ideea inamicii de azi ai d-lui Andrei Caramitru, Care vor să îl atace, atacându-i, tatăl. În cea mai pură şi josnică tradiţie stalinistă.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro